Vocea Diasporei: Ne dorim un an fără copii sau vârstnici abandonați, flămânzi ori în lacrimi

Departe de casă, într-o lume care a căpătat numele DIASPORA, anii vin și se duc cu mai multe emoții, cu mai multe frământări și cu așteptări mai mari. ZdG a solicitat câțiva reprezentanți ai Diasporei să ne vorbească despre așteptările pe care le au de la anul 2022. Elena Chioibaș din Irlanda, Cezara Kolesnik din Belgia, Iurie Bojoncă și Stela Berghi din Italia, Veronica Budeanu din Germania și-au împărtășit așteptările pe care le au de la Anul Nou.

Elena Chioibaș, actriță, Irlanda: „Să ne facem planuri pe care nimeni și nimic să nu le poată distruge”

Vine-vine, iată-l că vine Anul-Nou-2022! Trăim vremuri grele,… Suntem la frontiera dintre două lumi. Sper trecerea să aibă loc lent, fără omucidere, frică, panică. Necunoscutul să devină cunoscut, să nu ne lipsească comunicarea, digitalizarea să nu omoare emoția. Să ne facem planuri pe care nimeni și nimic să nu le poată distruge. Să fie un an în care să nu ne simțim singuri sau inutili, un an in care să avem cât mai multe vești bune de la apropiați, din țară, globale. Fără calamități și războaie ucigașe. Unul în care, deschizând televizorul, să nu mai vedem atâtea emisiuni politice sau știri în care se vorbește despre politicieni, orgoliile lor, ambiții, corupție, intrigi sau emisiuni de prost gust. Un an în care ura și trădarea să lipsească, în care să se nască cât mai mulți copii și să moară cât mai puțini părinți, dacă s-ar putea, ar fi frumos ca părinții să trăiască veșnic. Un an fără copii sau vârstnici abandonați, flămânzi ori în lacrimi. Unul în care să trăiască în pace toți copii lumii și ai mei. Cât mai multă empatie, toleranță si dragoste! Înțelepciunea și răbdarea Tigrului să o avem în Anul Nou! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoștință! De departe, cu mare dor și respect vă urez un An-Nou așa precum vă doriți să fie!

Cezara Kolesnik, plasticiană, Belgia: „Doresc să-mi pot ține inima deschisă și tot ce îmi este greu, să înțeleg cu rațiunea, să pot ierta cu inima și să pot picta cu cât mai multă culoare”

În timpurile „Babel” a existenței noastre moderne, vorbim fără a ne înțelege, auzim, dar nu vedem dincolo, spunem dar nu mai ascultăm, vedem dar nu simțim. Sfârșitul de an e un moment pe care îl simt încărcat de așteptări, îl trec cu greu, poate e despre fericirea prefăcută pe alocuri, despre căutari de cadouri inutile, doar pentru că așa trebuie să fim de sărbători – plini de speranță și împlinire, că asta ne învață „marketingul” modern. Nu e loc de singurătate sau de tristețe, aceste trăiri au devenit un nou tabou. Ne-am dezrădăcinat profund de noi și de adevăratul spirit al acestor Sărbători. Prea mult în exterior, prea puțin în interior. De mai mulți ani nu mai am brad adevărat de Crăciun, deși am o colecție mare de jucării, pentru că mi-e pur si simplu insuportabil de trist sa-l despodobesc., Eu am ales sa-l pictez, e un ritual al meu, foarte tainic ,dar asa el nu mai poate fi despodobit și aruncat. Luminițele nu se sting, copii rămân copii care știu să le povestească pisicilor secrete. Am încetat să mai am așteptări de la „ani”. Am așteptări doar de la mine. Îmi doresc să-mi pot ține inima deschisă și tot ce îmi este greu, să înțeleg cu rațiunea, să pot ierta cu inima și să pot picta cu cât mai multă culoare. Restul se citește printre rânduri, cât mai „Sus să avem inimile”!

Iurie Bojonca, scriitor, Italia: „Cât avem salarii și pensii nesimțite, de zeci de mii de lei pentru unii, iar alții trăiesc sub nivelul sărăciei, nu putem vorbi de „vremuri mai bune””

Pentru mine, anul care se duce a fost unul favorabil. Am pregătit pentru tipar volumul de poezii „Motivul oglinzii”. În august, mi-a ieșit de sub tipar în ediția a doua cartea de scrisori și poeme „Râul Zero și plopul fără soț”, Ed. Eurostampa, Timișoara. Chiar zilele acestea, din volumul proaspăt apărut, am oferit o donație de 200 de exemplare Bibliotecii Naționale pentru a fi distribuite în toată republica. Din comunicarea traducatoarei de la Timişoara, Viorica Bălteanu, am aflat că suntem pe ultima sută de metri cu lucrul la traducerea în limba italiană a românului meu despre exodul basarabean „Puzzle sau De ce copacii sunt galbeni”, Ed. Pontos, Chișinău, 2019. Ce așteptări am de la anul care vine, 2022? Fiind departe de casă, gândul mă poartă mereu la cei de-acasă. De treizeci de ani de la proclamarea Independenței, R. Moldova nu a avut o asemenea aliniere într-un unison comun a celor trei puteri în stat: Președinție, Parlamemt și Guvern, orientate spre cursul european de dezvoltare. Atât Diaspora, cât și cetățenii de acasă pun mari speranțe în actualii guvernanți și în vremurile noi aduse de oamenii buni. Atât cât mai avem salarii și pensii nesimțite de zeci de mii de lei pentru unii și alții care trăiesc sub nivelul sărăciei, nu putem vorbi de „vremuri mai bune”. După umila mea părere, bunătatea oamenilor ar însemna mai întâi de toate o minimă echitate socială. Iar stabilirea unei echități în societate ține de competența puterilor în stat. Atinci când Președenția, Parlamentul, Guvernul, dar și mass-media, cea de-a patra putere, va înțelege și va implimrnta echitatea socială vom putea scoate din ghilimele cuvintele „vremuri mai bune” și „oameni buni”. Îmi doresc ca, în 2022, să trăim cu adevărat VREMURI MAI BUNE. Iar cei pe care i-am votat să fie într-adevăr OAMENI BUNI. De rând cu scumpirile la energie și criza globală prin care trece omenirea, al treilea an, suntem bântuiți și de pandemie, iată de ce clasa politică de la Chișinău, susținută de Diasporă și de societatea civilă, trebuie să fie cât mai unită în vederea orientării R. Moldova spre integrarea în familia Uniunii Europene.

Veronica Budeanu, specialistă în Educație, Germania: „Îmi doresc ca guvernarea să impulsioneze dezvoltarea agriculturii la fel de puternic cum luptă împotriva corupției”

Așteptările enorme ale populației de la noua guvernare s-au ciocnit de posibilitățile la început de cale ale acesteia, având în vedere haosul din societate, dominat de diverse interese meschine. În opinia mea, agricultura, la fel ca și justiția, sunt marea dramă a țării: avem un potențial enorm care, cu trecerea anilor, a fost lăsat să se piardă prin neglijență. În acest sens, îmi doresc ca guvernarea să impulsioneze dezvoltarea agriculturii la fel de puternic cum luptă împotriva corupției. Aici amintesc și Programul Național de Împădurire, anunțat de președintă, care sper să capete contur în 2022, inclusiv prin implicarea Diasporei. Sper la fel să manifestăm prudență și mult curaj în negocierile cu administrația de la Tiraspol, să avem susținerea internațională necesară și un cabinet de miniștri care gândesc și acționează în unison. Înțelegând cât de dificilă rămâne a fi în continuare misiunea propusă, vreau să le doresc tuturor răbdare, înțelegere și susținere reciprocă în momentele dificile. Succese în noul an 2022!

Stella Berghi, jurnalistă, Italia: „Vreau să-mi văd părinții sănătoși si să nu mai aud despre sute si mii de morti din cauza COVID”

Am crezut, vorba bunelului, că pot cuprinde o lume, atunci când am votat pentru PAS. Dar multe, prea multe încep a nu le înțelege sau accepta. Ei nu au dreptul la erori și nici timp pentru a învăța din propriile greșeli. Mi-ar plăcea să-i văd combativi și să se miște în ritm cadențat, sigur. Uneori, însă, am impresia că se mișcă ca un cal împiedicat în ritm de sincopă. Ici o gafă, colo un semiadevăr… Iată că le dăm chiar noi apă la moară „dușmanilor timpurilor bune”. Despre asta, mulți dintre noi preferă să discute în bucătărie. Cum să dai în ai noștri? E de-ajuns că o fac cu iscusință socialiștii și trolii lor. Mă doare inima să aud cum zilnic este mitraliată verbal președinta Maia Sandu. Da unde erați, fraților, acum câțiva ani, cu sumedenia asta de sfaturi, critici și opinii? De ce nu erați atât de vocali? Doar ZdG și cei din diasporă mai aveau curajul să zică ceva în adresa lui Dodon, Șor și Plahotniuc, dar astăzi, toți au ajuns specialiști în gaze, agricultură și diplomație. Nu am auzit atâtea replici sexiste și dezgustătoare la adresa niciunui șef de stat.

Altfel, suntem cu toții văduviți de ceia ce ar însemna viață normală. Cei plecați duc dorul casei. Cei rămași visează să plece și doar o mică parte încearcă să reziste și să facă față încercărilor. În 2022, mi-ar plăcea să văd cât mai multe familii reîntregite acasă, în Moldova. Să văd iarăși pline sălile de concert și de teatru. Vreau să-mi văd părinții sănătoși si să nu mai aud despre sute si mii de morti din cauza COVID. Poate vine timpul în care tot capitalul acesta uman, școlit prin Europa, va reveni acasă și va reuși să facă ceia ce nu am reușit să facem noi, părinții.

Îmi doresc ca, în Noul An, atunci când intru în avion pentru a reveni acasă, să aud părinții din diasporă să vorbească cu propriii copii în limba romană și nu într-o italiană pocită. Să nu explice lipsa acestui dialog prin faptul că ei, acasă, vorbesc mai mult în italiană sau spaniolă. Cum să nu-ți vină în mod firesc să vorbești limba mamei, atunci când te întorci acasă după o zi de vorbă în italiană sau germană?

Mai avem un fenomen printre cei din diasporă. Mulți renunță literalmente și își neagă rădăcinile și originea. O fi din complex de inferioritate? O fi altă cauză, pe care abia urmeasă să o studieze sociologii, dar cred că e un sindrom periculos. Aș vrea ca, în 2022, să ne vindecam de acest sindrom și să începem a vorbi despre Moldova cu mândrie și cu respect. Așa cum procedează o lume întreagă. Pe propria mamă o iubești nu pentru că e frumoasă ca Monica Bellucci, ci pentru că-i mama ta. Așa si țara, patria, nu o iubești pentru că are sau nu are gaze, petrol, mare sau munte. O iubești pentru că aici te-ai născut și de aici ți se trag originile.

Pentru conformitate, A. G.