VIDEO La noi, foarte puțini își imaginează starea pacientului de la capătul drumului, care, în orice clipă, poate pierde lupta pentru viață

Interviu cu medicul Dumitru Carasic, șeful SMURD-Moldova

– De șapte ani avem SMURD-Moldova. Ce ne puteți spune despre sprijinul României acordat acestui proiect?

– România este aliatul nostru de la bun început, acest proiect fiind inițiat de partea română. A fost primul proiect comun, SMURD 1, care s-a finalizat. Acum în desfășurare este proiectul SMURD 2. În cadrul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, cum se descifrează SMURD, sunt angajați paramedici care au urmat cursuri de acordare a primului ajutor calificat. Ei intervin, în special, în cazul sinistraților, victimelor incendiilor, victimelor accidentelor de circulație, peste tot unde nu pot intra medicii de la Serviciul de Urgență. Și în caz de cutremure, când persoanele sunt blocate între dărâmături, paramedicii noștri intervin primii și acordă ajutor medical calificat… La etapa următoare intervin medicii de la Serviciul de Urgență.

– Recent, ați revenit din România, unde ați acordat ajutor pacienților gravi, afectați de COVID. Cum a fost?

– Misiunea noastră a continuat timp de o lună, perioadă în care am acordat ajutor în lupta cu COVID-19. A fost greu, dar noi am fost pregătiți că așa va fi, am știut exact unde plecăm și ce avem de făcut, mai ales că, anul trecut, colegii noștri din România au venit încoace și au acordat ajutor calificat pacienților de aici, în condiții destul de grele. Era începutul pandemiei și erau multe necunoscute privind diagnosticarea și tratamentul. Atunci ei au muncit alături de noi și noi am reușit să învățăm multe de la ei.

– Ce au făcut la Iași angajații SMURD-Moldova?

– Cel mai important a fost procesul de transportare în siguranță a pacienților aflați în stare gravă, în stare critică, uneori intubați… Ne-am ocupat în special de transportări interspitalicești. De la Unitatea de primiri Urgente a Spitalului Sf.Spiridon transportam pacienții la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului modular din Lețcani. Chiar dacă drumul nu era prea lung, conta fiecare clipă, pentru că aveam în grija noastră pacienți gravi. Asta a fost cea mai grea activitate. Chiar și psihologic nu a fost simplu să fim față în față cu pacienți în stare critică, având saturația oxigenului extrem de redusă, respirând prin intermediul aparatelor de respirație dirijată, pacienți pe fața cărora citeai frica de moarte.

– Dar de ce era atât de complicată starea lor?

– Singura explicație pe care o am e cea că ei nu erau vaccinați. Am analizat situația și am constatat că toți pacienții care erau în stare gravă nu erau vaccinați. Omenește sper că cei care au fost salvați și au ieșit cu bine din Terapie Intensivă, în continuare, nu vor mai ezita să se vaccineze.

– La ceremonia de încheiere a misiunii, medicii din România au spus, în adresa salvatorilor din R. Moldova, că ați tratat pacienții de la Lețcani ca pe niște rude apropiate. Cum a fost? E altfel să-ți tratezi rudele apropiate?

– Da, am auzit cuvinte frumoase de recunoștință, dar trebuie să spun că noi am făcut totul împreună, în echipă. Am plecat cu sufletul deschis în această misiune. Ne-am implicat, am ajutat și am tratat pacienții, într-adevăr, ca pe niște rude. Nici nu putea fi altfel. De fapt, medicii adevărați nu fac diferențe între pacienți, toți sunt tratați cu tragere de inimă. La Iași, pacienții ne mulțumeau că am acceptat provocarea, că am venit să-i ajutăm.

– Așa cum erați echipați în costume de protecție, ei știau că sunteți din R. Moldova?

– Probabil, făceau diferența, deoarece dialectul de aici uneori diferă de cel de acolo.

– Ce înseamnă pentru dvs. personal România?

– Dacă e să vorbesc de pe poziția de conducător SMURD-Moldova, o spun cu fermitate că România este partenerul nostru de încredere cel mai important. Sunt încântat de cultura, de natura, dar mai ales de oamenii de acolo. Îmi place mult că, în România, echipajele SMURD sunt respectate, chiar privilegiate de cetățeni și de toți participanții la trafic. Acolo, în toate condițiile, conducătorii auto cedează prioritatea echipajelor SMURD. La noi, astfel de reguli, nescrise, dar omenești, nu se respectă. Da, am fost și prin alte state europene, acolo sunt autostrăzi spațioase și e mai simplu de călătorit. În România, acolo unde lipsesc autostrăzile, intervine bunul simț al oamenilor care ajută echipajele de salvatori să-și facă cât mai curând datoria. La noi, e trist că echipajele SMURD pot rămâne blocate în ambuteiaje, fără ca altor participanți la trafic să le pese de acest lucru. La noi, foarte puțini își imaginează pacientul de la capătul drumului, care, în orice clipă, poate pierde lupta pentru viață.

– SMURD a devenit un proiect românesc important de salvare de vieți în R. Moldova. Ce ați învățat de la SMURD-România?

– În primul rând, noi am preluat tot ce înseamnă organizarea serviciului SMURD – acordarea primului ajutor calificat, programe de instruire pentru paramedici. Colaborarea intensă între noi și partea română continuă în fiecare zi, deoarece metodele de acordare a primului ajutor calificat evoluează. Colegii noștri din România împart cu noi toată informația nouă care apare în acest domeniu. Și nu e doar ajutor sau colaborare informațională. În cadrul SMURD-2, serviciul nostru a fost dotat recent cu 10 autospeciale asamblate în România. Aceste autovehicule îi vor ajuta pe angajații SMURD-Moldova să intervină operativ în caz de incendii şi accidente sau când e nevoie de evacuări de persoane sau de transportare de victime. De altfel, 8 din cele 10 autospeciale sunt dotate cu dispozitive medicale pentru acordarea primului ajutor, cu echipamente pentru stingerea incendiilor şi pentru descarcerare. Acestea au în dotare câte o tragă multifuncțională care ne permite să luăm victima de la locul accidentului până la autospecială, dar și transportarea pacientului de la autospecială la instituția medicală.

– Pe echipamentul  dvs. e indicat că aveți grupa de sânge A și Rh pozitiv. S-a întâmplat vreodată să donați sânge în timpul vreunei misiuni de salvare?

– În timpul misiunilor – nu, dar la necesitate – da. Ani la rând am fost donator de sânge, iar după ce m-am vindecat de COVID, prin aprilie 2020, am donat plasmă reconvalescentă pentru pacienții aflați în stare gravă.

– De altfel, presa a scris că sunteți prima persoană vindecată de COVID, care a donat plasmă reconvalescentă pentru un pacient… Cunoașteți persoana căreia i-ați salvat viața?

– Atunci, pentru mine, nu conta cine anume va beneficia de plasmă, important era ca transfuzia de plasmă să aibă efecte. Știu că pacienta era o femeie, internată în stare gravă la Institutul de Medicină Urgentă.

– Sunteți medic. De ce ați ajuns să munciți în situații extreme?

– De fapt, toți medicii muncesc în situații extreme. Și în spital, și pe ambulanță, toți se confruntă cu situații extreme. Da, misiunea noastră nu e simplă. Ea constă în faptul că noi transmitem pacienții gravi, pe care îi resuscităm la locurile tragediilor, medicilor din spitale, care continuă lupta pentru viața lor.

– Dar care a fost cel mai complicat episod din activitatea dvs. în cadrul SMURD?

– Toate episoadele sunt complicate. Sunt cazuri când aducem pacienții din străinătate, deseori aceștia sunt victime ale diferitor traumatisme, cauzate de accidente de circulație. Fiecare misiune are loc în condiții și în regim extrem. Până a ajunge aici, acum cinci ani, am muncit în calitate de medic pe autovehicule de la Urgență. Pot să vă spun că peste tot unde există pericol de moarte, medicii muncesc în condiții extreme.

– Ce le povestiți celor de acasă despre munca dvs.?

– Nu prea multe, pentru că nu vreau ca și ei să suporte emoțiile mele. Când revin din aceste misiuni, discut cu colegii, ne împărtășim experiența. Fiecare misiune e dificilă în felul său. Bunăoară, în Grecia, când am plecat în calitate de suport medical pentru colegii noștri, care aveau misiunea să stingă incendiile, eram pregătit să intervin în orice moment. Erau temperaturi înalte, colegii noștri munceau în păduri, prin munți, se deplasau pe jos, stingeau fizic incendiile. Nu a fost simplu, dar acasă am preferat să vorbim despre frumusețile Greciei, despre oamenii de acolo, despre locurile foarte frumoase ale acestei țări. Acasă nu povestesc despre dificultățile întâmpinate. De obicei, le spun unde am fost, ce am văzut… Ai mei știu că important e ca pacienții să fie salvați și transportați la spital pentru tratament.

–  Cum, în ce cazuri, ajungeți în misiuni internaționale?

– Situațiile sunt diferite. Personal, am participat la vreo 50 de misiuni. În Federația Rusă, când a fost accidentat un transport cu cetățeni ai R. Moldova, soldat cu numeroase victime, inclusiv decese, noi am plecat încolo și ne-am ocupat de salvarea și transportarea a opt pacienți, pe care i-am asistat 24 din 24 de ore. Altă dată, din Kiev, am adus o mămică și doi nou-născuți, veniți pe lume înainte de termen. Împreună cu un neonatolog delegat de Ministerul Sănătății, i-am adus acasă, fiind internați la Institutul Mamei și Copilului. Din Italia, am adus pacienți care suportaseră accidente cerebrale vasculare hemoragice. Au fost și cazuri când am transportat pacienți din R. Moldova în Germania, la tratament oncologic. Cele mai frecvente cazuri sunt cele cu victime ale accidentelor de circulație. Deseori, cetățenii noștri, atunci când se deplasează peste hotare, nu-și fac asigurări medicale, care, de altfel, ar trebui să fie obligatorii, ca și Cartea Verde pentru orice unitate de transport care se deplasează peste hotare. Serviciile SMURD sunt fără plată, atunci când victimele sunt cetățeni ai R. Moldova și dețin asigurări pentru călătorie.

–  Ce le-ați spune cetățenilor care pornesc la drum?

– Întotdeauna să fie atenți, prudenți la volan, dar în special când se deplasează peste hotare, să aibă grijă de ei, de familiile lor. Să țină cont de faptul că viața e mai prețioasă decât cele câteva minute pe care le economisești, mărind viteza.

– Deseori, munca stresantă ne face să renunțăm la unele activități. Dacă ar fi să vă schimbați activitatea, care e destul de stresantă, ce ați face?

– Nu aș renunța la medicină. Aș activa în continuare în calitate de medic, indiferent unde – la spital sau la urgență. Important e să-mi pot exercita profesia, să nu mă distanțez de ceea ce am învățat să fac cel mai bine până acum.

– Acasă, în familie, aveți un ritual pe care îl respectați diminețile, când plecați la muncă?

– Avem trei copii, unul e mare deja și locuiește separat, iar cu cei mici ne despărțim, sărutându-i neapărat. Ei știu că tatăl lor activează la SMURD și că salvează oameni. De fiecare dată îmi spun să vin numaidecât sănătos și să aduc acasă pacienții în viață.

–  Când, în ce circumstanțe ați studiat limba română?

– De fapt, eu am absolvit școala și facultatea, făcându-mi studiile în limba rusă. De câțiva ani, tot învăț limba română, străduindu-mă să vorbesc cât mai corect românește. Eu locuiesc și muncesc în R. Moldova, unde limba de stat e limba română. Toate actele, toată comunicarea cu partenerii, cu colegii de muncă, sunt în limba română. Ce m-aș face dacă nu aș cunoaște-o?

–  Vă mulțumim.

---