VIDEO/„Și după 30 de ani avem impresia că independența și statalitatea R. Moldova sunt înșelate”. Mesajul președintelui Parlamentului
„Și după 30 de ani avem impresia că independența și statalitatea R. Moldova sunt înșelate”, susține președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Îmi place ziua de 27 august pentru că în această zi suntem împreună, indiferent de unde ne aflăm în acest moment. Suntem cu toții R.Moldova.
Firește, fiecare dintre dumneavoastră aveți întrebări, reproșuri și speranțe legate de anii de independență a țării noastre. Ori și după 30 de ani avem impresia că independența și statalitatea R.Moldova sunt înșelate. Ne confruntăm cu provocări majore în justiție, economie, securitate, sănătate, mediu. La 30 de ani de independență, Moldova abia învață să fie stat. Un stat tânăr, cu instituții fragile în plină formare, care trebuie consolidate și dezvoltate.
La 30 de ani de independență vreau ca tinerii noștri să rămână acasă, să investească în țara noastră.
La mulți ani, R.Moldova, doar împreună suntem R.Moldova!
„Țara noastră are oameni luminoși, muncitori și buni – și doar cu ei, are viitor. Să trăiți, dragi concetățeni! La mulți ani, R. Moldova!”, menționează președinta Maia Sandu la cea de-a 30-a aniversare a independenței R. Moldova.
R. Moldova sărbătorește, astăzi, 30 de ani de la proclamarea Independenței. În această zi, legământul nostru este că vom construi o Moldovă prosperă și liberă, o casă primitoare pentru toți cetățenii și oaspeții ei. O vom construi împreună. E datoria noastră față de înaintașii luptei pentru independență și e făgăduința pe care o facem copiilor de astăzi. Țara noastră are oameni luminoși, muncitori și buni – și doar cu ei, are viitor. Să trăiți, dragi concetățeni! La mulți ani, R. Moldova!
În zilele de 19-22 august 1991, la Chişinău, la fel ca şi la Moscova, au eșuat tentativele de a reconstitui imperiul sovietic. În fostele republici, mișcările de eliberare națională luaseră amploare.
La Chișinău, la 27 august, mișcarea de eliberare naţională a convocat cea de-a treia Mare Adunare Naţională. A fost votată Moţiunea Marii Adunări Naţionale adresată Parlamentului şi Apelul către statele lumii.
Ultimul document aprobat de Marea Adunare Naţională a fost Declaraţia de Independenţă, care imediat a și fost votată, nominal şi unanim, de către Parlament. Astfel, cea de-a treia Mare Adunare Naţională a dat naştere statului independent şi suveran, unitar şi indivizibil – R. Moldova.