Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   Cronologia luptei pentru justiție

Cronologia luptei pentru justiție

Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Chișinău, Asociația Judecătorilor și peste 50 de magistrați luptă, în ultimele zile, între ei. Judecătorii, susținuți de două decizii ale Curții de Apel Chișinău, dar și de Asociația Judecătorilor, condusă de un magistrat al acestei instanțe, solicită convocarea Adunării Generale a Judecătorilor în care să fie discutată ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, aleși din rândul judecătorilor. Membrii Consiliului însă au contestat decizia prin care instituția a fost obligată să organizeze Adunarea Generală a Judecătorilor, declarându-și nedumerirea despre faptul că aceasta a fost luată în termeni record, la doar o zi după ce a fost depusă cererea în instanța de judecată.

Lupta din justiție a început la 13 septembrie 2019, când 87 de judecători din prima instanță au depus în adresa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o cerere prin care solicită să fie organizată Adunarea Generală a Judecătorilor (AGJ). Judecătorii au cerut ca CSM să examineze chestiunea privind convocarea adunării în ședința care urma să aibă loc la 17 septembrie. Aceștia propuneau și o ordine de zi a Adunării: „Evoluția sistemului judecătoresc și eficiența asigurării autoadministrării judecătorești de către CSM, ca garant al asigurării independenței justiției. Resetarea și reconfigurarea organului de autoadministrare al autorității judecătorești și ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai CSM, aleși de către Adunarea Generală a Judecătorilor din rândul judecătorilor”

87 de judecători au semnat. CSM a amânat

„În considerarea faptului că autoadministrarea judecătorească este endogenă judecătorilor, resetarea și purificarea organelor ei de autoadministrare se impune imperios și imediat prin organele ei competente de autoadministrare, fiind necesară declanșarea din proprie inițiativă a procesului de auto-restructurare. Judecătorii semnatari consideră că acest lucru va genera eficiență principiului independenței justiției și capacităților judecătorilor din R. Moldova la propria sa reconfigurare în interesele societății și a justiției”, este menționat în documentul semnat de magistrați.

La ședința CSM, care a fost organizată la 19 septembrie, CSM a discutat subiectul, dar membrii instituției au decis să amâne luarea unei decizii. Câțiva membri ai CSM au susținut că au primit informații precum că unii judecători care și-au pus semnăturile pe document au fost duși în eroare privind motivele convocării ședinței extraordinare sau ar fi fost intimidați. „Am discutat cu unii judecători, unii dintre ei spun că au semnat pentru convocarea judecătorilor la Adunarea Asociației Judecătorilor și nu pentru AGJ la care ar urma să fie examinată ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai CSM”, a declarat Nina Cernat. Alți membri ai CSM au susținut că au primit informații potrivit cărora unii dintre judecători ar fi fost chemați să semneze pe foi albe, fără să știe conținutul cererii, iar unele semnături au fost colectate la câteva stații peco din Chișinău. Astfel, cu votul a 7 membri ai CSM, examinarea cererii privind convocarea AGJ în ședință extraordinară a fost amânată, fiind dispus ca Inspecția Judiciară să verifice circumstanțele în care a fost semnat documentul.

53 de judecători s-au adresat în instanță. Trei judecătoare au stabilit ora, data și locul Adunării

În aceeași zi, 53 dintre judecători care au semnat cererea de convocare a Adunării Generale s-au adresat în instanță, la Curtea de Apel (CA) Chișinău, cerând obligarea CSM-ului să organizeze Adunarea. După ce, inițial, unii judecători au refuzat să examineze cererea, la 20 septembrie 2019, un complet format din magistratele Angela Bostan, Ecaterina Palanciuc și Ala Malîi au dispus obligarea CSM-ului să organizeze AGJ. Decizia era una executorie, dar cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) în termen de 30 de zile.

Marți, 24 septembrie, CSM a avut, din nou, pe ordinea de zi, cererea judecătorilor, dar, și de această dată nu au respectat doleanța magistraților. Dorel Musteață, președintele CSM, a menționat că a fost pregătit un recurs la CSJ, astfel că solicitarea judecătorilor de a convoca Adunarea Generală a fost, din nou, amânată. Totodată, membrii CSM s-au arătat nedumeriți de rapiditatea cu care CA Chișinău a examinat cererea celor 53 de judecători.

La scurt timp după ședința CSM, același complet de judecată care la 20 septembrie obliga CSM să organizeze Adunarea, a emis o încheiere prin care a stabilit inclusiv data, ora și locația evenimentului: Vineri, 27 septembrie, ora 10.00, la Casa Sindicatelor.

Asociația Judecătorilor acuză CSM

Printr-un comunicat de presă, CSM anunță că și de această dată nu va executa hotărârea CA Chișinău. „CSM informează judecătorii și societatea civilă asupra faptului că, încheierea CA Chișinău din 24 septembrie 2019, nu este una definitivă și executorie, fiind cu drept de recurs, iar CSM va uza de dreptul de a o contesta în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, CSM reiterează că încheierea CA Chișinău nu poate fi pusă în executare până ce CSJ nu se va expune asupra legalității acesteia”, menționează CSM.

În lupta pentru justiție s-a implicat și Asociația Judecătorilor, la fel, printr-un comunicat de presă, emis miercuri, 25 septembrie. „Contrar misiunii și rolului extrem de important pe care îl are, în cadrul ședinței publice din 24 septembrie 2019, CSM a recurs deschis la intimidarea judecătorilor… Poziția manifestată în ședința plenară din 24 septembrie 2019 este una de subminare a corpului judecătoresc, iar prin urmare aceasta nu poate fi acceptată”, se precizează în textul declarației Asociației, care este condusă de Vladislav Clima, judecător la CA Chișinău. Anterior, Asociația a fost condusă de Ion Druță, actualul președinte al CSJ, anchetat penal pentru îmbogățire ilicită, după ce, în ședința de marți, 24 septembrie, CSM și-a dat acordul pentru a-i ridica acestuia imunitatea.

Reacțiile politicienilor la situația din justiție

Maia Sandu, prim-ministra R. Moldova:

„Deși judecătorii de la CSJ nu sunt printre semnatarii cererii de convocare a adunării extraordinare, e foarte clar și noi cu toții înțelegem că ei sunt cei care încearcă să manipuleze cu anumiți judecători prin aceste acțiuni, pentru că CSJ este prima pe lista reformelor în justiție. „Eu consider că decizia CA (din 24 septembrie, n.r.) este similară cu decizia Curții Constituționale precedente, care a numărat zilele greșit. S-au grăbit așa încât să nu lase decizia la latitudinea CSM să nu mai amâne decizia de stabilire a Adunării judecătorilor”.

Olesea Stamate, ministra Justiției:

„Păcat că, CA Chișinău nu se grăbește la fel, când se solicită examinarea demersului de schimbare a măsurii preventive, când oamenii sunt pe moarte, în penitenciar, nefiind condamnați definitiv, precum și în multe alte cazuri, când ședințele se stabilesc la termen de câteva luni de la depunerea cererii. Hotărârea CA doar confirmă faptul că judiciarul (cel puțin o bună parte dintre judecători) continuă să servească intereselor unor grupuri și nu celor ale cetățenilor acestui stat”. (despre decizia CA Chișinău din 20 septembrie)

Igor Dodon, președintele R. Moldova:

„Subiectul autoadministrării este exclusiv intern al sistemului judecătoresc, iar politicului sub nici o formă nu i se cuvine să facă ingerințe în procesul autoadministrării și organizării justiției. Sistemului respectiv nu i se poate impune un corp de autoadministrare, altul decât cel desemnat de către însuși corpul judecătoresc, conform prevederilor constituționale… Astfel, îndemn toate părțile responsabile de reforma lansată, să accepte dezideratul potrivit căruia legea este unica guvernatoare a tuturor fenomenelor”.

Judecători care acționează din umbră?

„Cred că starea excepțională în justiție trebuia declarată încă în 2015. La fiecare adunare a judecătorilor se vorbea despre starea în justiție. La moment, actuala guvernare a anunțat reforme anticorupție și reformarea sistemului judecătoresc, în special a CSJ, iar PG a început urmărirea penală împotriva președintelui CSJ pentru îmbogățire ilicită și sunt pe rol plângerile unor judecători despre influența necorespunzătoare a mai multor președinți și vice-președinți de instanțe. Astfel, pe de o parte, solicitarea a cel puțin 50 de judecători este una legitimă, dar nu sunt clare subiectele care vor fi puse în discuție. Totodată, temeiurile de revocare a membrilor CSM nu sunt clare și nu se încadrează în normele legale. Toate aceste circumstanțe mă fac să cred că, aceste acțiuni insistente de obligare a CSM de a organizarea adunarea judecătorilor, de fapt, sunt conduse de judecători care acționează din umbră. Și ultima, semnarea solicitărilor de judecători vizați în plângeri penale doar scoate în evidență interesele acelui grup de judecători a cărui scop este blocarea actualei componențe a CSM.
Ion Guzun, Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.