Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   "CNA a vândut "Dosarul Vicol"…

„CNA a vândut „Dosarul Vicol” pe bucăţi”

La începutul săptămânii s-a produs o nouă scurgere de informaţii din “Dosarul Vicol”. Deşi acces direct la CD-urile cu interceptări şi stenograme are CNA, PG şi judecătorul de instrucţie, aceştia declară că nu cunosc cine a aruncat în presă, intenţionat, stenogramele  interceptărilor. “Eu deja am obosit ca CNA să se acopere cu PG. Noi  investigăm inclusiv implicarea CNA-ului în plasarea interceptărilor şi stenogramelor în mass-media”, susţine Andrei Pântea, procuror general interimar. Pe de altă parte, CNA îi solicită PG să se abţină de la investigarea scurgerii de informaţii din “Dosarul Vicol”, suspectând instituţia de implicare în acest caz. Avocata lui Vicol, însă, arată cu degetul spre CNA.

Primele scurgeri de informaţii din “Dosarul Vicol” s-au produs pe 18 februarie, cu puţin timp înainte ca şeful Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Viorel Chetraru, să ţină un briefing pentru a răspunde la solicitarea fracţiunii PLDM de a acorda vot de neîncredere conducerii CNA. Atunci, la adresa mai multor instituţii media au fost expediate secvenţe ale unor interceptări telefonice, în care apăreau vocile mai multor demnitari, purtând discuţii tensionate cu şeful IFPS, Nicolae Vicol.

Episodul II. Stenogramele

A doua parte a scurgerilor de informaţii s-a produs duminică, 3 martie, cu doar două zile înainte de votarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. De această dată, în presă au fost publicate copiile unor stenograme din “Dosarul Vicol”, inclusiv mărturia unei şefe de la FISC, Valentna Negară. Numele acesteia figura în declaraţiile procurorilor atunci când susţineau că Nicolae Vicol ar fi intervenit prin filaj în viaţa privată a unei subalterne. Reieşind din copiile stenogramelor, acestea conţin descifrările discuţiilor purtate de şeful IFPS, Nicolae Vicol, cu un şef-adjuct al aceleeaşi  instituţii şi cu câţiva reprezentanţi ai Guvernului.

Cum a ajuns în presă conţinutul interceptărilor audio şi stenogramele convorbirilor telefonice? Persoane care au avut acces direct la aceste materiale din dosar spun că nu cunosc cine a admis  scurgerea de informaţii, însă se acuză reciproc.

Printr-un comunicat de presă, CNA a reacţionat a doua zi de la publicarea stenogramelor în mass-media. “Apariţia unor documente din acest dosar în spaţiul public este de o gravitate foarte mare şi nu excludem faptul că scopul celor care au făcut acest lucru este de a compromite chiar procesul de instrumentare a acestui dosar. Cei afectaţi de apariţia acestor documente în presă sunt, în primul rând, anchetatorii. Astfel de lucruri pot conduce la îngreunarea anchetei şi, cel mai grav, la compromiterea probelor”, se arată în comunicatul CNA.

„Scurgerea se face din direcţia lui Chetraru”

Potrivit CNA, în conformitate cu legislaţia procesual-penală, la materialele dosarului penal au acces: ofiţerul de urmărire penală, procurorul şi judecătorul de instrucţie. În acelaşi timp, la copiile materialelor cauzei, care sunt prezentate judecătorului de instrucţie, pot avea acces avocaţii. Ana Ursachi, avocata lui Vicol, ne-a explicat că nu a văzut dosarul şi că, din punct de vedere legal, nu a avut acces la interceptări şi stenograme, deoarece ancheta e într-o etapă incipientă.

„Am acces doar la materialele ce vizează participarea clientului meu. Adică, la actul de învinuire, demersul de arestare, la procesul-verbal de percheziţie, la confruntarea sa cu altcineva. La stenograme sau la acte cu martorii care vorbesc în favoarea sau defavoarea sa, eu nu am acces.  Astăzi sunt convinsă mai mult ca oricând că se fac diversiuni împotriva urmăririi penale desfăşurate pe acest caz, deoarece această urmărire penală nu a fost pornită pe principii sănătoase, menite să contribuie la descoperirea unei  infracţiuni”, crede avocata lui Vicol.

Judecătorii de instrucţie: Scurgerea nu este de la noi

Ana Ursachi mai susţine că “CNA a vândut “Dosarul Vicol” pe bucăţi şi că scurgerea de informaţii se face din direcţia lui Chetraru. “Sunt departe să acuz judecătorul de instrucţie sau PG. Atunci când va înceta să acuze avocaţii de scurgere de informaţii, Chetraru va promova ideea că PG a plasat stenogramele, deoarece dosarul a fost la control de 2—3 ori la PG. Va începe să-l acuze pe domnul Pântea, care este indecis în legătură cu posibila sa participare la concursul pentru funcţia de procuror general. Dacă ar candida, s-ar putea să mai apară scurgeri noi de informaţii”, crede Ursachi.

CNA îi suspectează de scurgerea de informaţii din “Dosarul Vicol” pe judecătorii de instrucţie şi pe procurori. În acest context, ieri, procurorul Adrian Popenco, care instrumentează “Dosarul Vicol”, a înaintat conducerii CNA o cerere de autorecuzare, explicând că ar avea acces la materialele cu interceptări, în situaţia în care se desfăşoară o anchetă internă. Astfel, în legătură cu retragerea lui Popenco, de acest caz se va ocupa procurorul Lilian Rudei. La rândul său, acesta a solicitat retragerea din dosar a judecătorului Victor Răţoi, care a emis mandat de arest pentru Vicol. Procurorul Rudei ne-a spus că nici el nu cunoaşte cum a fost posibil ca astfel de informaţii să apară în presă.

Judecătorul Victor Răţoi se apără şi declară că nu are nicio legătură cu stenogramele. “Va fi derulată o investigaţie. Se va stabili cine se face responsabil. Procurorul şi avocata mi-au prezentat materialele din dosar. Celelalte materiale nici nu au ajuns la mine. Nu am nicio legătură cu scurgerea de informaţii. Am văzut că procurorul a cerut recuzare sub pretextul acestui motiv şi am fost uimit. Am aflat că a fost pornită o cauză penală şi că voi fi audiat”, a mai afirmat judecătorul Răţoi, după ce a prelungit cu încă 20 de zile mandatul de arest pe numele lui Vicol.

Pântea: Investigăm implicarea CNA

Şi judecătorul de instrucţie de la Judecătoria Buiucani, Ion Morozan, cel care a autorizat, în octombrie 2012, efectuarea interceptărilor telefonice în “Dosarul Vicol”, se arată convins că scurgerea de informaţii nu s-a produs de la Judecătoria Buiucani. “De aici nu avea cum să apară în presă, deoarece CD-urile cu interceptări şi stenogramele se păstrează la cei de la urmărirea penală şi la procuror. Am văzut doar parţial ce a prezentat procurorul atunci când a cerut aplicarea arestului preventiv”.

Şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, nu a dorit să discute cu noi despre stenograme.  În schimb, Angela Starinschi, purtătoarea de cuvânt a CNA, susţine că, la Centrul Anticoruţie, se desfăşoară o anchetă internă privind stenogramele. “Ancheta internă făcută pe interceptările audio a stabilit că scurgerile nu au fost de la CNA”.

Procuratura Generală a pornit două cauze penale la subiectul scurgerilor de informaţii din “Dosarul Vicol”. Faptul că CNA susţine că scurgerea nu s-a produs de la ei şi că printre suspecţi ar fi şi PG a supărat conducerea Procuraturii. “Am obosit ca CNA să se acopere cu Procuratura. PG investighează inclusiv implicarea CNA în plasarea interceptărilor telefonice reţelelor media. Noi vom clarifica pe toate segmentele, inclusiv implicarea lor”, a declarat Andrei Pântea, procurorul general interimar, pentru ZdG.

Mulţumesc că nu au publicat şi despre tragedie

În cadrul stenogramelor apare şi numele şefului adjunct de la FISC, Adrian Timotin. “Atunci când au fost făcute interceptările, aveam şi o tragedie în familie şi am avut discuţii cu doctorii. Mulţumesc că n-au dat în presă şi detalii despre tragedia din familia mea. Dacă aţi văzut în stenograme, m-a întrebat Vicol cum e la mine. Am zis că e grav”, a precizat Timotin.

După publicarea stenogramelor, unde este inserat şi numărul de telefon al lui Timotin, acesta ne-a spus că o să-şi schimbe numărul, deoarece noaptea este deranjat cu tot felul de apeluri. “Acum îl cunoaşte toată ţara. Nu am ce ascunde, dar sunt telefonat noaptea. M-au trezit din somn şi pe la 2, şi pe la 3, după miezul nopţii”, susţine Timotin.

Potrivit şefului adjunct de la FISC, colaboratorii sunt demoralizaţi după ce a fost reţinut Vicol. “Eu nu ştiu ce dovezi au legate de Vicol. S-ar fi putut, însă, într-o manieră normală să fie citat la CNA. Prin tot ce au făcut, au intimidat cetăţenii. Astăzi, un agent economic, după ce i-am aplicat o amendă în legătură cu eliberarea bonului de casă, mi-a dat o replică, spunându-mi că va apela la  CNA. Şi cei din raioane spun, în urma controalelor pe care le facem, că vor scrie la CNA. În rândul colaboratorilor FISC se observă o frână, au devenit mai prudenţi”, a mai spus Timotin.

Vicol rămâne în arest

Ieri, Judecătoria Buiucani a prelungit cu 20 de zile mandatul de arest pe numele lui Nicolae Vicol. Instanţa a considerat că prelungirea perioadei arestului preventiv va asigura buna desfăşurare a procesului penal. În acest sens, Ana Ursachi, avocata lui Vicol, a declarat că va ataca încheierea judecătorului de instrucţie la Curtea de Apel, iar ulterior se va adresa la CtEDO, pentru că, susţine ea, lui Vicol i-au fost încălcate mai multe drepturi.

Ana Ursachi se arată convinsă că niciun judecător nu-l va condamna pe clientul său, deoarece presupusele probe au fost deconspirate odată cu publicarea în presă a interceptărilor audio şi a stenogramelor. “Dosarul este lucrat în aşa hal, încât nu rezistă nici unei expertize juridice în judecată. Procedura a fost încălcată într-un hal fără hal, doar pentru a face jocurile politice ale cuiva”, a mai spus Ursachi.  Nicolae Vicol a fost reţinut pe 15 februarie de către ofiţerii CNA. Ieri, Nicolae Vicol a fost suspendat din funcţie, la solicitarea procurorilor Anticorupţie.