6 ani de la anexarea Crimeii: i se poate întâmpla oricui

— Zilele acestea se împlinesc 6 ani de la evenimentele de pe Euromaidan. Cum vedeți consecințele acelor evenimente pentru Ucraina?

— După 6 ani, este foarte clar că pentru Ucraina s-a încheiat acea perioadă „post-sovietică”. Se resimte o ruptură definitivă de trecutul sovietic. Aceasta s-a întâmplat, gata. Da, mai există probleme de populism, de corupție, dar acestea sunt deja noi provocări ale lumii moderne. Oamenii din țară nu mai consideră că puterea este cea care îi conduce, dar cred că puterea sunt cei care trebuie să asigure viața oamenilor.

Pe de altă parte, există o altă istorie, una foarte tristă, istoria izbucnirii războiului. Voi veni neapărat cu o clarificare: consider că Maidan-ul n-a fost cauza războiului, acestea sunt două istorii diferite. Maidan-ul s-ar fi putut încheia cu o schimbare de putere, pur și simplu. Ulterior, deja Rusia a atacat Crimeea, Donbass-ul și anume acest lucru, cred eu, oamenii din Moldova, îl vor înțelege mai bine. În Ucraina nu a fost niciun război, niciodată după cel de-al doilea război mondial. În general, în anii 90 nu a existat nicio experiență cu morţi, omoruri, separare în Ucraina. Bineînțeles, experiența unui război este groaznică pentru țară, deoarece dezbină societatea, face posibilă manipularea oamenilor cu ajutorul fricilor. În plus, oamenii mor și devine foarte dificil să trăiești cu această rană. Totuși, actualmente, constatăm că în Ucraina, la putere se află o generație cu totul nouă.

— În aceste condiții noi, cum s-au adaptat jurnaliștii?

— Acești 6 ani au însemnat pentru noi o altfel de libertate de exprimare, deoarece a apărut un număr mare de mass-media independente.

— Într-adevăr, un număr mare?

— Mă refer la zecile de instituţii de media care au apărut, deci, există un sentiment de pluralism.

Pe de altă parte, războiul în sine, mai ales în contextul campaniei de dezinformare a Kremlinului, a dus la o autocenzură destul de serioasă la tema Maidan-ului. Întrucât Kremlinul reacționează foarte dur la orice critică, pentru jurnaliști este foarte dificil, în special în ultimii ani, să scrie despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Donbass, să vorbească, de exemplu, despre neplata pensiilor cetățenilor ucraineni aflaţi pe teritoriul Donbass-ului, să recunoască faptul că, în toți acești ani, pentru statul ucrainean n-a fost o prioritate ajutorarea populației civile de acolo. De exemplu, chestiunile ce țin de negocieri, compromisuri, asigurarea păcii sunt foarte sensibile, mulți nu vor să vorbească despre asta. În plus, în Ucraina există într-adevăr o mulțime de surse ruseşti media de propagandă.

— După evenimentele de pe Maidan, Ucraina a luat decizii radicale în privința presei ruse prezente pe teritoriul statului. Cum a influențat acest lucru asupra dezvoltării societății?

— Trebuie să menţionez că în Ucraina rămân surse mass-media pro-rusești. Oricum, înainte de Maidan și în timpul Maidanului principalele canale de televiziune centrale ucrainene aparțineau oligarhilor apropiați Rusiei, deoarece majoritatea oligarhilor ucraineni sunt interconectați cu Rusia. După maidan, acestea au devenit mai puțin influente, dar, oricum, canalele lor media au rămas. În special, anul trecut s-a văzut cum un politician ca Viktor Medvedchuk, care este de fapt cumătrul lui Putin, a creat un nou imperiu mediatic mic.

— Adică nu este suficient să fie interzise «Komsomolskaya Pravda» sau «Sputnik»?

— Aparent, în Ucraina, nu există surse media ruseşti, dar există surse mass-media ucrainene controlate de politicieni pro-ruși. Şi acest lucru nu contribuie deloc la o comunicare normală în societate.

— Din care surse mass-media poți afla cele mai obiective știri despre ceea ce se întâmplă acum în Crimeea sau în Donbass?

— Probabil, din «Hromadske», din «Radio Liberty» care are un proiect «Crimeea – realități».

— Cu alte cuvinte, nu din mass-media oligarhică?

— Nu, de la oligarhi n-are niciun sens să afli ceva – nici despre Crimeea, nici despre Donbass. La Kiev există şi surse media independente, care scriu bine despre politică, dar le lipsesc resursele şi nu s-au specializat pe Donbass sau Crimeea. Există încă o realitate: oamenii au obosit de atâta război, acesta nu mai constituie un subiect foarte popular, de aceea mass-media comercială n-are sens să scrie despre asta. Prin urmare, jurnalismul din aceste zone constituie un fel de datorie civică, întrucât înțelegi că cheltuielile unui asemenea material depăşesc cu mult suma posibilă colectată din publicitate pentru acest material. În mare parte, managerii din presa comercială vor considera materialele din Crimeea sau Donbass nerentabile, de aceea mulți nici n-o fac.

— Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă acum locuitorii acestor regiuni?

— În Donbass este vorba, în primul rând, despre securitate. Așa-numitele LNR și DNR sunt controlate de grupări militare. Prin urmare, cel mai mare pericol care există acolo e că, dacă nu eşti de acord, poți efectiv ajunge «la subsol». Şi nu este clar dacă vei ieşi sau nu.

A doua problemă este, bineînțeles, șomajul. Și mi se pare că aceasta va fi foarte clar pentru locuitorii Moldovei, deoarece oamenii pot compara cu regiunea transnistreană. Teritoriul Donbass-ului, care este necontrolat, numără aproape 5 milioane de oameni. Acolo, poate nu locuiesc 5 milioane, dar circa 3,5-4 milioane de oameni sunt. E foarte mult.

— Cât o Moldovă întreagă.

— Desigur. Totodată, aceasta este o regiune foarte industrială. Și ceea ce se produce acolo – produse chimice, oțel, metale, cărbune – nu este ceva ce poți, pardon, să mănânci acasă, trebuie să vinzi undeva. Iar în Rusia, de fapt, nimeni nu are nevoie de acestea, așa că oamenii nu au unde vinde, nici unde să lucreze. Aceasta este cea mai mare problemă. Este greu să plece de acolo, pentru că oamenii au apartamente, case, nu le pot abandona. Marea problemă este dificultatea trecerii punctelor de control. În plus, să nu uităm că acesta nu este doar un conflict etnic, ci este un conflict militar, deseori oamenii sunt aruncați în aer, călcând pe mine, au loc focuri de armă. De fapt, acolo sunt condiții foarte proaste pentru a întreține bine un teritoriu atât de mare.

În Crimeea e o altă poveste. Oficial Crimeea este anexată Federației Ruse. Acolo se investesc destul de mulți bani, dar, pe de altă parte, acesta este un teritoriu foarte riguros controlat de tot felul de servicii de securitate, FSB și altele, care lucrează mult mai dur chiar decât în Rusia. Trebuie să înțelegeți că în Rusia prin lege este interzis cuvântul „anexare”, în general, însăși punerea la îndoială a aderării Crimeii este pasibilă de răspundere penală. Crimeea, dintr-o stațiune balneară, a fost transformată într-o bază militară. Există persecuții grave, din motive religioase, ale tătarilor din Crimeea şi ale populației musulmane. Din simplu motiv că nu eşti de acord cu ceva, tu şi toți cei care nu sunt de acord, vor fi învinuiți de terorism, au loc represiuni politice.

Este necesar să reamintim că Donbass-ul numără aproape 5 milioane de oameni, în timp ce Crimeea – 2 milioane. Este un număr prea mare pentru o astfel de «zonă gri».

— În general, situația este foarte asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat anterior în regiunea transnistreană. În mod similar, o fostă zonă industrială, unde oamenii și-au pierdut locurile de muncă, unde autorităţile nu pot fi criticate. Toate aceste regiuni ocupate sunt oarecum similare. Dacă la timp ar fi fost rezolvată problema regiunii transnistrene sau a regiunilor ocupate din Georgia, poate nu s-ar fi ajuns la Donbass și Crimeea?

— Bineînțeles, sunt absolut sigură de acest lucru, deoarece atât Donbass-ul, cât și Crimeea, în opinia mea, au fost ocupate exact conform aceluiași scenariu de la sfârșitul anilor “80 – începutul anilor “90 din fosta Uniune Sovietică. Sunt aceleași modele, mi se pare că la acel moment Kremlinul știa ce avea de făcut, avea un anume plan pregătit. Știm că oamenii din regiunea transnistreană au fost în Donbass, chiar și acum Dmitry Kozak este curatorul Kremlinului pe ”chestiunea ucraineană”. Și acum la noi se zvonește că decizia care se propune referitor la Donbass cel mai probabil va fi similară cu decizia luată privind Transnistria. Prin urmare, acestea sunt lucruri absolut interdependente.

— Aici, în R.Moldova, noi considerăm că corupția a menținut chestiunea transnistreană nerezolvată. Deoarece majoritatea liderilor politici care au condus Moldova au avut un fel de afaceri cu liderii regiunii transnistrene. Ce rol joacă corupția în aceste conflicte din Ucraina?

— În Donbass, în general, este foarte semnificativ ceea ce s-a întâmplat, deoarece acolo a existat un astfel de «rege și zeu», Akhmetov, care deținea controlul de facto asupra Donbass-ului, el fiind principalul sponsor al lui Ianukovici. Iar atunci când au început aceste evenimente, au existat semnale că acesta intrase în acel joc al războiului, după evenimentele de pe Maidan el a susținut cumva mișcările ruseşti. Era un om foarte corupt și în continuare rămâne cel mai bogat om din Ucraina.

În Crimeea, a existat și un moment foarte interesant, pe care l-am descris și în carte. Atunci, înaintea de evenimentele de pe Maidan, echipa lui Viktor Ianukovici se comporta foarte dur în Crimeea, își construise pentru sine zone pe litoralul mării. Oamenii erau obosiți și unii au susținut anexarea, considerând că Ucraina este foarte coruptă, iar susținând Rusia, vor scăpa de corupție. Desigur, acest lucru nu este adevărat, deoarece corupția și în Rusia este uriașă, doar că funcționează în mod diferit.

În general, acesta este un efect uimitor al propagandei: uite, există corupție în Ucraina, dar vom scăpa de ea în Donbass și în Crimeea. Și acum în Donbass toată lumea știe că Denis Pușilin, așa-numitul lider al DNR, este o figură extrem de coruptă. În primii ani, au creat iluzia că luptă împotriva corupției oficiale și au introdus acolo o dictatură militară. În realitate însă, toată corupția s-a păstrat și acum majoritatea oamenilor realizează acest lucru. În același mod, locuitorii Crimeii sunt destul de șocați de faptul că Rusia investește atâția bani acolo, cunoscând amploarea corupției rusești.

— Putem afirma că, dacă ar exista mai puțină corupție, ar exista mai puține războaie și încălcări ale drepturilor omului?

— Da, desigur. Însă trebuie să înțelegeți două lucruri: în Crimeea, pe lângă celelalte, a intrat cea mai puternică armată rusească, iar datorită faptului că acolo exista o bază rusească a Flotei Mării Negre, au realizat acest lucru cu viteza fulgerului. Armata rusă a intrat și în Donbass, conferind amploare războiului, nu erau doar niște partizani cu mitraliere, aveau sisteme «Grad», «Buk», sisteme militare extrem de puternice, foarte scumpe aparținând uneia dintre cele mai mari țări din lume.

— Cum se asigură Ucraina că oamenii au înțeles aceste lecții? Aceste istorii sunt incluse în manualele de istorie?

— Manualele de istorie nu se schimbă în fiecare an şi, de fapt, s-a scris încă foarte puțin despre aceste evenimente. Dar este foarte important să nu mitologizăm sau să nu politizăm această experiență. E nevoie doar de informații obiective despre ceea ce s-a întâmplat, fără a se inventa un mit suplimentar, fără incitări sau alte istorii, inclusiv privind istoria de peste o mie de ani a relațiilor dintre Ucraina și Rusia, doar o explicație foarte clară a ceea ce s-a întâmplat pe Maidan şi modul în care s-a produs anexarea.

Au trecut 6 ani și a venit timpul să vorbim despre viitor și să recunoaștem că, în ciuda faptului că războiul a fost început artificial de către un stat străin, oamenii şi-au trăit deja acolo propriii lor 6 ani. Îmi este mai dificil să mă expun asupra regiunii transnistrene, dar Georgia, bunăoară, a trecut și ea printr-o experiență de zeci de ani de încetare completă a comunicării cu Abhazia sau Osetia de Sud, iar ulterior s-a dovedit a fi prea târziu pentru a restabili procesele. După 15 ani, e prea târziu să refaci comunicarea între teritoriile separate. Personal, cel mai mult mă doare ca societatea ucraineană să nu ajungă la acel moment când va fi prea târziu. Cu două săptămâni în urmă, am stat de vorbă cu un băiat care are 20 de ani, care locuiește în Donețk și care povestește că avea 13 ani când a început războiul, iar aceasta este acum o situație normală pentru el. Cu alte cuvinte, pentru el militarii nu sunt un fel de «străini care au venit», el a crescut împreună cu ei. Pentru el războiul este o normalitate.

— Recent, ați publicat o carte despre aceste evenimente. Potențialii cititori din Moldova de ce ar trebui să citească această carte?

— Nici măcar nu pentru faptul că, mi se pare, oamenii din Moldova sunt interesați să afle ce se întâmplă în Crimeea. Este o istorie foarte umană pe care am încercat s-o scriu cu 6 ani în urmă. Am ajuns în Crimeea la așa-numitul referendum din martie 2014 și am continuat să merg acolo în fiecare an. După cum s-a dovedit, foarte puțini jurnaliști mergeau cu regularitate încolo. Cartea denotă modul în care ocuparea unui stat străin în zilele noastre schimbă viața unui om de rând. Și o schimbă mult. La prima vedere, acest lucru e greu de observat, dar dacă citești an de an cum se schimbă, înțelegi că aparent este o „Uniune Sovietică” sau un teritoriu atât de izolat, chiar sub ochii noștri. Cred că acest lucru ar putea fi interesant pentru oricine, deoarece am impresia că aceasta i se poate întâmpla oricui. Pe de altă parte, cartea arătă modul în care acționează astăzi Rusia. Aș fi vrut ca oamenii să vadă cum este astăzi viața în Crimeea.

— Călătoriile în zonele de război sau de conflicte majore sunt foarte traumatizante pentru jurnaliști. Cum faceți față?

— Colegul nostru din regiune, Nikolai Semena, tocmai a sosit din Crimeea, după ce a fost judecat ani în șir. Timp de 50 de ani a fost jurnalist și acum nu mai are voie să profeseze acolo. Un alt jurnalist din Crimeea, Taras Ibragimov, ultima dată când a vrut să meargă în Crimeea, i s-a pus în pașaport interdicție de intrare pentru o perioadă de 30 de ani, adică până în 2054 i s-a interzis să intre pe teritoriul Crimeii și Rusiei. El este originar din Crimeea. Are sub 30 de ani. Cu alte cuvinte, nu va mai putea pleca acolo niciodată.

Eu, aparent, sunt bine. Totuși, cele două zone ale războiului – atât Crimeea, cât și Donbass, sunt foarte dificile pentru mine. De profesie sunt jurnalistă specializată în politica internațională. Am lucrat şi în cadrul altor conflicte: în Orientul Mijlociu, în Irak, în Balcani. Cum e să vezi că în țara ta se declanșează un război? După ce ai văzut deja asta și știi că aceste acțiuni ulterior duc la relații groaznice între oameni, vrei să urli: ”Uitați-vă, dacă nu facem acum nimic, peste un an va fi mai rău”. Și toate temerile tale din 2014-2015 se adeveresc pe an ce trece. Este foarte dificil să treci peste toate acestea. Uneori iți pare că în zadar le faci pe toate: scrii degeaba și riști în zadar. Pe de altă parte, nu poți să nu faci asta. Acest lucru, probabil, este cel mai dificil.

— „Hromadske TV” a apărut în perioada Euromaidan-ului și, timp de șapte ani, ați fost foarte activă la acest post TV, iar de curând ați plecat de acolo. Ce urmează?

— Ideea creării canalului „Hromadske TV” a apărut înaintea Maidan-ului. A fost o coincidență foarte ciudată, dar s-a dovedit că o astfel de sursă media independentă, creată de jurnaliști independenți, care este foarte mobilă, era absolut necesară exact în acel moment critic. Ne-am dezvoltat, dar pentru mine ideea de a combina jurnalismul și interesul public rămâne ideea de bază. Asta vreau să continuu să fac. În zilele noastre, mulți oameni consideră că mass-media ar trebui să facă bani, mass-media ar trebui să facă una, mass-media ar trebui să facă alta, dar mie mi se pare că acum problema majoră a mass-mediei este cum, în tumultul informațional existent, să identifice platforme unde să fie posibilă discutarea unor subiecte dificile pentru societate, unde s-ar putea genera soluții. Discuțiile ar fi despre reforme, economia de piață, despre subiecte tabu, dar şi despre război. Întrucât eu sincer cred că există o mare cerere publică pentru a dezbate aceste subiecte și că instituțiilor comerciale de media pur și simplu le este frică să abordeze aceste subiecte, deoarece poate nu asigură venituri. Dar asta înseamnă că ar trebui să avem astfel de platforme.

— Ultima întrebare: 2020 este un an important pentru Moldova, avem din nou alegeri prezidențiale și mulți cetățeni moldoveni îl apreciază pe președintele Ucrainei. Ce sfat le-ați oferi cetățenilor R.Moldova: cum ar trebui să fie un președinte bun?

— Am făcut jurnalism internațional, urmăresc ce se întâmplă în Europa, în America și consider că este crucial ca șeful statului să nu se joace pur și simplu cu sentimentele oamenilor, ci realmente să înțeleagă problema justiției sociale. Acesta trebuie să vrea sincer să rezolve problemele oamenilor, el nu poate să se situeze într-un turn de fildeș, de unde își impune propria viziune, de sus, neînțelegând problemele oamenilor. Acest lucru mi se pare inadmisibil.

În al doilea rând, cred că președintele ar trebui să aibă o agendă foarte umană. În linii mari, diviziunea e următoarea: există lideri autoritari și lideri umani care pledează pentru libertate, pentru pluralism, pentru atitudinea umană față de oameni, care pun în prim plan valoarea vieții umane, şi nu doar miticul interes național, care deseori e confundat cu interesul unei elite mici. Cu alte cuvinte, mi se pare că agenda umană este foarte importantă, mai ales atunci când foarte mulți politicieni contemporani încearcă să sperie, să radicalizeze, să incite cetățenii la ură – și acesta este cel mai rău lucru care se întâmplă actualmente în Europa.