Nu sunt un Paul Valery, ca să spun totul despre operă

Limba “de stat” a oraşului Bălţi îi creează un disconfort, care dispare atunci când păşeşte în campusul universităţii bălţene, unde domneşte româna. A visat să fie jurnalist şi a ajuns să stăpânească literele. Potrivit lui, reţeta pentru a deveni scriitor este una veche de tot: vocaţie, lecturi “abisale” şi perseverenţă.

Anatol Moraru activează de mai bine de zece ani la Universitatea “Alecu Russo” din Bălţi. Totodată, ocupă funcţia de redactor-şef al revistei “Confluenţe bibliologice” şi de redactor asociat al revistei “Semn”. Între timp, a scos de sub tipar volumul de nuvele “Nou tratat de igienă” (2002), romanul “Turnătorul de medalii” (2008), lucrarea didactică “Ion Druţă. Opera epică şi dramatică” (2010), povestirile “Nu mă tentează” (2011). În prezent, cititorii săi sunt în aşteptarea noului volum de proză scurtă “Confidenţa unui loser”.

„Îl compătimesc şi mai tare pe Sisif”

Dragostea pentru lectură l-a făcut să absoarbă tot ce putea găsi pe rafturile bibliotecii din sat (Scumpia, r. Făleşti). După absolvirea şcolii medii, spera să-şi facă studiile la Facultatea de Jurnalism. “În acel 1975 a fost, dacă îmi aduc bine aminte, un concurs nebun: şase candidaţi pe un loc. Aşa că m-am făcut lăcătuş la uzină”, relatează Anatol Moraru. După ce a revenit din Armata Sovietică, a decis să-şi facă studiile la Facultatea de Litere de la Bălţi, inclusiv pentru că unchiul său, actorul Andrei Moraru, “îmi vorbea foarte frumos despre facultatea şi profesorii de aici. Mi se părea că anume asta aş putea face cel mai bine: să predau literatură”, explică scriitorul alegerea făcută.

Îşi aminteşte cu zâmbet despre anii de studenţie, urmaţi de o lungă perioadă de activitate didactică, “plină de satisfacţii profesionale”, după cum o spune chiar profesorul. În ultimii ani, însă, a trăit momente mai puţin “albe”. “Cum sistemul de învăţământ preuniversitar este avariat, iar priorităţile tinerilor s-au schimbat mult, la Filologie vine lume tot mai întâmplătoare. Acum îl compătimesc şi mai tare pe Sisif”, mărturiseşte Anatol Moraru. În acest context, recunoaşte că nu e uşor să predai literatura română la Bălţi, unde domină rusa.

„Nu e tocmai uşor, recunosc. Pe de altă parte, campusul Universităţii este, într-un fel, o redută românească, unde te simţi bine. Un anume disconfort se produce când ieşi din această oază şi plonjezi în “limba de stat” a Bălţiului – limba rusă”, explică literatul. Faptul că predă într-un oraş considerat “rusesc” nu-l demotivează să-şi facă meseria, chiar şi atunci când trebuie să predea studenţilor alolingvi. “De mine depinde să le demonstrez că literatura lui Blaga, Arghezi, Sadoveanu, Rebreanu, Preda, Stănescu etc. e la fel de valoroasă ca şi cea a lui Tolstoi, Dostoievski, Bulgakov sau Pasternak”, declară profesorul.

„Confidenţa unui loser”

Primele încercări scriitoriceşti le-a făcut prin clasa a VIII-a. Erau versuri de dragoste, despre care spune modest că “nu erau geniale”. Din moment ce-şi dorea mult să devină jurnalist, a început să scrie pentru ziarul raional “Patria”. Ulterior, lucrările sale au apărut în mai multe publicaţii, inclusiv în revista “Semn”, unde este redactor asociat. În anul 2000, în “Basarabia”, au fost publicate nuvelele sale “Introducere în specialitate” şi “Baladă nupţială”. Scriitorul îşi aminteşte că a trăit atunci “cea mai puternică senzaţie… Mi s-a părut că sunt acceptat de breaslă”, remarcă autorul.

În curând, aşteaptă să vadă lumina zilei noul său volum de proză scurtă, intitulat “Confidenţa unui loser”, care va apărea la Casa de Pariuri Literare din Bucureşti, instituţie care ţine să pună în practică proiectul “Falanga basarabeană”, adică editarea literaturii de calitate de la noi. “Nu cunosc toate amănuntele acestui proiect, dar salut intenţia de a-i convinge pe “scepticii” dâmboviţeni că literatura română din Basarabia nu este… defazată”, îşi dă cu părerea Anatol Moraru. Autorul ne-a dezvăluit că nuvelele din noul său volum “sunt despre lumea noastră interriverană căzută în desuetudine. Eroii sunt studenţi, profesori, oamenii urbei. Cam atât, ca să păstrez interesul pentru această carte, or, nu sunt un Paul Valery, ca să spun totul despre operă”.