Principală  —  IMPORTANTE   —   (VIDEO) Directoarea unui fond rus,…

(VIDEO) Directoarea unui fond rus, căruia Ucraina i-a impus sancțiuni, prezentă la CMF, organizat sub egida lui Dodon

Prezentă la Congresul Mondial al Familiilor (CMF), eveniment organizat în perioada 14-15 septembrie 2018, sub egida lui Igor Dodon, directoarea Fondului „Vasile cel Mare” din Federația Rusă, Elena Milskaia, a comentat sancțiunile impuse de Ucraina fondului pe care îl conduce. Aceasta susține că îi pare foarte rău de situațiile în care politica încurcă oamenilor să facă lucruri bune. 

„Pot să spun despre Fond, că avem un asemenea program minunat prin intermediul căruia căutăm copii și îi tratăm în întreaga țară. S-ar părea că Fondul a primit sancțiuni din partea Ucrainei din cauză că voluntarii au adus copii la Moscova și i-au tratat. Mi-e foarte trist când politica începe să încurce oamenilor să facă fapte bune. Asta nu este corect. Asta nu are explicație”, a spus Milskaia.

Fondul „Vasile cel Mare” este una dintre cele mai mari organizații de acest gen din Rusia și activează din 2007. Fondatorul organizației  „Vasile cel Mare este Konstantin Malofeev, un oligarh rus, aflat în legături strânse cu Kremlinul şi care finanţează iniţiativele ortodoxe-creştine prietenoase Rusiei în fostele ţări sovietice şi în Vest, potrivit splcenter.org.

Stopfake.org a scris anterior că Malofeev mai este cunoscut pentru oferirea asistenţei financiare pentru extremiştii pro-ruşi în Ucraina de Est – motiv pentru care acesta a primit sancţiuni din partea UE, Norvegiei şi Elveţiei. Ucraina a impus sancțiuni Fondului în 2017. Atunci, Malofeev a declarat că Fondul își va continua activitatea de caritate în Crimeea până când copiii de acolo vor avea nevoie de asta.

Directorul general al Fondului Vasile cel Mare, Elena Milskaya, apare în fotografiile de pe pagina oficială a fondului împreună cu Vladimir Putin. Milskaya mai este Președintă a Consiliului de Administrație al Centrului Național de Monitorizare a Asistenței Copiilor Dispăruți și Răniți. În acest an, pe 13 mai, Milskaya, împreună cu Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecene a deschis un Centrul Național de Asistență pentru Copii dispăruți și răniți. Atunci, Milskaya a declarat că se dorește deschiderea în Cecenia, a unei baze de voluntari care ar ajuta copiii. Voluntarii ar urma să fie instruiți de Universitatea Forțelor Speciale din Rusia, instituție creată la inițiativa lui Kadîrov.