Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   „Vladimir Filat. Divorțat. Trei copii,…

„Vladimir Filat. Divorțat. Trei copii, dintre care unul minor. Cam asta…”. Rezumatul primei ședințe din dosarul fostului premier

Fostul premier a apărut la prima ședință de judecată din dosarul în care este învinuit de spălare de bani la costum și cu Codul de procedură penală după el. „Din 1200 de zile, de când sunt în izolare totală, știu Codul de Procedură Penală și cel de executare pe de rost. Puteți face și un test”, s-a adresat acesta magistraților din completul de judecată care urmează să examineze dosarul său.

Prima ședință publică din dosarul Filat 2

Dosarul Filat 2 este examinat de un complet format din judecătorii Djeta Chistol, Tatiana Bivol și Olga Ionașcu. Acuzarea de stat, în prima ședință, a fost reprezentată de procurora Elena Cazacov, în timp ce grupul care a efectuat urmărirea penală a fost condus de procurora Nadejda Busuioc, aflată acum în concediu anual de odihnă. În proces, Vladimir Filat urmează să fie apărat de avocații Victor Munteanu, Cristina Bancu și Tudor Osoianu, cooptat recent în lista apărătorilor fostului premier și deputat.

Filat a cerut permisiunea instanței de a discuta cu presa la finalul ședințelor. Procurora s-a opus.

Filat: „Știu Codul de procedură penală și cel de executare pe de rost”

„Vladimir Filat. Divorțat. Trei copii, dintre care unul minor. Cam asta. Dacă mai trebuie ceva să adaug….”. Printre emoții, acestea au fost primele cuvinte ale fostului premier în prima ședință publică din dosarul penal în care este învinuit de spălare de bani. În prima ședință s-a decis ca, spre deosebire de primul dosar, toate ședințele să aibă loc cu ușile deschise, în prezența presei. Pentru că nici una dintre părțile implicate în proces nu a avut obiecții, s-a mers mai departe.

Filat și apărătorii săi au cerut ca în sala de judecată să nu asiste persoane înarmate, referindu-se la mascații care l-au escortat din penitenciar spre sala de judecată. „Eu nu am nimic împotriva băieților care-și fac meseria, dar fiecare om are dreptul să fie judecat fără a fi supus unor presiuni”, a precizat Filat, făcând trimitere la examinarea primul său dosar, în care a fost judecat cu ușile închise, înconjurat de mascați. Instanța de judecată a respins demersul apărării.

„Nu am știut că jurnaliștii sunt așa de periculoși, că trebuiesc păziți”, a remarcat, ulterior, ex-deputatul, cu o voce joasă și umilă. Se adresa întotdeauna judecătorilor, procurorei, avocaților și jurnaliștilor care asistau la ședință cu formule de politețe.

Fostul premier este condamnat, definitiv și irevocabil, într-un alt dosar, la 9 ani de închisoare. Acel dosar a ajuns la CtEDO

Pe tot parcursul ședinței a avut alături o sticlă cu apă, ochelarii și Codul de Procedură Penală, din care cita periodic.

A lăsat impresia că numără zilele în care a stat închis, dar și cele pe care le mai are de ispășit din pedeapsa de 9 ani de închisoare care i-a fost dictată anterior. „Din 1200 de zile, de când sunt în izolare totală, știu Codul de procedură penală și cel de executare pe de rost. Puteți face și un test”, le-a zis el judecătorilor. „Cred că un proces de judecată trebuie să înceapă corect. Toate solicitările avocaților, care au la bază încălcări foarte grave, au fost adresate și în faza de urmărire penală. Dar ele nu au fost satisfăcute. În loc să primim informații, primeam răspunsuri formale”, a acuzat Filat.

Avocații: „Instanța ar putea examina un dosar în baza unor copii”

Fostul premier a cerut presei să relateze echidistant procesul și să țină cont de solicitările instanței

De fapt, ședința preliminară a început și a continuat cu mai multe solicitări ale avocaților fostului premier. Aceștia au cerut ca instanța de judecată să excludă mai multe probe din dosar, care, afirmă ei, ar fi fost obținute prin încălcarea legii. Apărătorii au contestat inclusiv rechizitoriul întocmit de procurori, dar au depus și o cerere prin care au cerut ca procesul penal să fie încetat. Apărătorii fostului premier au invocat faptul că urmărirea penală a fost efectuată de un procuror, dar rechizitoriul a fost trimis în judecată de alt procuror, iar acest fapt ar fi contrar Codului de Procedură Penală.

Avocatul Victor Munteanu a făcut referire și la faptul că mai multe documente din dosar au fost ridicate de la PLDM și Vladimir Filat cu încălcarea legii, fără a exista o încheiere a judecătorului de instrucție în acest sens, dar și că din dosar ar lipsi mai multe documente în original. „Instanța ar putea examina un dosar în baza unor copii”, a precizat Munteanu, cerând excluderea acestora ca probe din dosar. Procurora Elena Cazacov a solicitat respingerea cererilor avocaților, precizând că examinarea acestora ar fi prematură și că dosarul urmează să fie examinat pe fond.

Cerere de sesizare a Curții Constituționale

În partea a doua ședinței, Tudor Osoianu, unul dintre apărătorii lui Filat în acest dosar, a cerut instanței să sesizeze Curtea Constituțională, invocând neconstituționalitatea unor articole din Codul de Procedură Penală care se referă la acțiunile procurorilor în cadrul urmăririi penale pentru că „există o incertitudine în aplicarea acestor norme”, a spus Osoianu.

Apărătorii au ridicat excepția de neconstituționalitate în privința articolelor 342, 346 și 352 din Codul de Procedură Penală.

Citiți aici ce prevăd cele trei articole din Codul de Procedură Penală și cum explică avocatul lui Filat acest demers

La prima ședință publică din dosarul Filat au asistat jurnaliști de la televiziunea lui Vlad Plahotniuc, dar și de la cea a lui Ilan Șor

„Vreau ca acest proces să fie unul de referință. Poate va fi pentru prima dată când nu se înalcă drepturile inculpatului. Nu vrem tergiversare prin această cerere, ci vrem să avem un proces corect, cu respectarea tututor normelor legale. Mulțumesc instanței că a acceptat să examineze dosarul public…. Am și o rugăminte către presă. Să fie corectă și să respecte deciziile instanței. Acest proces nu este doar un proces simplu…, este unul în care sunt judecat eu şi în joc este viaţa mea”, a spus Filat.

Procurora Elena Cazacov a menționat că este „la discreția instanței” să accepte sau nu solicitarea avocaților privind sesizarea Curții Constituționale, dar a precizat că dacă instanța o va accepta, „să nu dispună suspendarea procesului”. În replică, avocații au anunțat că solicită suspendarea procesului, dacă dosarul va ajunge la Curtea Constituțională.

Filat: „Martorul Rusu a fost audiat de 3 ori și de fiecare dată când el era în detenție”

Avocații lui Filat au contestat în ședința preliminară și mărturiile depuse în dosar de către Ion Rusu, fostul naș de cununie al fostului premier. Ei au cerut anularea actului de audiere a acestuia, care figurează în dosar în calitate de martor. Procurora Elena Cazacov a cerut respingerea cererii.

Martorul Rusu a fost audiat de 3 ori și de fiecare dată când el era în detenție. De ce era nevoie ca el să fie audiat de 3 ori? Gândiți-vă la asta. E o regulă pentru R .Moldova că după asemenea audieri, făptașul se transformă în martor”, a declarat fostul premier, încercând să inducă ideea că Ion Rusu, condamnat într-un alt dosar, nu ar fi acționat la solicitarea sa.

Spre finalul ședinței de judecată, Filat a venit cu o solicitare verbală. „Vă rog să dispuneți ca escorta să-mi dea voie să fac declarații presei după ședințele de judecată. Jur solemn să nu incit și să nu fac declarații politice. Dacă voi încălca, puteți să-mi retrageți acest drept”, s-a adresat acesta magistratelor din complet. Cererea acestuia a fost argumentată și de avocat.

Procurora s-a opus, cerând instanței să nu-i permită inculpatului să ofere interviuri pe motiv că ar putea divulga probe din dosar, care încă nu a fost examinat în fond. „Secrete în dosar nu sunt. Eu vreau să ofer răspunsurile pe care le așteaptă lumea. Vă promit că dacă îmi permiteți, voi fi foarte cuminte în expuneri”.

Instanța: „Permisiunea noastră de a discuta cu presa există, dar trebuie să vă supuneți escortei”

Procurora Elena Cazacov însă nu s-a lăsat convinsă și a cerut, repetat, respingerea acestei solicitări.

„Dacă un inculpat ar fi cercetat în libertate, cum i-ați interzice asta? Eu timp de doi ani și jumătate am fost obligat să nu dau declarații pe motiv că exista un dosar penal. Se vorbea despre acel dosar mare, legat de frauda bancară. În acel dosar nu s-au făcut acțiuni. Dar a fost scos de la murat acesta”, a acuzat ex-premierul.

Filat a cerut ca instanța să oblige administrația Penitenciarului nr.13 să-i ofere întâlniri mai lungi și mai dese cu avocații săi. „Acum avem întâlniri doar de două ori pe săptămână, care durează câte o oră și jumătate. E foarte puțin. Nu reușim să discutăm. Există primul dosar, pe care CtEDO a dispus să-l examineze în mod prioritar. Acolo e mult de lucru și trebuie să răspundem la multe întrebări ale înaltei Curți”, și-a argumentat Filat solicitarea.

După o scurtă deliberare, instanța a menționat: „Permisiunea noastră de a discuta cu presa există, dar trebuie să vă supuneți escortei. Noi nu putem influența. Ce ține de vizitele în penitenciar, noi nu putem interveni în programul Penitenciarului nr. 13”, a menționat instanța.

La final, părțile au convenit că următoarea ședință pe dosar să fie programată pentru 20 februarie. Atunci, completul de magistrate urmează să anunțe deciziile pe care le va lua la solicitările avocaților, inclusiv va anunța dacă acceptă să sesizeze Curtea Constituțională, dar și suspendarea examinării dosarului. Deși instanța de judecată i-a permis să discute cu presa, la final, fostul premier a reușit să răspundă la doar două întrebări.

Filat a fost escortat după ședință în Penitenciarul nr. 13

Cele două răspunsuri ale fostului premier

Jurnalist: Când o să sară sistemul politic în aer? (cu referire la promisiunea făcută la tribuna Parlamentului din ziua în care a fost reținut)

Filat: Dvs. considerați că noi avem sistem politic și mai are ce sări în aer?

Jurnalist 2: De ce dosarul a apărut anume acum?

Filat: Pentru că avem alegeri

Jurnaliști: Dar ce legătură are dosarul cu alegerile? Dle Filat, pentru cine o să votați?

Vladimir Filat însă nu a mai apucat să răspundă la aceste întrebări, fiind escortat de mascați spre dubița care l-a dus, din nou, în Penitenciarul nr. 13. „De când eu sunt acolo șefii s-au schimbat. Doar eu sunt stabil acolo”, a declarat, pe parcursul primei ședințe, fostul prim-ministru.

Acuzațiile aduse de Procuratura Anticorupție

La trei ani şi trei luni după ce a fost reţinut pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă, în urma unui autodenunţ depus de Ilan Şor, fostul premier, Vladimir Filat, urmează să fie judecat în alt dosar penal, fiind învinuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari. În comunicatul de presă remis de Procuratura Anticorupţie se menționează că Filat este învinuit de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în proporţii deosebit de mari. Conform materialelor cauzei, în anul 2013, Filat, „urmărind scopul deghizării originii ilicite şi transferului mijloacelor financiare în proporţii deosebit de mari, provenite din infracţiuni de corupţie, a fost organizatorul şi autorul infracţiunii de spălare de bani, utilizând un intermediar cu care se afla în relaţii de afinitate, pentru realizarea transferurilor”.

„La 1 iulie 2013, învinuitul a încheiat un contract de asistenţă în campania electorală pentru un partid politic (PLDM, n.r.) la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, cu o companie de consultanţă din Washington, SUA (Greenberg Quinlan Rosner Research, n.r.). Pentru serviciile contractate, învinuitul a achitat către compania nerezidentă suma de 12,84 miliioane de lei, efectuând periodic transferuri din conturile companiilor gestionate prin intermediari, în care erau depozitate mijloace financiare obţinute prin infracţiuni de corupţie din Banca de Economii (BEM)”, afirmă procurorii. „Conform probatoriului, inclusiv al rezultatelor cererii de comisie rogatorie efectuate către autorităţile din SUA, care au confirmat serviciile de consultanţă prestate de compania din Washington către partidul politic din R. Moldova, s-a stabilit că mijloacele băneşti menţionate, originea cărora se dorea camuflată, au fost primite de către învinuit urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi corupere pasivă, pentru care învinuitul este condamnat şi îşi ispăşeşte pedeapsa în penitenciar”, susţin acuzatorii de stat. Vladimir Filat însă a respins acuzațiile. El pledează nevinovat.

P.S. ZdG va oglindi în următoarele luni toate ședințele de judecată din acest dosar