„Dacă guvernarea actuală va deziluziona, istoria R. Moldova ar deveni imprevizibilă”

Interviu cu Victor Grebenșcicov, etnic rus care a contribuit la edificarea Independenței R. Moldova

— Acum sunteți foarte departe de R. Moldova. Când ați plecat, în ce condiții, ce v-a determinat să plecați „de acasă”, deși R. Moldova nu e Patria dvs., în condițiile în care sunteți născut în Siberia…

— Am plecat în anul 2018. În America. A fost ideea soției mele. Eu fusesem aici prin 1993 și aveam idee de modul în care se trăiește în Statele Unite. Am încercat pe diferite căi să o conving să rămânem în Moldova, pentru că, la acel moment, aveam 64 de ani, iar ea – 53. Deci, aveam o vârstă respectabilă și știam că nu este ușor să începi totul de la zero într-o țară nouă. Soția a insistat, totuși. Ea lucrase timp de 25 de ani la Ambasada SUA în R. Moldova și cel mai mare bonus care se oferea după un astfel de stagiu era Cartea Verde, de care beneficiau angajații, fără a participa la tradiționala loterie. Această Carte Verde oferă dreptul de ședere legală în SUA. Atunci când urma să decidem dacă plecăm sau rămânem, eu eram implicat în mai multe activități în R. Moldova și eram mulțumit de viața mea, de modul nostru modest de viață. În cele din urmă, am ajuns la un compromis. Ne-am zis că dacă nu reușim să ne încadrăm timp de jumătate de an, atunci revenim acasă. Așa au trecut șase luni, un an, trei ani și noi încă suntem aici, în SUA. Cât priveşte faptul dacă Moldova este sau nu este Patria mea, eu fiind originar din Rusia, Siberia, consider totuşi că, da, e Patria mea, cel puțin sub aspect juridic.

— Și ce faceți, cum trăiți în SUA?

— Când am ajuns aici, am înțeles că nu e atât de simplu să fii migrant în SUA… Noi am avut noroc că ne-au fost aproape mai mulți coreligionari ai soției, care ne-au ajutat foarte mult. Datorită acestui ajutor, am evitat multe greșeli pe care le comit emigranții, reușind mai ușor să ne încadrăm în viața de aici. Dacă e să vorbesc mai filosofic, în SUA fac revista vieții mele. În paralel, urmăresc de departe ce se întâmplă în R. Moldova, în Ucraina, în Rusia, în alte părți. Vreau să vă spun că de aici totul se vede foarte bine.

— La începutul anilor `90, ați aderat la Mișcarea de renaștere națională… Vă mai amintiți de mesajele dvs. de la evenimentele din PMAN? Ce a rămas, ce s-a schimbat?

— Nu am uitat nimic din ce a fost, de altfel și acum gândesc la fel, doar că, posibil, am devenit mai pragmatic. În anii Renașterii Naționale, noi eram niște romantici. Cred că însăși Mișcarea de Eliberare Națională a fost generată de romantism. Cu timpul am înțeles că, pentru a evita greșelile, în politică trebuie să fii mai degrabă pragmatic decât romantic. Atunci noi luptam pentru a pune punct deznaționalizării acestui popor, pentru renașterea limbii, pentru restabilirea grafiei latine – veșmântul firesc al limbii române. Uneori credeam că e foarte greu de obținut acest lucru, deoarece deznaționalizarea ajunsese foarte departe, dar s-a produs o minune… Limba a renăscut, iar cântecul despre limbă a devenit Imn Național. Și R. Moldova a devenit independentă, chiar dacă atunci și acum eu credeam și mai cred în continuare că existența a două state românești pentru această națiune este un lux. Deocamdată, însă, poporul consideră că starea actuală de lucruri este optimă.

— Chiar credeți că în cazuri ca acesta, contează atât de mult ceea ce consideră poporul?

— Da, ceea ce s-a întâmplat la ultimele alegeri arată că poporul poate răsturna situația. Până și cei mai sceptici s-au convins acum care este forța poporului.

— Să revenim la primii ani de Renaștere Națională. Mai bine de 4 ani ați fost consilierul primului președinte, Mircea Snegur. Mai comunicați?

— Comunicăm rareori. Noi nu am avut niciodată relații de amiciție. Era între noi și o diferență de vârstă, dar și faptul că Mircea Snegur venea din nomenclatura de partid, unde existau anumite reguli, iar eu veneam din mediul ziaristic. Eram destul de diferiți. Dar, ori de câte ori ne întâlnim, vorbim cu respect și ne amintim cu plăcere de acei ani.

— Ce greșeli ar fi trebuit evitate atunci, la începuturi, ca lucrurile să evolueze altfel?

— Cadrele trebuiau alese cu mai multă atenție. După declararea independenței, s-au creat guverne noi în care au nimerit multe persoane din nomenclatura sovietică. Aceștia, la început pe ascuns, după care – deschis, sabotau activitatea Guvernului, iar peste câțiva ani chiar au revenit la guvernare. E import ca oamenii care ajung la putere să fie aleși foarte bine. Da, mai este un pericol, care ține de natura omului. Or, oamenii, deseori, ajungând la putere, uită pentru ce au optat și de unde au venit. Mai mult, puterea corupe, puterea îl transformă pe om și nu toți rezistă în fața unor astfel de examene. E nevoie de vigilență și de multă atenție. Și acum în R. Moldova situația e specială. Mulți spun – și s-ar putea să aibă dreptate, că e ultima șansă pentru R. Moldova. Dacă guvernarea actuală va deziluziona, istoria R. Moldova poate deveni imprevizibilă.

— Ce ar putea și ar trebui să întreprindă societatea astfel încât puterea să audă și să țină cont de vrerile oamenilor?

— Societatea civilă trebuie să monitorizeze din scurt activitatea guvernării. De altfel, în acest sens, apreciez activitatea ZdG, care atrage atenția asupra unor iregularități ale actualei guvernări, deși mulți s-ar putea să nu înțeleagă această poziție. Acesta e, de fapt, un mare ajutor pentru guvernare. O critică constructivă e foarte eficientă. Perioada elogiilor a trecut.

— Ce lucruri mai speciale vă amintiți din perioada în care îl consiliați pe președintele Snegur?

— Îmi aduc aminte, în mod special, de evenimentele din Găgăuzia… Uneori, chiar și aici, în SUA, aud cuvinte de apreciere pentru munca mea de atunci. Aici locuiesc foarte mulți găgăuzi, care apreciază felul pașnic în care a fost soluționată atunci problema găgăuză. Am evitat confruntările, utilizarea forței, am găsit o soluție, un compromis care, deși nu a fost pe placul tuturor, a avut rost. Compromisurile nu plac întotdeauna, dar uneori sunt necesare pentru soluționarea unor probleme. Activitatea mea de atunci a fost criticată de unele persoane din cadrul unor minorități, dar, peste ani, ei au înțeles că altfel ar fi fost imposibil… Personal, îmi amintesc cu plăcere de momentele în care, atunci, am reușit să evităm scăparea situației de sub control și să rămânem cu conștiința împăcată. Am și alte amintiri, legate de Mircea Druc – cel mai mare romantic al acelor timpuri. Druc intenționa să realizeze foarte multe. Într-un an, cât s-a aflat în funcție, exact un an, a reușit să deschidă mai multe licee: româno-englez, francez, german, spaniol, care au fost și rămân foarte importante. Mircea Druc a reușit să schimbe până și denumirea statului – din Moldavia în Moldova, adică a readus-o la denumirea istorică. A fost și foarte binevoitor cu minoritățile. A avut vreo cinci consilieri, aparținând diferitor minorități. Avea multe întrevederi cu reprezentanții găgăuzilor, încercând să-i convingă să găsească, totuși, în acele vremuri fierbinți, niște compromisuri… A luptat mult, a făcut multe, dar în echipa sa au fost promovate persoane, în funcții foarte importante, care, în cele din urmă, l-au săpat.

— Acest mod de a „săpa” sub cineva este un specific al nostru, național, sau…

— Într-o anumită măsură, da, că la alte popoare nu se prea practică, nici chiar la ruși. În 2018, am vorbit la Marea Adunare Centenară din PMAN. Au urmat diferite reacții, unele foarte dure. Cele mai dure – din partea liderilor ucraineni din R. Moldova, care erau gata să mă înjure. În schimb, rușii spuneau că, chiar dacă nu sunt de acord cu ceea ce am vorbit, acesta e dreptul meu la opinie. Adică chiar și în comunitatea rusă din R. Moldova există o anumită solidaritate. Cum se spune, „эта сволочь, но эта наша сволочь” (e un ticălos, dar e ticălosul nostru, n.r.). Acest fel de solidaritate e foarte important în diasporă. Noi avem exemple de diaspore consolidate, prietenoase. În astfel de diaspore oamenii se simt protejați, mai ales când e vorba de străinătate. Această solidaritate e importantă și pentru țările de origine, deoarece diaspora acordă mult ajutor, face și lobby pentru țările din care provin. Aici e foarte puternică diaspora armeană, cea evreiască. În unele locuri – mexicană, latino-americană. În Oregon se simte și prezența diasporei ruse. Aici, în funcţie de răspândire, limba rusă e pe locul 3, după limbile engleză și spaniolă. Apar vreo 5 reviste de foarte bună calitate, care se distribuie gratuit. Sunt vreo cinci posturi de radio, care emit non-stop, dar și multe organizații rusești. Da, sunt și organizații românești, dar prezența românilor în Oregon e mai puțin numeroasă. Apropo, aici diaspora rusă se americanizează mai lent decât diaspora română. Am observat că românii care au ajuns pe timpuri aici vorbesc româna, în schimb tinerii români, veniți recent sau cei care s-au născut aici, vorbesc preponderent engleza.

— Ani la rând ați fost membru al Frontului Popular. Ce s-a întâmplat, până la urmă, cu Frontul?

— S-a dezmembrat, deși nu trebuia să se dezmembreze… Ambițiile personale au prevalat. Probabil, prea mulți au vrut sa fie șefi de partide.

— Partea stângă a Nistrului mai stă pe un butoi de pulbere. Credeți că ar fi trebuit întreprinse atunci, în 1992, altfel de acțiuni, ca lucrurile să nu degradeze în halul în care au degradat?

— Au existat și există diferite abordări. Vreau să amintesc, în acest context, că susținerea din afară a separatismului transnistrean e mult mai activă decât a separatismului găgăuz. Îmi amintesc de un caz care, se pare, a influențat atunci schimbarea atitudinii Comratului. Mă refer la atitudinea Turciei. Odată, am plecat cu ambasadorul Turciei la o întrevedere cu liderii găgăuzi. Atunci, acolo se credea că Turcia poate răsturna situația în favoarea Comratului. Țin minte cuvintele de atunci ale ambasadorul Turciei: „Da, sunteţi un popor apropiat nouă ca limbă, cultură și vă vom ajuta, fără îndoială, dar găsiți limbă comună cu moldovenii. Dacă veți găsi limbă comună, veți avea susţinerea noastră”. De atunci, ambele părți, și Comratul, și Chișinăul au început să caute compromisuri, care în cele din urmă au fost găsite, iar Turcia a rămas fidelă promisiunilor sale.

— Cum credeți, războiul de la Nistru putea fi evitat?

— La 19 iunie 1992, mă aflam la congresul mondial al tătarilor, în calitate de reprezentant al președintelui R. Moldova. A doua zi, aveam o întâlnire cu președintele Mintimer Şaimiev, un om foarte înțelept, spre deosebire de liderii ceceni. De altfel, Șaimiev a reușit să evite orice conflicte. El a spus atunci că acest conflict transnistrean nu trebuia să înceapă și că va fi foarte greu de rezolvat problema. Așa s-a și întâmplat. Era clar că sprijinul militar rus este iminent și că Rusia va interveni în favoarea separatiștilor, mai ales că acolo era și Armata a 14-a în plină formă. Era și Alexandr Lebedi, un general foarte impulsiv și hotărât să-și demonstreze forța. Atunci, forțele rusești au ajutat ca regimul separatist să se consolideze și iată că, până acum, acest conflict continuă. Separatiștilor transnistreni le convine acest statut, Rusia e mulțumită de existența acestui conflict nerezolvat, dar și pe malul drept al Nistrului sunt destule persoane care profită de această incertitudine și de ilegalitățile care au loc în Transnistria.

— Au existat voci care l-au criticat pe Mircea Snegur pentru semnarea acordului de pace din 1992. Trebuia sau nu semnat acel acord? Poate, trebuia altfel condiționată încetarea focului?

— Pe atunci, R. Moldova avea o armată foarte slabă. Aș compara situația de atunci cu cea din Ucraina, din 2014. La 15 iulie 1992, fusesem angajat în calitate de consilier al președintelui Snegur. L-am văzut atunci foarte trist. Mi-a spus că, în ajun, alte câteva persoane au fost omorâte în război. Apropo, cineva a spus că niciun ideal nu merită vărsarea unei picături de sânge omenesc. Clar că această maximă poate provoca multe critici, dar oricum viața e mai presus de orice ambiții politice. Cred că, dacă se insista în continuare pe acea luptă deschisă cu Armata a 14-a, am fi pierdut și mai mult. A fost un compromis dureros, dar nu pot să-l critic acum pe șeful statului că a semnat acel Acord de încetare a focului.

— Cât de favorabilă pentru R. Moldova poate fi considerată recenta vizită la Chișinău a lui Dmitri Kozak, emisarul lui Vladimir Putin?

— Dmitri Kozak e responsabil de relațiile Rusiei cu R. Moldova. Aș spune că, oficial, Rusia abordează corect problema, atunci când trimite un om care cunoaște de mulți ani situația din Moldova. Mi se pare înțelept că Rusia l-a trimis anume pe Kozak ca să se întâlnească cu șefa statului și cu alți factori de decizie de la Chișinău. Cel mai mult m-a uimit ce a spus el după vizită: că noi vom colabora cu R. Moldova. Poate fi considerat un succes pentru Rusia, dar și pentru conducerea R. Moldova, care încearcă să-i contrazică pe cei care afirmă că este o conducere anti-rusă. Este o conducere care, prin metode pragmatice, vrea să asigure rezolvarea intereselor naționale…

— Dar declarația lui Kozak, potrivit căreia conflictul transnistrean ar constitui o problemă locală, internă? Să înțelegem că Kremlinul nu recunoaște că războiul la Nistru s-a întâmplat din cauza Rusiei?

— Declarația lui Kozak e corectă, deşi nu până la capăt. Da, este în interesul național al R. Moldova ca problema să fie rezolvată, dar el nu a spus că pentru rezolvarea acestei probleme orice implicare și orice sprijin din afară trebuie încetat. Condiția principală pentru rezolvarea acestei probleme este înlăturarea oricărui amestec din afară.

— 30 de ani de independență cu armată străină la Nistru. În ce condiții Rusia şi-ar putea retrage Armata?

— Prezenţa unei armate străine e o piedică. În acest caz, poziția R. Moldova trebuie să fie una constantă, fermă. Noi vrem relații bilaterale, dar armata trebuie retrasă. Da, noi vrem să respectăm neutralitatea, dar nu cu armată străină aici. Kozak a căzut de acord să dezamorseze munițiile de la Cobasna, care sunt tot mai greu de transportat. E bine că rușii încep să vorbească despre aceasta.

— În cei 30 de ani de Independență, care e cel mai mare succes al R. Moldova, văzut din America?

— Cred că însuși faptul că există, pentru că foarte multe persoane atunci credeau că nu va exista, în condițiile în care era, cu o economie slabă, cu o societate divizată. A supraviețuit ca stat și astăzi nimeni, chiar nici minoritățile etnice, nu mai pun la îndoială că este un stat independent.

— Dar cel mai mare eșec?

— Schimbarea permanentă de atitudine față de România. Au existat zeci de proiecte de apropiere economică, ca federație, confederație, dar ele se schimbau de la o guvernare la alta, bineînțeles, în detrimentul cetățenilor. Cei care au înțeles rostul apropierii de România, au obținut cetățenia română, unii chiar necunoscând limba. Și în prezent relațiile cu România sunt extrem de necesare. Chiar dacă R. Moldova e nepregătită deocamdată de Unirea cu România, ea trebuie să mențină relații, cel puțin, la nivelul celor menținute de Germania cu Austria. Asta ar fi în beneficiul R. Moldova, nemaivorbind că apar și posibilități mai bune pentru integrarea europeană. Și migrația, fuga cetățenilor de sărăcie a constituit un mare eșec în cei 30 de ani.

— August e luna marilor sărbătorilor naționale. De la 2009 încoace, însă, R. Moldova nu mai are originalul Declarației de Independență. Ce credeți că s-a întâmplat, cine a vrut să-i fure independența?

— Nu știu sigur ce s-a întâmplat. Probabil, a fost mistuită, totuși, de acel incendiu. Dar ceea ce contează e conținutul declarației, că s-a păstrat și e important să se respecte.

— Un milion de cetățeni ar constitui astăzi diaspora R. Moldova în lume. Vă întreb ca parte a celor plecați: în ce condiții ar putea reveni aceștia acasă?

— Bineînțeles, în condițiile unor salarii mai mari. Am întâlnit aici oameni pe care îi întrebam de ce au plecat. Toți vorbesc despre situația economică. Moldova e o țară foarte bună. Ca instruire, un moldovean nu cedează unui occidental. Dar condiția economică îi forțează să emigreze. În familia mea, e angajată doar soția. Are 32 de ore de muncă pe săptămână. Din acest salariu, noi trăim mai bine decât la Chişinău, nemaivorbind de alimentarea care e de o calitate mai bună, reușim să trimitem şi câte ceva copiilor în R. Moldova. Știu că, la Chișinău, sunt academicieni, savanți, profesori, care cu greu își achită facturile.

— Noua guvernare, cum ar putea evita posibilele eșecuri?

— Trebuie să reziste ispitei de a deveni oameni rupți din cer, care nu merg cu picioarele pe pământ. Trebuie să adopte legi stricte, în special în domeniul justiției și privind combaterea corupției, după modelul georgian. De altfel, georgienii au reușit să învingă corupția. Și atitudinea oamenilor ar trebui cultivată, or, atunci când omul e victimă a corupției, el o condamnă, dar când are ceva profit din niște acțiuni de corupție, el poate să o susţină. Atitudinea societății față de corupție nu este suficient de dură… Pe de altă parte, vreau să atrag atenția noii guvernări să se păzească, să fie foarte atentă, deoarece începe lupta cu lumea criminală, iar lumea interlopă are rădăcini adânci și legi foarte dure. Noi cunoaștem metodele lor de luptă și control. Lupta cu ei nu este scutită de riscuri… Deci, guvernarea ar trebui să abordeze cu mare seriozitate securitatea personală, ținând cont că, fără ei, lupta cu corupția ar fi imposibilă. Faptul că lumea e de partea lor, e bine. Dar vor avea și destui dușmani.

— Care ar fi mesajul dvs. pentru R. Moldova la 30 de ani de la Independență?

— Cu toții simțim că, în R. Moldova, se produc schimbări mari acum. Rubiconul a fost trecut. Oamenii ar trebui să nu mai fie nostalgici, ci să meargă înainte. Fiecare să înțeleagă că nu conducerea asigură viitorul țării, ci fiecare cetățean. Aici, în SUA, acest lucru se resimte foarte bine. Toți pledează ca statul să aibă mai puține atribuții, iar oamenii – mai multă libertate de acțiune și mai multă responsabilitate. Da, și atitudinea statului față de cetățeni e importantă. Aici, fiecare cetățean poate avea încredere în statul lor, iar americanii sunt foarte mândri că sunt americani. Drapele americane poți vedea arborate oriunde, până și pe bicicletele boschetarilor.

— Aveți în SUA un drapel adus de la Chișinău?

— Da, am un tricolor românesc.

— Vă mulțumim.