PANDEMIA INDIFERENȚEI: administrarea proastă a situației de către autorități și lipsa de grijă față de cei de lângă noi

Interviu cu Sorina Macrinici, directoare de program la Centrul de Resurse Juridice din R. Moldova

Este avocată și cercetătoare.
A activat în domeniul reformei sectorului justiției din R. Moldova.
Este directoarea Programului Societate Civilă și Democrație din cadrul CRJM.
Dispune de o experiență vastă în domeniul drepturilor omului.
A fost implicată în litigare în domeniul drepturilor omului la nivel național și în fața CtEDO.
În 2010, a fost stagiară la CtEDO, examinând cauzele inadmisibile împotriva R. Moldova.
În 2011, s-a implicat în raportarea situației în domeniul drepturilor omului și în activități de advocacy în cadrul Evaluării Periodice Universale a R. Moldova.
Este deținătoarea bursei Muskie, iar în 2013 a obținut titlul de magistru în dreptul internațional al drepturilor omului la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA. A fost stagiară la Curtea Superioară Maricopa din Phoenix, SUA, unde a fost implicată în diverse chestiuni de administrare a instanțelor judecătorești.

— Observăm în R. Moldova că fiecare schimbare de putere se reflectă direct asupra situației din justiție. De ce? E pentru că justiția nu a fost reformată ca lumea, definitiv, ca să nu mai existe prilej de dezbateri sau de speculații?

— Fiecare guvernare readuce în agenda publică reforma justiției și propune noi măsuri în domeniul justiției. O strategie e schimbată pe alta, iar precedentele au un impact mic sau deloc. Suntem martorii acestui fenomen de mai mulți ani și expresia „reforma justiției” a început să aibă deja o conotație negativă, din păcate. Reforma justiției va fi realizată atunci când oamenii simpli, justițiabilii, vor simți efectele. O problemă mare pe care o are R. Moldova, și nu se referă doar la sectorul justiției, este că reformele se fac deseori prin legi noi adoptate sau modificate și mai puțin prin schimbare de atitudini și practici, care necesită mai mult timp și resurse. De aceea ajungem să inventăm de fiecare dată ce modificări de lege să mai fie făcute, încât instituțiile responsabile să acționeze pentru independența justiției și nu invers. Mai este vorba și despre voință politică, dar și atunci când aceasta există e dificil să spargi tiparele negative doar prin adoptarea de legi. Oamenii din domeniul justiției reflectă starea în care se află societatea, de aceea problema este mai profundă și e nevoie să ne schimbăm noi cu toții. După cum spunea o persoană cunoscută, noi toți trebuie să suferim pentru a ajunge la rezultate, nu doar autoritățile, ci toată societatea – să nu folosim scurtături pentru a ne rezolva problemele, să ne abținem de a oferi cadouri în schimbul unor soluții convenabile pentru noi, etc. De aceea reforma justiției o văd nu doar din punct de vedere al voinței politice, dar și ca o schimbare în societate. În plus, după mine, reforma justiției nu poate fi un proces rapid, acțiunile trebuie bine planificate, cercetate și consultate și cu judecătorii, și cu alți actori din domeniul justiției, și cu oamenii simpli, după care – implementate.

— În ultimele săptămâni, primim de la CtEDO noutăți triste legate de riscurile pe care le va suporta bugetul R. Moldova, în urma noilor condamnări ale statului de către Înalta Curte. Ați fost stagiară la CtEDO. Referitor la această experiență, ce ne puteți spune despre perspectivele justiției de la noi de a nu mai pierde dosare la CtEDO?

— Colegii mei de la Centrul de Resurse Juridice fac în fiecare an analiza cauzelor R. Moldova la CtEDO și au constatat că cele mai frecvente tipuri de violări constatate de CtEDO în cauzele moldovenești sunt neexecutarea hotărârilor judecătoreşti (hotărâri vechi), maltratarea, anchetarea inadecvată a maltratărilor şi deceselor, detenția în condiții proaste, detenția ilegală, casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile. Statul nostru nu trebuie să maltrateze, ci să investigheze adecvat plângerile de maltratare, să organizeze condiții decente de detenție, să nu mai aplice detenția ilegală, să nu mai anuleze hotărâri judecătorești irevocabile, etc. Dintre toate aceste măsuri, doar condițiile de detenție presupun investiții financiare. Pentru restul e nevoie să se aplice legea. Statul R. Moldova trebuie să respecte legea pentru a nu ajunge la condamnări la CtEDO. Toți cei care au făcut încălcări erau conștienți de aceasta. De exemplu, e imposibil să nu cunoști că nu trebuie să maltratezi. În plus, trebuie să urmeze măsuri disciplinare și alte tipuri de măsuri legale împotriva celor care au încălcat legea.

— Justiție pe timp de pandemie. Care sunt cele mai serioase complicații, consecințe?

— Accesul la justiție și asigurarea unor condiții sigure de organizare a ședințelor de judecată. Din păcate, în domeniul justiției nu s-au luat măsuri sau s-au luat prea puține pentru a asigura aceste aspecte. În multe state din Occident se aplică pe larg tehnologiile informaționale și ședințele online, s-au făcut ajustări legislative în acest sens. La noi, nu am văzut vreo ajustare pentru a asigura lucrul instanțelor de judecată în condiții sigure pe timp de pandemie. Aceasta a dus la prelungirea examinării cauzelor și la numeroase infectări în incinta instanțelor.

— Procurorul general al R. Moldova a atenționat că, în condițiile pandemiei, arestarea persoanelor și escortarea deținuților ar trebui să aibă loc doar în cazuri excepționale. Ce credeți despre această decizie?

— Arestarea excesivă, în lipsa temeiurilor, a fost mereu motiv de condamnare la CtEDO în cauzele R. Moldova. Dar ceea ce CtEDO nu a reușit timp de aproape 24 de ani în Moldova, a reușit pandemia în mai puțin de doi ani. De fapt, legea asta prevede ca arestul să fie aplicat în calitate de excepție, nu invers. Sper că recomandarea se va implementa și se va menține și după terminarea pandemiei.

— ZdG primește numeroase scrisori de la condamnați în care, între altele, aceștia se plâng că au ajuns în închisoare pentru că nu au avut avocați onești, pentru că avocații le-au luat bani, dar nu i-au apărat sau chiar pentru că avocații au făcut interesele părții adverse. Să credem sau nu în astfel de semnale?

— Recomandarea mea este să verificați dacă aceste situații au fost documentate și dacă persoanele condamnate s-au plâns de activitatea avocaților la Comisia pentru etică și disciplină a Uniunii Avocaților din Moldova și să le recomandați să recurgă la acest mecanism, dacă încă nu au făcut-o.

— Constatăm că, în prezent, în R. Moldova mai multe funcții în stat sunt suplinite în lipsa unor concursuri publice, pe motiv că noua guvernare mizează, în special, pe oameni de încredere. Care sunt riscurile acestui fenomen?

— Concursurile publice ar trebui să fie normalitate într-un stat, cel puțin în cazul funcțiilor de demnitate publică. Pentru ocuparea funcțiilor în aparatele primului-ministru, al președintelui, al miniștrilor etc., nu cred că este nevoie de concurs, fiind vorba despre încrederea acordată personalului și asta e prevăzut și de lege. Dar funcțiile de conducere ar trebui să fie ocupate prin concursuri și după criterii bazate pe merite și transparență. Totuși, observ că, în R. Moldova, lucrurile se întâmplă deseori invers decât scopul propus și adesea concursurile au un efect diferit decât cel scontat și nu neapărat câștigă cei mai buni candidați. Cred că e nevoie să se atragă mai multă atenție criteriilor de selectare și integrității membrilor comisiilor. În același timp, văd că multe funcții acum sunt ocupate prin concurs și sper ca această tendință să fie urmată în toate cazurile.

— Întrebați pe rețele: Mai ține minte cineva despre cererea către Stoianoglo de a demisiona? Ce răspunsuri ați primit?

— Întrebarea am pus-o în contextul unui scandal care a ținut țara pe jar timp de vreo săptămână și va avea consecințe nefaste pe termen lung. Dacă până la acest scandal demisia procurorului general, Alexandr Stoianoglo, era pe ordinea zilei, după aceasta, subiectul a dispărut în general din discuțiile publice. Și întrebarea mea era, de fapt, retorică, înțelegând că unul din scopurile acelui scandal a fost inclusiv de a umbri subiectul solicitării de demisie a procurorului general.

— Bălăceala din dosarele penale legate de furtul miliardului cum s-ar putea încheia? Când, cu-adevărat, ancheta și instanțele de judecată vor demonstra că intențiile de condamnare a celor implicați în acest furt sunt reale?

— E frustrant să vezi că de aproape 7 ani de la furtul miliardului batem pasul pe loc la investigarea și condamnarea celor vinovați. Lucrul cel mai important care trebuie făcut, după mine, este la faza de investigare și aceasta e în sarcina Procuraturii. În perioada în care statul era capturat de Plahotniuc, furtul miliardului a fost un pretext de a scăpa de oponenții săi și probele ori s-au distrus, ori nu s-au acumulat, ori cele care s-au adunat erau în alte scopuri decât investigarea devalizării sistemului bancar. Până când procuratura nu-și va face treaba, nu vom avea rezultate. Recent, procurorul general Stoianoglo a refuzat să vină în Parlament să explice deputaților ce s-a făcut în acest dosar. Nu există nici informație publică și nici raport către populație. De 7 ani noi tot așteptăm sau unii așteaptă, căci mulți deja și-au pierdut speranțele. Acest caz este cel mai important și Procuratura are o obligație morală față de societate nu doar să-și facă lucrul, dar și să informeze regulat societatea, media, alte autorități despre mersul investigațiilor, astfel încât să recâștige încrederea în instituție.

— Se tot vorbește periodic despre faptul că doar niște procurori europeni ar reuși să facă lumină asupra acestui caz. De ce doar se vorbește, nu se și acționează?

— Nu sunt sigură că procurori de alte naționalități ar putea face lucrul mai bine. Cred că este nevoie, în primul rând, de voință politică la nivel de leadership la Procuratura Generală de a investiga furtul miliardului. Noi avem nevoie și de colaborare cu procurorii din alte state europene și din statele unde au ajuns banii furați din băncile noastre. Probabil, am avea nevoie de experți internaționali în investigarea infracțiunilor financiare internaționale și aici colaborarea cu alte state este extrem de importantă.

— Cei mai „scumpi” inculpați în aceste dosare sunt fugari, dați în urmărire generală, dar aflați în siguranță departe de R. Moldova. Ce ar putea urma în aceste condiții?

— Dacă Procuratura și-ar face bine treaba și ar acumula probe pertinente, nu cred că alte state ar fi reticente să extrădeze persoanele implicate în furtul miliardului.

— Majoritatea parlamentară a promis adoptarea unei legi ce ar permite confiscarea averilor persoanelor care nu-și pot îndreptăți veniturile. Cât de real e ca acest lucru să se întâmple?

— Astfel de legislație se aplică cu succes în Marea Britanie. Moldova este, de fapt, beneficiara directă a acestei legislații, pentru că Marea Britanie urmează să ne transfere aproape jumătate de milion de lire sterline care au fost confiscate de pe conturile fiului fostului premier Filat, întrucât acesta nu a putut explica proveniența banilor. În Republica Moldova există o prezumție puternică de legalitate a provenienței bunurilor funcționarilor publici și e nevoie de lucrat la acest capitol. În afară de asta, e nevoie de lărgit atenția și a altor categorii de populație decât funcționarii și politicienii. De exemplu, în perioada electorală unii donează partidelor mai mult decât câștigă într-un an de zile și asta este corupție electorală. Și aceste cazuri urmează a fi examinate.

— În jurnalism, dar și în alte profesii, societatea se confruntă cu o acută lipsă de angajați. În schimb, în concursurile pentru suplinirea locurilor vacante de judecători sau de procurori se înscriu foarte mulți candidați. Ce îi atrage pe tinerii de la drept în aceste activități?

— Încurajez înscrierea a cât mai mulți candidați la concursurile pentru judecători și procurori, așa va fi posibil de ales candidați puternici și cu integritate. Din păcate, locurile scoase la concurs de Institutul Național al Justiției, care pregătește viitori judecători și procurori, este destul de redus și se vorbește de mai mulți ani despre asta, dar lucrurile nu s-au schimbat între timp.

— Restricțiile adoptate în scopul combaterii pandemiei, dar și discuțiile despre obligativitatea deținerii certificatelor de vaccinare sau a unor teste negative, în cazul accesului în diverse instituții sau la diverse evenimente, sunt interpretate ca fiind abuzive, limitând unele drepturi și libertăți ale omului. „Dreptul” la un posibil deces de COVID vs obligativitatea vaccinării și a respectării restricțiilor – cum înclină balanța?

— În situație de pandemie statele au oscilat între impunerea de restricții pentru a opri infecția cu virusul COVID-19 și protejarea sănătății publice, pe de o parte, și asigurarea mersului economiei care garantează stabilitatea financiară a populației și a statului. La începutul pandemiei, în primăvara anului 2020, majoritatea statelor au impus o carantină dură, cu oprirea majorității activităților economice neesențiale, cu compensarea unor pierderi economice în favoarea businessului și a întreprinzătorilor. Din păcate, R. Moldova la acel moment s-a limitat doar la închiderea școlilor și la reducerea activităților agenților economici, și mai puțin la acordarea unor compensații.

Acum, în 2021, ne aflăm într-o situație total diferită, avem vaccinuri care pot opri răspândirea infecției și reduce considerabil cazurile grave și decesele cauzate de COVID-19. Cetățenii R. Moldova au fost unii dintre cei mai privilegiați de pe planetă, având acces la vaccin fie în țară, fie în România sau alte țări. Vaccinarea este soluția pentru revenirea la normalitate, iar certificatul de vaccinare este instrumentul care ne poate asigura libertatea. Aici voi cita autoritățile italiene care spun că alternativa certificatului de vaccinare nu este libertatea, ci restricțiile și închiderea activităților.

În statele din Europa de Vest populația este vaccinată în proporție de 70% și mai mult. Mulți s-au vaccinat în semn de solidaritate cu cei vulnerabili – bătrânii, bolnavii de cancer, persoanele care așteaptă sau au făcut transplant de organe, cu diabet, persoanele cu imunodeficiență, copiii. Ei tot vor să trăiască, trebuie să ne gândim și la ei, atunci când luăm decizii. Vaccinarea este un gest de protejare și de grijă față de ceilalți, în primul rând, și dorința de a reveni la normalitate. Din păcate, în R. Moldova sentimentul de solidaritate cu ceilalți nu este atât de puternic și poate ar fi bine să reflectăm de ce și ce putem face să-l resuscităm. Este vorba nu doar despre administrarea proastă a pandemiei de către autorități, dar și de lipsa de grijă față de cel de lângă noi, o pandemie a indiferenței.

— Recent, Italia, acolo unde muncesc foarte mulți conaționali de-ai noștri, a decis introducerea certificatelor de vaccinare pentru toți angajații. Credeți că e o metodă potrivită pentru R. Moldova, pentru a-i determina pe cetățeni să se vaccineze?

— În Italia obligativitatea vaccinării s-a introdus treptat – mai întâi, pentru personalul medical și socio-sanitar, apoi s-a extins asupra transportului de lungă durată, accesului în baruri, restaurante, muzee, teatre, săli de cinema, expoziții, meciuri de fotbal etc., ulterior a venit rândul personalului școlar și universitar și, în ultimul rând, s-a ajuns la toți angajații din domeniul public și privat. Până la ultimul pas, în Italia era vaccinată deja circa 70% din populația cu vârsta mai mare de 12 ani, vârsta de la care în UE se permite vaccinarea. Adică, măsura a fost introdusă pentru a accelera rata de vaccinare și a reduce valul patru al pandemiei care se așteaptă în această toamnă. În statele nordice, rata de vaccinare deja este de circa 80% și acolo nu sunt impuse astfel de obligații, deoarece populația aderă benevol la campania de vaccinare dintr-un simț puternic al datoriei și al responsabilității personale de a face ceva care să oprească pandemia. În statele în care acest simț al datoriei personale față de ceilalți nu este atât de puternic se va ajunge la obligativitatea vaccinării, deoarece în acest moment acesta este instrumentul cel mai puternic de a opri virusul. R. Moldova deja a introdus obligativitatea prezentării certificatului de vaccinare sau a rezultatului testării pentru personalul școlar, participarea la evenimente publice, baruri, muzee, teatre etc. și acesta e un pas logic. Probabil, aceasta se va extinde și asupra altor categorii ale populației sau de activități. Apropo, mai trebuie să înțelegem că testul negativ la COVID-19 nu poate fi echivalat cu certificatul de vaccinare, deoarece testul doar arată că, în acel moment, persoana nu are virus, dar persoana nu are protecție împotriva virusului. Desigur, e o măsură temporară, dar nu putem face teste la nesfârșit atât timp cât statul pune la dispoziție gratuit vaccinul, acesta fiind cel mai bun instrument pentru a opri răspândirea virusului. Fiind juristă, nu pot să nu remarc, totuși, că în statele din Europa de Vest restricțiile s-au adoptat de forumul legislativ, prin legi, invocând motivul restrângerii drepturilor. Aceasta reflectă statul de drept și nu a fost nevoie de vreo reformă ca autoritățile din acele state să facă asta. În R. Moldova aceste restrângeri se adoptă prin hotărâri de Comisii și Parlamentul nu ajunge să se pronunțe pe aceste subiecte, ceea ce știrbește din statul de drept și din autoritatea acestor decizii. M-am așteptat ca măcar opoziția parlamentară și cea extra-parlamentară să ceară revenirea la respectarea Constituției și a statului de drept, dar, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.

— În R. Moldova, periodic, sunt adoptate restricții. Constatăm, însă, că acestea nu se respectă. Bunăoară, accesul în restaurante este liber, deși ar fi trebuit să fie condiționat de prezentarea unui test negativ sau a certificatului de vaccinare. Cine și de ce are nevoie de adoptarea unor restricții neglijate total de membrii societății?

— Restricțiile ar fi trebuit să fie însoțite de suport din partea autorităților către cei care au obligația să verifice certificatele de vaccinare sau de testare. În Italia, spre exemplu, statul a pus la dispoziția agenților economici o aplicație pe telefon cu care aceștia verifică validitatea certificatelor, iar până la adoptarea măsurii au fost consultate regiunile, sindicatele, patronatele. Autoritățile de la noi au nevoie să facă mai multe consultări și o comunicare mai bună cu cei implicați, dar și să acorde o perioadă în care agenții economici să se pregătească de implementarea acestor măsuri. Cel mai mare pericol al unei restricții este neaplicarea ei, acest fapt știrbind din autoritatea măsurilor deja adoptate și având efecte periculoase pe termen lung. În al doilea rând, după ce s-a acordat suport în implementare, poliția urmează să facă verificări și să aplice sancțiuni în cazurile în care măsurile nu se respectă. Sancțiunile trebuie să vizeze atât persoanele care nu sunt în posesia certificatelor de vaccinare sau testate, cât și pe cei care au permis accesul în absența acelor certificate. Al treilea pas pe care îl cred absolut necesar este publicarea informației despre controalele și sancțiunile aplicate zilnic.

— Drepturile omului pe timp de pandemie. Cât de deteriorate au fost? Cum anume și în ce domenii?

— Chiar dacă pandemia ne-a afectat pe toți, mai mult au avut de suferit cei mai vulnerabili membri ai societății. Aceștia sunt lucrătorii medicali care în prima perioadă au luptat cu virusul „cu mâinile goale”, fără protecția necesară, copiii care al treilea an la rând sunt nevoiți să facă lecții online, cei care și-au pierdut locul de muncă, casa, membrii familiilor, femeile care în majoritatea cazurilor au grijă de copiii care învață online, persoanele cu dizabilități care nu mai primesc asistență, bolnavii care nu mai au acces la servicii medicale, pentru că spitalele sunt pline de bolnavi de COVID, victimele violenței în familie, etc.

— În aceste condiții, cum își pot revendica drepturile persoanele vulnerabile, care nu au acces la un apărător, care nu au bani, care sunt mai puțin informate?

— Pandemia a venit și cu o doză de solidaritate a oamenilor, au fost adunate multe ajutoare, s-a dăruit mult timp, s-au acordat servicii. Marea problemă e că deja toți sunt obosiți și resursele s-au redus. În R. Moldova, sunt multe ONG-uri care acordă servicii sociale și care pot ajuta. Și statul acordă diverse servicii. Dacă la începutul pandemiei cea mai mare problemă era lipsa accesului la beneficiarii serviciilor sociale, odată cu vaccinul această problemă s-a rezolvat. Pentru problemele care pot fi rezolvate pe cale juridică, statul acordă ajutor juridic garantat de stat.

— Mulțumim pentru interviu.