Principală  —  Parteneriat   —   Președintele Consiliului Județean Tulcea susține…

Președintele Consiliului Județean Tulcea susține aderarea județului la GECT EAST GATE

Sergiu Suharenco, Director cu Mandat Tranzitoriu al GECT EAST GATE, împreună cu Lilia Gologan și Ghenadie Cazacu, Coordonatori pentru Republica Moldova și România, au avut marți, 11 august, o ședință de lucru cu Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, și cu conducerea consiliului județean.

Discuțiile au vizat procesul de aderare a Consiliului Județean Tulcea la GECT EAST GATE, precum și perspectivele viitoarei cooperări în cadrul grupării. Horia Teodorescu a asigurat delegația de susținerea acestui demers, chestiunea privind aderarea Consiliului Județean Tulcea la GECT EAST GATE urmând a fi inclusă pe ordinea de zi a ședinței consiliului județean.

Întâlnirea survine într-un moment de dinamică accelerată a procesului de constituire a grupării. Până în prezent, au fost adoptate peste 160 de decizii de aderare la GECT EAST GATE de către autorități publice locale din Republica Moldova, România, Ucraina și Bulgaria.

Totodată, Președintele Consiliului Județean Tulcea a confirmat prezența la ceremonia de semnare a actelor fondatoare ale GECT EAST GATE, programată pentru data de 11 septembrie, la Constanța.