OAMENI Anastasia Homițcaia, despre emoțiile, sacrificiile și dedicarea din spatele baletului: „Trăirea în scenă înseamnă să arzi până la ultima picătură”

Anastasia Homițcaia este prim-balerină a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și conducătoare artistică a trupei de balet din cadrul instituției. De peste două decenii, scena este spațiul în care trăiește. În spatele aplauzelor, spune ea, se ascund ani de durere și muncă fizică intensă. „Există artiști care au acea magie – puterea de a ține publicul aproape. Nu este deloc simplu să reușești asta. Iar când ajungi la acea trăire, în care reușești să cucerești publicul, aceea este adevărata emoție”, mărturisește artista.

„Nu pot să-mi imaginez cum aș fi fără balet”

Anastasia Homițcaia își petrece cea mai mare parte a zilei la teatru, implicată în repetiții și spectacole. În paralel, lucrează și cu grupuri de copii într-un studio de balet, unde predă zilnic. „Sincer, nu pot să-mi imaginez cum aș fi fără balet, pentru că este un domeniu care te implică total, 24 din 24”, spune ea.

A început să facă balet de la nouă ani, sub îndrumarea unor profesori întorși de la Moscova și Sankt-Petersburg, care aplicau cele mai bune metode în formarea dansatorilor. Consideră că a avut o copilărie mai deosebită, pentru că își petrecea „practic toată ziua la școală, studii și activitate”. Își amintește că sănătatea fragilă din copilărie a influențat decizia familiei de a o înscrie la o școală profesională de balet.

„Eu frecventam cercuri de dansuri, cum se practica în mod obișnuit de amatori, și una dintre profesoare a recomandat părinților să mă înscrie la o școală profesională. Pe de altă parte, am fost  un copil foarte bolnăvicios, ceea ce a fost un motiv în plus pentru mămica mea să mă dea măcar pentru jumătate de an la o școală cu un regim care să-mi întărească sănătatea”, povestește Anastasia Homițcaia. 

Deși provenea dintr-un mediu familial cald și liniștit, a reușit să se adapteze unui sistem sever de pregătire, iar plăcerea pentru balet a fost atât de puternică, încât a refuzat să revină la școala generală. „Profesoara pe care am avut-o noi a fost bună, dar foarte dură. Pentru mine a fost stresant, însă cu toate acestea, într-atât de mult m-a captivat, că n-am putut renunța. Deși eram un copil foarte timid, atunci când părinții au venit să mă transfere înapoi la școala mea, am spus nu, iar mămica mi-a spus: «Rabdă și mergem înainte.» Au fost multe lacrimi și dureri”, își amintește prim-balerina. Condițiile în care a învățat, povestește ea, nu erau dintre cele mai bune: săli mici și friguroase, podele denivelate.

„Am primit o traumă din cauza frigului – genunchiul mi s-a umflat foarte tare, iar medicul mi-a spus că timp de o lună nu am voie să fac antrenamente. Pentru mine a fost o traumă psihologică să nu mă pot ocupa, dar nu am renunțat”, accentuează aceasta.

„Baletul este o artă de elită, pe care nu orice țară și-o poate permite”

La maturitate, a făcut masterat în arte la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, apoi al doilea masterat – în relații internaționale. „Am simțit necesitatea să mai aflu altceva. Mi-a fost interesant domeniul diplomației, al politicii.  Dar anume aceste studii mi-au arătat cât de mult iubesc arta baletului.” În opinia ei, baletul cere muncă continuă, rezistență fizică și psihologică. Iar fără susținere, inclusiv din partea familiei, este greu de parcurs acest drum. Anastasia Homițcaia spune că în cazul ei, soțul i-a oferit stabilitate, curaj și libertatea de a se exprima pe scenă fără teamă.

„Datorită soțului eu mai activez. Mă încurajează și mă înaripează, fiindcă este foarte greu. Multe balerine cedează – de aceea, este foarte importantă persoana care se află alături, iar această susținere contează enorm ca să te poți dedica scenei în totalitate. Datorită soțului, eu am devenit mai curajoasă și am căpătat mai multă încredere în mine. Dragostea lui mă face mult mai puternică”, mărturisește artista.

Pentru Anastasia Homițcaia, emoțiile trăite pe scenă nu pot fi comparate cu cele din viața de zi cu zi. Descrie această stare ca pe un catharsis – o formă de euforie greu de exprimat în cuvinte. Crede că nu oricine are capacitatea de a susține un rol principal și de a transmite publicului emoția spectacolului. În opinia ei, adevărata valoare a unui artist stă în puterea de a cuceri publicul și de a-l ține conectat până la ultima clipă. „Există artiști care au acea magie – puterea de a ține publicul aproape. Nu este deloc simplu să reușești asta. Iar când ajungi la acea trăire, în care reușești să cucerești publicul, aceea este adevărata emoție.”

Anastasia Homițcaia consideră că tânăra generație de balerini trebuie să înțeleagă că arta nu înseamnă doar aplauze, ci și multă disciplină și sacrificiu. „Trăirea în scenă înseamnă să arzi până la ultima picătură. Nu poți dansa fără emoție, fără dedicare”, spune aceasta. Afirmă că salariile mici îi obligă pe mulți artiști să plece ori să se reprofileze, în timp ce spectacolele mari necesită zeci de oameni pe scenă. Chiar dacă participă la turnee internaționale, unde trupa din Chișinău este aplaudată și apreciată, recunoașterea la nivel național rămâne insuficientă, spune ea. „Baletul este o artă de elită, pe care nu orice țară și-o poate permite. Dar, din păcate, prea puțini mediatizează valoarea reală a acestei arte”, conchide prim-balerina.