(doc) Adriana Beţişor atenţionează ZdG

(doc) Adriana Beţişor atenţionează ZdG

vizualizări
12 august 2016 | 06:44

575-betisorAdriana Beţişor intenţionează să cheme în judecată Ziarul de Gardă, nemulţumită de faptul că, în ultima lună, după ce a reuşit cea mai răsunătoare condamnare din istoria R. Moldova, a fost „ţinta” mai multor articole de presă. Aceasta solicită, prin intermediul avocatei care o reprezintă, publicarea unei dezminţiri „cu privire la costul exorbitant al imobilului vizat în titlul articolului” şi „eliminarea fotografiei de pe fundalul imobilului ce constituie obiect al investigaţiei şi a extrasului din Registrul bunurilor imobile din publicaţia online”, după ce ZdG a dezvăluit că familia sa a cumpărat şi construieşte un imobil de milioane la marginea Chişinăului. În caz contrar, susţine procurora, va acţiona ziarul în judecată cu „solicitarea obligatorie a despăgubirilor pecuniare”. „Apărarea onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale nu poate prevala asupra libertăţii publicului de a primi informaţii de interes public”, susţine, la subiect, avocata Tatiana Puiu.

Adriana Beţişor, procurora Procuraturii Anticorupţie, prin intermediul avocatei Adriana Eşanu, a remis la începutul acestei luni, pe adresa redacţiei, o cerere prealabilă, nemulţumită de faptul că ZdG a scris în ultima lună mai multe articole care o vizau. „Considerăm că săptămânalul de investigaţie Ziarul de Gardă desfăşoară împotriva dnei Beţişor Adriana (persoana care deţine o poziţie socială şi profesională deosebit de respectabilă în cadrul organelor Procuraturii) o campanie virulentă de denigrare, afectând grav drepturi nepatrimoniale aparţinând ei”, se menţionează în cererea prealabilă. „În legătură cu abundenţa informaţiilor care în speţă au fost denaturate intenţionat şi a criticilor aduse persoanei reprezentate, dar şi interesul excesiv de mare pe care l-a manifestat redacţia dvs în ultimul timp faţă de dna Beţişor Adriana, ZdG i-a adus atingere spaţiului ei privat. Nu putem să nu remarcăm că valul de publicaţii având-o ca protagonistă pe dna Beţişor se înscrie într-un concept de defăimare intenţionată având ca obiectiv afectarea credibilităţii activităţii ei de serviciu prin intermediul denaturării unor aspecte ce ţin de viaţa privată a ei, într-un context de intrumentare a uneia dintre cele mai notorii condamnări a unui demnitar de stat pentru acte de corupţie pe care a cunoscută-o vreodată R. Moldova”, se mai precizează în scrisoarea Adrianei Beţişor.

Adriana Eșanu, avocata Adrianei Bețișor
Adriana Eșanu, avocata Adrianei Bețișor

„A fost denaturat preţul unui imobil nefinisat” 🙂

Adriana Eşanu, avocata mandatată să-i apere interesele procurorei Beţişor, este profesor universitar şi doctor în drept. Din 2014, aceasta face parte din Colegiul de Calificare de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, organ care, până la 1 august 2016, când a intrat în vigoare noua lege a procuraturii, se ocupa cu evaluarea şi atestarea procurorilor. Aceasta şi-a întemeiat cererea prealabilă pe trei puncte, precizând că am fi greşit atunci când am pus fotografia Adrianei Beţişor pe fundalul casei de milioane a familiei sale şi în care, aşa cum a recunoscut chiar procurora, a investit şi ea, pe motiv că imobilul respectiv nu îi aparţine procurorei Beţişor. Şi titlul articolului, pe care Eşanu şi Beţişor îl cataloghează drept „editorial”, nu a fost pe placul acuzatoarei de stat pe motiv că „reprezintă o judecată de valoare fără substrat factologic suficient”. Eşanu şi Beţişor îşi motivează nemulţumirea prin faptul că „a fost denaturat preţul unui imobil nefinisat, întrucât nu au fost prezentate probe privind veridicitatea costului pretins al imobilului”.

579-Cerere-prealabila-Betisor-1Precizăm, în context, că ZdG a scris că imobilul nefinisat al familiei Beţişor costă cel puţin 100 mii de euro, echivalentul a 2,2 milioane de lei, în condiţiile în care un imobil din vecinătate, fără uşi sau ferestre, se vinde aproape dublu, cu 185 mii de euro. A treia nemulţumire a avocatei şi procurorei se referă la documentul publicat, extras din Registrul bunurilor imobile, ce demonstrează că imobilul aparţine părinţilor procurorei, care locuiesc, de fapt, într-un sat din Glodeni. „Prin publicarea extrasului din Registrul bunurilor imobile în care au fost depersonalizate doar numărul cadastral al imobilului şi numărul casei de locuit se aduce atingere intereselor familiei Beţişor. Avem în vedere existenţa unui pericol iminent referitor la securitatea personală a părinţilor acesteia, în special securitatea fizică…. În virtutea funcţiei exercitate, şi în special în legătură cu contribuirea directă la înfăptuirea justiţiei în cauze de rezonanţă…, există un pericol iminent ca persoanele care au figurat în cauzele penale să realizeze o răzbunare faţă de persoanele apropiate dnei Beţişor…”, se spune în cererea prealabilă. În final, se cere „dezminţirea, printr-un articol distinct, a informaţiei cu privire la costul exorbitant al imobilului vizat în titlul articolului publicat la 14 iulie 2016 şi eliminarea fotografiei dnei Beţişor de pe fundalul imobilului ce constituie subiect al investigaţiei şi a extrasului din Registrul bunurilor imobile”.

Citiți aici cererea prealabilă integrală primită de ZdG

575-casa-betisor1Beţişor: Casa de milioane, maşina nouă şi nunta de 1 milion

ZdG a scris în luna iulie 2016 mai multe articole despre Adriana Beţişor. Precizăm, în context, că acestea au fost scrise după finalizarea dosarului Filat în prima instanţă, dosar care a fost gestionat de Adriana Beţişor, şi nu în timpul examinării acestui dosar, pentru a evita speculaţiile cu privire la faptul că s-ar fi încercat influenţarea procurorei. În primul articol, am scris despre cariera procurorei care, la 30 de ani neîmpliniţi, a ajuns să gestioneze unele din cele mai răsunătoare dosare din ultimii ani. Atunci menţionam că în 2015, procurora s-a căsătorit cu un şef de direcţie din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, iar la nuntă a declarat că ar fi câştigat aproximativ 1 milion de lei.

Adriana Bețișor conduce o Skoda Octavia fabricată și cumpărată în anul 2015
Adriana Bețișor conduce o Skoda Octavia fabricată și cumpărată în anul 2015

Tot în 2015, procurora a intrat în posesia unui automobil Skoda Octavia, fabricat în același an, pe care-l conduce prin mandat. „Maşina aparţine unei persoane plecate peste hotare care mi-a dat dreptul să o folosesc”, explica Beţişor. Ulterior, un cititor ne-a informat despre casa de la marginea Chişinăului pe care familia procurorei o construieşte. După verificarea informaţiei, am scris despre casa de milioane a familiei, care costă cel puţin 100 de mii de euro (echivalentul a 2,2 milioane de lei). Solicitată atunci de ZdG, Adriana Beţişor ne-a spus că imobilul este al familiei sale, dar că în procurarea lui a investit şi ea, împreună cu soţul.

După apariţia articolului, Comisia Naţională de Integritate s-a autosesizat şi a pus pe ordinea de zi a şedinţei din 28 iulie 2016 (zi în care Beţişor o mandata pe Adriana Eşanu să-i reprezinte interesele) eventualitatea iniţierii unui control în privinţa averii procurorei. Doar că, membrii Comisiei, la ultima şedinţă pe care au avut-o, au refuzat să verifice declaraţia cu privire la venituri şi proprietate a Adrianei Beţişor pe anul 2015, pe motiv că au verificat-o pe cea din 2014, deşi evenimentele descrise de ZdG vizau anul trecut, când procurora a investit în casa de milioane, a făcut nuntă la care a câştigat 1 milion de lei şi a intrat în posesia unei maşini noi, pe care o conduce prin mandat.

Avocat: „Cererea este neîntemeiată”

Consider că această cerere prealabilă reprezintă mai mult un dezacord legat de publicarea acestui material de interes public sporit, or, apărarea onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale nu poate prevala asupra libertăţii publicului de a primi informaţii de interes public. Cererea expediată pe adresa redacţiei, în opinia mea, nu corespunde cerinţelor prevăzute de lege. Consider că este neîntemeiată”, precizează avocata Tatiana Puiu.

Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

Igor Dodon: Acum depunem la CEC dosarele candidaților din partea Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor. Cine sunt primii zece pe listă

Președintele PSRM, Igor Dodon anunță că vineri, 14 mai este depusă la CEC lista candidaților din partea Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Preș…
Igor Dodon: Acum depunem la CEC dosarele candidaților din partea Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor. Cine sunt primii zece pe listă

ZdG refuză publicitatea de la politicieni cu probleme penale

Partidele politice au început să își promoveze imaginea pentru a accede în parlament după alegerile din 11 iulie 2021, contactând redacțiile și agențiile pentru contracte de publicitate. Ziarul de Gardă a decis…
ZdG refuză publicitatea de la politicieni cu probleme penale

Emisiunea „Mai aproape de UE” – Colectarea deșeurilor

În cadrul editiei a doua a emisiunii „Mai aproape de UE” e abordată tema deșeurilor. Cum le gestionăm? Cum le sortăm? Aflăm de la invitaţii emisiunii: Maria Galiț- primar, s. Sărata Veche, r-nul Fălești, Aureli…
Emisiunea „Mai aproape de UE” – Colectarea deșeurilor

VIDEO/ Ceremonia oficială de întâmpinare a președintelui R. Lituania, Gitanas Nauseda, de președinta R. Moldova, Maia Sandu

Ceremonia oficială de întâmpinare a președintelui R. Lituania, Gitanas Nauseda, de președinta R.Moldova, Maia Sandu. Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, efectuează, în zilele de 13 și 14 mai, o vizită of…
VIDEO/ Ceremonia oficială de întâmpinare a președintelui R. Lituania, Gitanas Nauseda, de președinta R. Moldova, Maia Sandu

FOTO/ Un tânăr se află în comă la spital după ce s-a izbit violent cu mașina de un copac, pe o stradă din Capitală. Acul vitezometrului arată că în momentul impactului șoferul circula cu 160 km la oră

Un tânăr se află internat la reanimare în stare de comă, după ce noaptea trecută s-a izbit cu mașina într-un copac de pe strada Uzinelor din Capitală. Impactul a fost atât de violent încât mașina s-a rupt în bu…
FOTO/ Un tânăr se află în comă la spital după ce s-a izbit violent cu mașina de un copac, pe o stradă din Capitală. Acul vitezometrului arată că în momentul impactului șoferul circula cu 160 km la oră