5 ani de deportare şi 36 de lei pentru averea confiscată
A fost despărţită de mamă la vârsta de doar 7 ani. Crescută printre străini, a reuşit să se reunească, abia peste cinci ani, cu părintele său, dar şi aceasta pentru un scurt timp. Şi-a pierdut casa, familia, încrederea în oameni. Pentru bunurile confiscate, statul i-a achitat 36 de lei.
Nadejda Mîndrescu a fost deportată împreună cu mama sa în 1949. Casa le-a fost distrusă, astfel încât atunci când au revenit, s-au adăpostit, alături de alte deportate, într-o locuinţă comună. Astăzi, locuieşte într-un apartament mucegăit, fără posibilitatea de a-l putea repara vreodată.
„A fost dusă la tăiat păduri”
Nadejda a fost deportată la doar 7 ani. Tatăl său plecase în lumea celor drepţi înainte să afle toate ororile prin care urma să treacă familia sa. Sora cea mai mare a reuşit să evite deportarea, datorită faptului că era deja căsătorită şi avea un alt nume de familie. Îşi aminteşte ca prin vis acea perioadă. Când au ajuns în Tobolsk, regiunea Tiumen, mama şi fiica au fost despărţite. Deportaţii nu duceau o viaţă uşoară, fiind siliţi să muncească în cele mai grele condiţii. Astfel, mama micuţei Nadejda „a fost dusă mai departe, la tăiat păduri”, relatează femeia, care, în acea perioadă, a fost plasată într-o casă de copii.
Uneori, mama izbutea să-şi viziteze fiica, însă nu la fel de des pe cât şi-ar fi dorit. „Venea, sărmana, prin păduri. N-a fost de multe ori, dar mi-au rămas în memorie acele clipe”, spune Nadejda cu un zâmbet trist. „Şi noi, copiii, tot prin păduri umblam. Culegeam pomuşoare îngheţate şi le mâncam. Nimeni nu avea nevoie de noi, aşa că ne îngrijeam unii pe alţii”, îşi aminteşte Nadejda Mîndrescu. S-au întors în 1954, pe când copila era deja în clasa a V-a. Revenite la baştină, s-au trezit că nu au casă, aceasta fiind demolată în absenţa lor. S-au stabilit cu traiul, împreună cu alte câteva femei, într-o locuinţă destinată celor care au fost deportaţi.
Despărţite în perioada deportării, mama şi fiica nici acasă n-au putut să se bucure prea mult una de alta. La scurt timp după ce au revenit, mama Nadejdei a decedat. Venind obosită de la muncă, aceasta a aruncat cărbuni pe foc pentru a se încălzi şi s-a culcat alături de fiică. „Soba era veche… Mama s-a sufocat din cauza fumului. Eu am scăpat ca prin minune. M-au găsit oamenii. Trei zile nu mi-am revenit, apoi m-am trezit. M-au verificat medicii şi m-au salvat”, relatează femeia. Rămasă singură, tânăra s-a dus să muncească în colhoz, apoi, alături de alţi tineri, a altoit viţa de vie. Ulterior, s-a căsătorit. Mamă a patru copii, a început să le poarte de grijă acestora.
Casa copilăriei din vis
Aproape toată viaţa, Nadejda a fost obsedată de imaginea casei din copilărie, întreagă, aşa cum o lăsase când fusese deportată şi cum n-o mai văzuse ulterior decât în vis. De câţiva ani, însă, casa copilăriei sale a dispărut din visele ei. „Nu ştiu de ce, dar n-o mai visez. Nici saraiul, nici gardul, nici via de lângă acesta”, spune Nadejda cu tristeţe. „Poate, din cauza problemelor pe care le am cu apartamentul”, adaugă femeia. Fiind lipsită de locuinţa sa din fragedă copilărie, femeia nu se poate bucura nici de actuala locuinţă. „Îmi curge acoperişul. Când plouă, îmi curge apă pe pereţi, dar nu am bani să fac reparaţie. A putrezit totul în apartament”, se plânge aceasta.
Copiii şi-au format propriile familii şi au grijile lor. „Cu ce să mă ajute? Unul necesită operaţie, altul îşi creşte singur copilul”, explică Nadejda Mîndrescu. A cerut ajutor de la autorităţi. A scris scrisori la preşedinte, la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, la Primărie. De pretutindeni, însă, îi vine acelaşi răspuns. O refuză, deoarece apartamentul său este privatizat. „Legislaţia în vigoare prevede că reparaţia şi întreţinerea locuinţelor privatizate se efectuează din mijloacele proprietarilor acestora”, este răspunsul primăriei, care face referire la art. 20 din Legea privatizării fondului de locuinţe din 10.03.1993.
Nu i s-a acordat ajutor nici pentru perioada rece a anului. „Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei a sect. Centru a examinat cererea dvs. şi a decis că familia dvs. nu are dreptul de a beneficia de ajutor social şi/sau ajutor pentru perioada rece a anului, întrucât, din cele indicate de dvs. în cerere, indicele de bunăstare al familiei constituie 91,5 punte, ceea ce depăşeşte scorul de eligibilitate în valoare de 90 de puncte, prevăzut de pct. 29 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social nr. 1167 din 16.10.2008”, este răspunsul Inspecţiei Sociale. Astfel, Nadejda Mîndrescu a fost refuzată pe motiv că a depăşit indicele limită de bunăstare cu 1,5 puncte. Femeia spune, însă, că nimeni n-a venit la ea acasă să vadă în ce condiţii trăieşte. Chiar şi răspunsul de mai sus al Inspecţiei Sociale dovedeşte acest fapt.
36.000, fără zerouri
Femeia primeşte o pensie de 985 de lei. „Cum pot să creadă că aceşti bani ne ajung? Trebuie să plăteşti facturile, dar să te mai şi hrăneşti cu ceva”, se plânge aceasta. Nici ca fostă deportată nu este prea mult ajutată. Primeşte ajutorul anual, în valoare de 500 de lei. Iar recompensa pentru locuinţa pierdută, pe care a obţinut-o la începutul anilor ’90, este mai mult o batjocură, decât restituirea bunului luat cu forţa şi, apoi, distrus. Femeia a bătut pe la mai multe uşi în speranţa să i se facă dreptate. Într-un final, în iulie 1993, Comitetul executiv raional Străşeni a decis să i se ofere „compensaţia bănească pentru restituirea averii nelegitim confiscate în legătură cu deportarea cetăţenilor în anul 1949, în valoarea de 36.000 de ruble”.
Banii, propriu-zis, i-a căpătat în iunie 1994. A obţinut aceeaşi cifră, doar că fără zerouri. Practic peste noapte, averea Nadejdei Mîndrescu, din 36.000 de ruble, s-a transformat în 36 de lei. „Oamenii au obţinut şi câte 7000 de ruble, alţii câte 2000. Însă după ce s-a schimbat valuta (trecerea la leu ca monedă naţională, n.r.), au primit şi câte 90 de lei. Sigur că suma nu este echitabilă. Pentru omul care a primit 7000 de ruble, care, peste noapte, s-au transformat în 7 lei, suma nu acoperă nici jumătate din pierderile lui”, explică Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din R. Moldova.
Aceasta de mai multe ori a făcut apel către autorităţi să modifice legea. „În lege era scris că, în cazul în care persoana a obţinut o sumă cât de mică pentru restituirea bunurilor confiscate, a doua oară aceşti oameni nu pot să înainteze documentele pentru restituirea averii. Sper că Guvernul va adopta o lege nouă, care ar fi de folos celor care au mai rămas în viaţă”, spune Valentina Sturza. „Personal, am umblat prin instanţe de judecată circa 10 ani. Nu calculez anii în care am adunat toate actele. În final, mi s-a restituit 1% din suma pe care trebuia s-o primesc”, adaugă aceasta. Nadejda Mîndrescu promite să nu cedeze până va obţine dreptate. Deocamdată, însă, rămâne cu cei 36 de lei.
