Principală  —  IMPORTANTE   —   Vladimir Bolea susține că va…

Vladimir Bolea susține că va ocupa funcția de ministru al Agriculturii și în noul Guvern. Cum a aflat că Natalia Gavrilița urma să-și depună demisia

Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Guvernul Gavrilița, susține că va ocupa aceeași funcție și în noul Executiv. Totodată, acesta ar urma să fie avansat la funcția de viceprim-ministru. Declarațiile au fost făcute marți seară, 14 februarie, în cadrul emisiunii „Freedom” de la postul de televiziune TV8.

„Da, chiar astăzi am avut o ședință la Parlament, la dorința domnului prim-ministru desemnat. A vrut să se întâlnească cu liderii asociațiilor profesionale din agricultură. Cred că în total au fost vreo 32 de persoane. Au fost discuții la Parlament. Această întrebare au pus-o și agricultorii, iar domnul Recean a confirmat faptul că eu voi fi în această funcție în continuare. Mai mult ca atât, din anunțul pe care l-a făcut dânsul agricultorilor, reieșind din importanța agriculturii pentru R. Moldova, funcția de ministru al Agriculturii va fi avansată la nivel de viceprim-ministru (…). Guvernul Gavrilița, din punctul meu de vedere, a avut succese mari în dimensiunea socială. Noi am ridicat foarte mult salariile, programele sociale care au fost făcute de Guvernul Gavrilița au fost de o anvergură nemaivăzută în R. Moldova, au fost foarte importante. Ca să păstrăm acest trend de creștere, noi trebuie să înțelegem că fără o creștere a economiei naționale noi nu putem vorbi măcar de menținerea trendului de creștere a salariilor și pensiilor”, a spus Vladimir Bolea.

De asemenea, Vladimir Bolea a oferit detalii despre cum a aflat că Natalia Gavrilița urma să-și depună demisia.

„Noi am fost invitați la Guvern și am fost informați despre faptul că doamna prim-ministră a luat decizia să-și dea demisia. Sunt niște decizii care se iau în anumite conotații. Eu nu văd absolut niciun fel de probleme din tot ce s-a întâmplat. Noi continuăm să dezvoltăm programul pe care l-an avut PAS în 2021 și pe care și l-a asumat (…)”, a adăugat Bolea.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 10 februarie, decretul privind desemnarea lui Dorin Recean în calitate de candidat pentru funcția de prin-ministru.

Conform legii cu privire la Guvern, candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 15 zile calendaristice de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și a întregii liste a Guvernului.

Potrivit legislației, demisia prim-ministrului antrenează de drept demisia întregului Guvern. Totodată, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplinește numai atribuții de administrare a treburilor publice, fără să poată să adopte și să prezinte Parlamentului spre examinare proiecte de acte normative și proiecte ale documentelor de politici; să adopte ordonanțe și documente de politici; să avizeze inițiative legislative, inclusiv proiecte de legi, și să examineze propuneri legislative; să încheie tratate internaționale care implică angajamente financiare pentru R. Moldova.