Principală  —  Interviuri   —   INTERVIU/ „Copilul abuzat acasă devine…

INTERVIU „Copilul abuzat acasă devine o sursă de agresiune în afara casei”

Interviu cu Daniela Sîmboteanu, psihologă, expertă în domeniul protecţiei copilului, fondatoare a Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC)

Războiul continuă, numărul refugiaților din Ucraina este constant, iar numărul copiilor care au ajuns în R. Moldova din cauza războiului rămâne destul de mare. Cum este gestionată la noi această criză a copiilor- victime ale războiului?

– Dacă ar fi să raportăm capacitatea statului de a primi un număr atât de mare de refugiați peste noapte, aș da o apreciere pozitivă. Probabil, deloc întâmplător, R. Moldova a fost numită „o țară mică cu inimă mare”. Mai multe inițiative personale, ale organizațiilor societății civile sau ale instituțiilor statului au pornit anume din această dorință de a ajuta. Dar, R. Moldova nu ar fi făcut față acestei crize, dacă nu ar fi beneficiat de suport din partea partenerilor. În această perioadă, în R. Moldova au venit, în suportul refugiaților, peste 90 de organizații internaționale. Și organizația noastră, CNPAC, a stabilit parteneriate cu câteva organizații neguvernamentale internaționale, cu experiență în acordarea suportului, în special copiilor afectați de război. Astfel, împreună cu partenerii noștri, am reușit să oferim asistență câtorva mii de copii, chiar din primele zile ale războiului. Una dintre organizații este War Child din Olanda, care are o experiență vastă în gestionarea crizelor cauzate de războaie în diferite părți ale lumii. La fel și Plan International, instituție focusată asupra prevenirii abuzului sexual și a exploatării copiilor, sub aspect umanitar. Ambele organizații au venit cu propunerea de a colabora, cunoscând că CNPAC are o istorie de 25 de ani, în care noi ne-am propus constant să contribuim la diminuarea fenomenului violenței asupra copiilor. În ultimii 10 ani, ne-am preocupat intens de prevenirea violenței sexuale asupra copiilor. Prin intervenția noastră în criza refugiaților, noi nu am oferit suport material, nu am oferit anumite bunuri, nu am acoperit necesitățile materiale ale copiilor și ale familiilor, dar am venit cu un complex de măsuri de asistență psihologică de criză și de asistență psiho-socială. Din punctul nostru de vedere, bunăstarea emoțională pe care au pierdut-o copiii și familiile din cauza războiului, trebuia să fie restabilită. Am venit cu diverse acțiuni consolidate care au țintit prevenirea cazurilor de risc. Am desfășurat acțiuni de salvgardare, acțiuni de protecție a copiilor.

Absolventă a Facultății de Psihologie și Psihopedagogie a Universității Pedagogice „Ion Creangă”, Colegiului Invizibil din Moldova, Programului  de instruire în prevenirea și tratamentul abuzului și neglijării copilului  al Alianței Sănătății Mintale a Copiilor din SUA. Expertă cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul drepturilor și a protecției copiilor. Are experiență de lector universitar în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, consultant în domeniile protecției copilului, protecției sociale și justiției prietenoase copilului pentru diferite organizații naționale și internaționale, precum Consiliul Europei, UNICEF, ILO/IPEC. Desfășoară activități de advocacy, colectare de fonduri, planificare și management a CNPAC. Ex-președintă și membră al Consiliului de coordonare al Alianței ONG-lor din domeniul protecției sociale a copilului și familiei (APSCF).

Am înregistrat și cazuri de abuz sexual asupra copiilor, care s-au întâmplat în cadrul unor centre de acomodare a refugiaților

Vorbiți despre măsuri de protecție în situații de risc. S-au înregistrat sau nu cazuri de abuz sexual, violuri, trafic, în cazul copiilor refugiați din Ucraina în R. Moldova?

– Ne axăm în special pe prevenție, dar suntem foarte atenți și la semnele potențialelor cazuri de violență asupra copiilor, acționăm ori de câte ori apar îngrijorări legate de situația copiilor. În acest răstimp, am înregistrat circa 20 de cazuri suspecte de diferite tipuri de violență asupra copiilor, inclusiv am înregistrat și 3 cazuri de abuz sexual asupra copiilor, care s-au întâmplat în cadrul unor centre de acomodare a refugiaților. Am răspuns acestor cazuri fie prin referirea la servicii, la autorități, dar, dat fiind faptul că CNPAC este și prestator de servicii de asistență specializată pentru copii victime, am și oferit și asistență.

Și cum au evoluat aceste cazuri?

-În unul din cazuri a fost aplicat ordinul de restricție pentru agresor și copilul a rămas la locul lui de trai, la acel centru, fiind izolat de agresor. Dacă e să vorbim despre cazuri de abuz sexual, atunci, timp de 24 de ore, copiii au fost referiți la Barnahus – Centrul Regional de Asistență Integrată a copiilor victime a infracțiunilor din Bălți, gestionat de CNPAC. La Barnahus, ei au beneficiat de audiere în condiții speciale, asistență profesionistă, inclusiv de suport psihologic. Astfel am și contribuit la diminuarea efectelor negative ale acestor fenomene.

De 25 de ani vă confruntați cu astfel de cazuri. Aveți vreo explicație, din ce cauză maturii încearcă să abuzeze sexual niște copii?

-Explicația vine nu doar din experiența noastră, ci și din numeroase cercetări, studii… Ceea ce se întâmplă în R. Moldova poate avea loc și în alte părți. Violența nu are patrie. Vorbim despre un fenomen foarte larg răspândit. Anume din acest considerent, în 2006, la solicitarea secretarului general ONU, a fost elaborat un studiu global privind violența împotriva copiilor. Acel studiu rămâne un punct de referință, deoarece acesta dezvăluie și amploarea fenomenului. Se constată că acesta rămâne un fenomen ascuns, rușinos și exact așa cum fiecare familie vrea să ascundă cazurile de violență, așa și instituțiile, și statele, nu se grăbesc să recunoască public asemenea fenomene. Studiul dezvăluie că violența este un fenomen transgenerațional, adică transmis din generație în generație. Familiile în care există violență reprezintă un factor de risc pentru următoarele generații, în interiorul cărora violența va fi prezentă într-o formă sau alta. Deci, una dintre explicații ar fi că avem o tradiție, din generație în generație transmisă, tradiție în care copilul nu este perceput ca și posesor de drepturi, fiind considerat o persoană cu drepturi limitate sau chiar fără vreun drept. Aceasta determină adulții să se comporte cu copiii total nepotrivit. Și stereotipurile pe bază de gen își au efecte, or, constatăm că victime ale violenței sunt, preponderent, fetele și femeile. Deși, în ultimul timp, în R. Moldova se înregistrează o creștere semnificativă a numărului de cazuri de abuz sexual asupra băieților, totuși, mai multe cazuri de abuz au loc asupra fetelor. Una dintre cauzele acestei situații este și lipsa educației sexuale în grădinițe și școli și vorbim aici despre generații de copii și de părinți care nu au beneficiat de această educație. La noi, de exemplu, nu se consideră abuz sexual atunci când maturii, în nud, intră în baie cu copiii mici sau atunci când copiii sunt expuși la filme pentru adulți, dar e abuz, deoarece copilul este expus la o stimulare sexuală și această acțiune îi dăunează. Întotdeauna trebuie să fim conștienți de acțiunile pe care le întreprindem în prezența copiilor. Se întâmplă și cazuri când părinți cu probleme de sănătate mintală abuzează copiii. Până la 10% dintre adulți care sunt abuzatori de copii ar avea probleme de sănătate mintală. Ceilalți abuzatori, marea parte a acestora, sunt persoane cu probleme de personalitate, cu probleme psihologice, persoane care au un respect de sine scăzut și prin felul de a se comporta violent cu alții, în special cu copiii, își manifestă puterea și controlul în raport cu cei mai slabi. Conștient sau inconștient acest lucru se întâmplă. Sunt persoane care nu se pot integra sănătos în relațiile sociale, în relațiile cu partenerii lor. Acestea sunt persoane care, la rândul lor, au suportat abuzul în copilărie și nu au fost recuperați, sunt persoane care au probleme emoționale destul de grave și este un mod de a acționa, pentru a-și compensa aceste stări de deficit emoțional pe care îl simt. De fapt, violența este despre persoanele care, prin comportamentul lor, au tendința de a deține controlul și puterea asupra victimei. Și mai puțin contează dacă fac asta prin abuz fizic, prin abuz emoțional sau prin abuz sexual.

Realitatea ne arată că, mai frecvent, copilul este agresat nu în afara casei, ci de persoane din anturajul său

Dar ce fenomene din viață îi fac pe copii atât de vulnerabili?

– Însuși copilul este vulnerabil din cauza vârstei lui, din cauza capacităților limitate de a se apăra. Dacă vorbim despre vulnerabilitatea generală a copilului, reieșind din vârsta și capacitățile sale, copilul nu poate prevedea niște acțiuni, nu poate anticipa anumite consecințe ale acțiunilor sale. Sunt situații caracteristice vârstei, dar îl face și mai vulnerabil lipsa atașamentului, a acelei legături emoționale care se stabilește chiar din primele zile de viață și dacă această legătură emoțională a fost neglijată și mai avem și foarte mulți copii care au fost lăsați, părinții plecând la muncă peste hotare, asta îi face pe acești copii și mai vulnerabili. Sunt și cazuri când copilul, aparent, nu este victimă directă a violenței în familie, dar el asistă la scene de violență verbală, fizică și asta îl face foarte vulnerabil. Și metodele de disciplinare abuzive, care sunt aplicate, fiind considerate ca o normă în multe familii, acestea fiind și dojenile, și etichetările, abuzul verbal și fizic din partea părinților. Deși pot părea inofensive, dar toate acestea îl fac pe copil să se simtă umilit, să se simtă vinovat, să creadă că este un rău. Acestea afectează foarte grav imaginea de sine a copilului. Ce poate înțelege un copil atunci când, de fiecare dată, i se spune că a greșit? El se simte ca o persoană inutilă, o persoană care face doar probleme și, cu acest sentiment, pășește mai departe în viață. Un copil care este bătut în copilărie, acasă, considerându-se că a făcut mult rău, va fi cu mult mai credul, mai docil în relațiile cu semenii săi sau chiar cu adulți necunoscuți. Copilul abuzat acasă devine vulnerabil pentru agresiunile din afara casei. Apropo, cel mai frecvent, copiii sunt abuzați de către adulți din cercul lor de încredere, din familie, adulți cunoscuți sau chiar apropiați, fie că sunt profesori, educatori, vecini, persoane din comunitate sau rude. Realitatea ne arată că, mai frecvent, copilul este agresat nu în afara casei, ci de persoane din anturajul său. 

Și în cazul refugiaților, cu ce probleme vă confruntați?

– Dacă e să revenim la refugiați, am decis să lucrăm cu familiile refugiaților nu doar din perspectiva copilului, nu doar oferindu-i copilului sprijin sau mijloace de dezvoltare a anumitor competențe, ca acesta să poată preveni situațiile de risc. Lucrăm foarte mult cu părinții, cu mamele, cu bunicii, cu îngrijitorii, cu adulții, pentru a le dezvolta abilitățile parentale – fără violență, fără pedeapsă corporală, fără abuz verbal. Deseori părinții ne întreabă: propuneți-ne ceva în schimbul pedepsei corporale, pentru că, deseori, copiii nu ascultă. Noi asta facem. Avem programe de educație parentală și le propunem să aplice metode de disciplinare non-violentă a copiilor, încercate de noi de mai mult timp. Acestea și sunt soluțiile pe care le oferim. Mamele, fiind în situații de stres, sunt supuse și mai mult riscului de a-și abuza copiii, verbal sau fizic, de a-și descărca furia și stresul.

–      Educația parentală, de fapt, nu este despre nevoile părinților, ci mai degrabă despre nevoile copiilor. Cât de bine este înțeleasă această regulă în familiile de la noi, dar și în familiile celor refugiați?

– Da, este adevărat, dar educația parentală nu exclude și nevoile părinților, deoarece, deseori, un părinte acționează cu bune intenții. Când îi întrebi pe părinți de ce au strigat la copil, de ce l-au lovit, ei spun că vor ca acest copil să crească om educat, vor să fie un copil bun. Deci, este și despre nevoia părintelui, doar că fiecare părinte trebuie să conștientizeze care este nevoia sa reală, ca părinte, și cât de mult corespunde aceasta acțiunilor pe care le face. Când descifrăm cu părinții acțiunile lor, ei spun că ceea ce fac ei în raport cu copiii nu are nici o legătură cu intenția adevărată, cu nevoia pe care o au în comunicarea cu copiii. Bunăoară, intenția de a-l determina pe copil să-și păstreze lucrurile în ordine, fiind o intenție bună, se finalizează cu transmiterea către copil a mesajului că acesta nu ar fi bun de nimic. Aici e discordanța. Programele de parenting îi ajută pe părinți să-și determine clar strategiile de educare și de comunicare cu copiii lor.

Toți trăiesc nevoia de a fi iubiți, nevoia de a se dezvolta, nevoia de a fi apreciați

Dar ce fel de nevoi au astăzi copiii?

– De fapt, copiii de astăzi au exact aceleași nevoi ca și cei de altă dată. Ei au nevoi fizice, cei mici așteaptă să li se răspundă la nevoile lor fizice, la fel ca și cei mai mari, doar că, la vârste diferite, ei ne comunică diferit despre nevoile lor. Dacă e să realizăm un clasament, constatăm că toți copiii au nevoie să fie în siguranță, la orice vârstă. Cei mici nu pot fi lăsați singuri în cameră, dar nici pe seama altui copil mic. Nevoia de siguranță a adolescenților poate fi obținută prin transmiterea unor surse clare de informare și orientare. Toți trăiesc nevoia de a fi iubiți, nevoia de a se dezvolta, nevoia de a fi apreciați. Noi, ca și părinți, trebuie să fim atenți la nevoile copiilor. Cei care au anumite probleme de comunicare, care nu pot identifica nevoile copiilor lor, pot cere, neîntârziat, ajutorul specialiștilor. 

În anul ce vine, ce ar fi mai arzător pentru CNPAC?

– Încă în 2003 am inițiat un serviciu specializat de asistență psiho-socială a copiilor victime ale violenței. În 2022, am decis să revizuim, acest serviciu, să aplicăm strategiu, metode și instrumente racordate la cercetările și legislația din ultimii ani. În 2023, vom propune ca acest serviciu să fie replicat la nivel național.

E pentru că nivelul abuzului față de copii crește?

– Cel puțin așa arată datele oficiale. Da, pe de o parte, fenomenul e tot mai frecvent întâlnit, dar pe de altă parte, am început să identificăm mai bine aceste cazuri, am reușit să descoperim și să intervenim în cazurile ascunse. Toți acești copii au nevoie de asistență specializată, complexă, multidisciplinară, focusată pe familie. Noi vrem să prevenim situația în care, la o anumită etapă, din cauza abuzului față de copil, acesta să fie separat de familie. Sunt foarte multe astfel de cazuri când s-a ajuns la un punct din care nu mai există întoarcere.

Și ce facem cu copiii care abuzează alți copii?

– Bullying-ul este o formă de agresivitate, fiind și o reflectare a ceea ce se întâmplă în familiile noastre, în societatea noastră. Copilul care este umilit și abuzat acasă, se va duce la școală, fiind o potențială victimă a abuzului sau un potențial agresor. Contează mult personalitatea lui.

–  Ei pot fi opriți?

– Aceștia oricum sunt copii afectați de violență. Ei trebuie încadrați în programe de suport psiho-emoțional. Ei nu trebuie tratați ca și agresori. Violența este transgenerațională. Exact cum, din generație în generație, se transmit tradițiile bune, exact așa se transmit și cazurile de violență, doar că au niște rădăcini mult mai profund implantate. De obicei, abuzurile asupra psihicului persoanei, asupra emoțiilor, sunt situații care se transformă în traume greu de conștientizat. 

Vin sărbătorile de iarnă, Moș Crăciun e așteptat și de mari, și de cei mici. În condiții de război, de stres, de refugiu, cum pot face față părinții dorințelor mari sau mici ale copiilor?

– Cel mai frumos cadou e cel pe care și-l dorește fiecare copil. Deseori copiii dau răspunsuri total neașteptate la această întrebare. Mulți nu-și doresc lucruri materiale. doresc momente, atmosferă, petrecerea împreună a timpului liber, cântarea unui colind împreună, interpretarea unei povești, o plimbare sau o călătorie la ski împreună. Ei cer de la Moș Crăciun căldura și dragostea părinților. Indiferent dacă sunt copii de aici sau sunt dintre cei care au ajuns în Moldova fugind de război, au aceleași vise. Ne-am propus să participăm împreună cu beneficiarii programelor noastre la un târg de caritate, după ce câteva mame ne-au spus că vor să fie utile, că vor să facă ceva pentru alții, deoarece, de când sunt în R. Moldova, au primit atât de multă căldură, atenție, ajutor, încât vor să dăruiască și ele din sufletul lor. Mamele venite din Ucraina vor să gătească de Crăciun și asta e o mare dorință a lor, iar pentru copiii refugiați, biscuiții făcuți de mamele lor ar fi cel mai frumos cadou. 

– Vă mulțumim pentru acest interviu.

Pentru conformitate, A.G.