Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Aventura CNSM: Comoara sindicatelor

Aventura CNSM: Comoara sindicatelor

La începutul acestui an, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a decis să scoată la vânzare patrimoniul mai multor obiective sportive, dar şi al cotei de asociat din mai multe SRL-uri. Cam în aceeaşi perioadă, câţiva preşedinţi de comitete sindicale şi reprezentanţi ai colectivelor de muncă au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu. Semnatarii îşi exprimau dezacordul faţă de mai multe acţiuni din ultimii ani ale liderilor confederaţiei  şi solicitau stoparea tuturor operaţiunilor cu patrimoniul acestei structuri până la clarificarea mai multor detalii.

În ultimii ani, presa a relatat în repetate rânduri despre darea în arendă sau vinderea mai multor obiective de importanţă majoră, care făceau parte din patrimoniul sindical, în condiţii mai puţin legale sau, cel puţin, dubioase. Dar întrebarea care apare în urma tuturor acestor conflicte interne este – cum Confederaţia, care este o asociaţie de sindicate, şi nu un sindicat propriu-zis, a ajuns proprietara bunurilor tuturor organizaţiilor care au stat la baza formării ei?

Continuare din nr. 282 şi 281

Decizie irevocabilă

După ce, la 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Chişinău a satisfăcut cererea CNSM, Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice din R. Moldova, Comitetul Republican al Sindicatului Lucrătorilor din industria constructoare de automobile şi maşini agricole şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor şi Drumarilor din R. Moldova au declarat recurs împotriva deciziei judecătoreşti. Dar, la 9 decembrie 2009, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a decis menţinerea încheierii şi hotărârii Curţii de Apel Chişinău, respingând recursurile.

Ulterior, şi Pensionatul „Flora” SRL a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei date (13 ianuarie 2010), iar, mai târziu, şi Comitetul Republican al Sindicatului Lucrătorilor din industria constructoare de automobile şi maşini agricole (30 martie 2010), ambele solicitând casarea hotărârilor judecătoreşti. Însă Colegiul civil şi de contencios administrativ al CSJ le-a respins cererile ca fiind inadmisibile. Unul din motivele de care s-a condus Colegiul în luarea deciziei fiind faptul că niciuna din cele două organizaţii care au depus cerere nu au fost nici părţi, şi nici participanţi la procesul dintre CNSM şi Î.S. „Cadastru”. Astfel, la 28 aprilie 2009, decizia Curţii de Apel Chişinău de la 13 aprilie 2009 devine una irevocabilă.

Recurs nefondat

De fapt, am putea spune că nemulţumirea Pensionatului „Flora” SRL, dar şi a altor organizaţii sindicale, faţă de deciziile instanţelor de judecată în favoarea CNSM nu este nouă. Acesta a depus o cerere de recurs încă în perioada în care patrimoniul sindical a fost înregistrat pe numele Holdingului „Moldsindbalneotur”, solicitând anularea înscrierii. În susţinerea cererii sale, pensionatul a invocat p. 6 din Regulamentul bazei turistice „Doina” (reorganizată ulterior în Pensionatul „Flora” SRL – n.r. ), confirmat prin decizia Sovietului Central al Turismului nr. 450 din 30.12.1975 și nr. 6 din 26.06.1979, obiectul în cauză, primit în exploatare potrivit procesului-verbal nr. 85 din 11.03.1965, exercită dreptul de deţinere, folosinţă şi dispoziţie asupra averii, fiind proprietarul complexului de imobile.

Dar instanţa a constatat, în baza altor documente (Decizia comitetului executiv nr. 5 din 11.03.1965, Hotărârea comitetului executiv nr. 13-7 din 06.07.1976, actele de primire în exploatare a clădirilor bazei de turism „Doina”, precum şi Contractele ulterioare de arendă), că SRL-ul gestiona imobilul fără drept de proprietate, din care cauză recursul declarat de „Flora” a fost respins ca nefondat (18 martie 2010).

„Nicio ţintă”

Referire practic la aceleaşi documente a făcut şi Casa de odihnă „Nistru” SRL, de asemenea nemulţumită de înregistrarea dreptului de proprietate pe numele holdingului. Dar nici de această dată instanţa nu a fost convinsă, concluzionând că „Nistru” nu este proprietarul de fapt al imobilelor, din care cauză recursul a fost respins (18 martie 2010).

„Eu nu ştiu ce arată ei acolo, ei găsesc diferite hârtii, ne-a declarat Ion Pârgaru, actualul director al Holdingului „Mold-sinbalneotur””, în replică la hotărârile la care fac referire „Nistru” şi „Flora” şi care le-ar certifica dreptul de proprietate. „Dacă colectivul de muncă cumpăra acest patrimoniu… Doar ştiţi că, în Uniunea Sovietică, nici măcar maşină nu-ţi puteai cumpăra fără rând, dar nu să mai cumperi încă un patrimoniu, că erai împuşcat ca bogătaş sau dus în Siberia. Nu au putut ei să aibă proprietatea asta şi degeabă găsesc astăzi născociri, fiindcă, pe timpurile sovietice, colectivele nu au primit nicio ţintă”, îşi termină gândul Pârgaru.

Şi Mihai Hâncu, vicepreşedintele CNSM, consideră că solicitările „Nistru” şi „Flora” nu au niciun temei. „La construirea acestor imobile colectivele nu au participat. Bani au fost din surse diferite, şi cum poate să pretindă o persoană fizică la patrimoniu, când ea doar activa, primea salariu?”, se arată nedumirit Hâncu.

Dirijare directă

De ce totuşi a trebuit să treacă aproape două decenii de la independenţă ca CNSM să decidă înregistrarea patrimoniului sindical pe numele său, în calitate de proprietar? Mihai Hâncu, vicepreşedintele CNSM, spune că, în anii ‘90, patrimoniul sindical era înregistrat după trei organizaţii ale Federaţiei Generale a Sindicatelor (Fondul Patrimoniului Sindicatelor SRL, Concernul Republican de Sindicate şi Turism „Moldsindtur” şi firma republicană a instituţiilor balneosanatoriale „Sindbalneoservice Moldova”) şi că, pe parcurs, pentru a da un imbold și a organiza mai eficient activitatea structurilor respective, a fost luată hotărârea de a crea un holding – o structură specială de gestionare şi dirijarea patrimoniului sindical.

„Holdingul (Moldsindbalneotur – n.r.) activează de prin ‘98 şi până în prezent, dar acesta nu a dirijat patrimoniul după cum s-au pus sarcinile concrete în fața lui. Mai mult ca atât, pentru întreţinerea aparatului acestui holding – un aparat care, practic, în afară de evidența patrimoniului, altă activitate nu efectua – era nevoie de circa 3 mln de lei anual”, ne-a declarat vicepreședintele CNSM.

Potrivit aceleiaşi surse, în urma circumstanţelor respective, s-a decis înregistrarea patrimoniului sindical pe numele confederaţiei, „pentru a dirija direct sau pentru a influenţa direct” întreprinderile. „Mai mult ca atât, în cel mult jumătate de an, acest holding (Moldsindbalneotur – n.r.) va dispărea în genere ca structură, fiindcă a arătat că este ineficient. În acest caz, CNSM are intenţia de a forma o direcţie, ea de fapt este, dar trebuie întărită, pentru ca acest patrimoniu să fie dirijat direct de către confederaţie”, ne dezvăluie Mihai Hâncu planurile CNSM.

Continuare în nr. următor
Nicolae Cuşchevici