Principală  —  IMPORTANTE   —   Unde se află Plahotniuc? Andrian…

Unde se află Plahotniuc? Andrian Candu spune de ce l-a sunat pe Vladimir Plahotniuc, înainte de a părăsi Partidul Democrat

Fostul democrat Andrian Candu susține că l-a sunat pe fostul său lider de partid, Vladimir Plahotniuc, pentru a-l anunța că, împreună cu alți cinci colegi, va părăsi Partidul Democrat (PDM). Candu susține că avea, în primul rând, obligația morală de a-l anunța pe Plahotniuc despre decizia sa datorită afilierii dintre cei doi, fostul lider PDM fiindu-i naș de cununie. Totodată, Candu spune că e sigur că „acolo unde se află fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc e foarte bine”.

„Eu l-am anunțat pe domnul Plahotniuc în primul rând pentru mine. Știți foarte bine că am și o afiliere și dumnealui mi-a spus că „eu cu câțiva colegi am discutat”, fără a intra în discuții si alte detalii cine sunt aceștia. Dar eu, în primul rând, aveam obligația morală să-l anunț în privința mea și asta am și făcut”, a declarat Candu.

Totodata, fostul speaker al Parlamentului, Andrian Candu, declară că nu l-a întrebat niciodată pe Plahotniuc unde se află, însă e sigur că „acolo unde se află nașul său e foarte bine”.

„Este o întrebare la care nu o să vă răspund. Eu vorbesc cu dumnealui la telefon fără ca să-l întreb „da dvs unde sunteți? Mi se pare lipsă de educație. Eu sunt sigur că unde e el e bine și așa trebuie să fie, de ce să intru în detalii și să mă complic eu sau să se complice dumnealui să-mi dea explicații”, a mai declarat Candu.

Andrian Candu a anunțat miercuri, 19 februarie, în cadrul unei conferințe de presă că el, alaturi de alți cinci colegi din PDM: Graur Eleonora, Grigore Repesciuc, Padnevici Corneliu, Cebotari Vladimir și Sîrbu Sergiu părăsesc fracțiunea parlamentară a PDM, dar și partidul și vor forma un nou grup parlamentar.

Joi, 20 februarie, cei șase deputați care au părăsit partidul și fracțiunea PDM au anunțat crearea unui nou grup parlamentar. Sergiu Sîrbu a declarat că grupul parlamentar va fi constituit din șase deputați și se va numi „Pro Moldova”.

Noul grup parlamentar „Pro Moldova” va fi condus de fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, iar secretar al grupului va fi Sergiu Sîrbu.

În urma unui blocaj privind constituirea unei alianțe de guvernare, în iunie 2019, Vlad Plahotniuc a plecat din Republica Moldova. Ulterior, în dimineața zilei de 30 iulie, Plahotniuc a anunțat pe Facebook că și-a depus mandatul de deputat și că renunță la șefia PD.

Fostul lider al Partidului Democrat a declarat atunci că nu are nevoie de „imunitatea unui stat controlat de Moscova”.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne rus a anunțat că Vladimir Plahotniuc este unul dintre organizatorii unei structuri criminale internaționale care se ocupă cu operațiuni valutare ilegale, de mari proporții.

Pe 10 octombrie 2019 procurorii anticorupție au emis mandat de arestare pe numele lui Plahotniuc, acesta fiind vizat în două dosare penale pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Ulterior, autoritățile moldovene l-au anunțat pe fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, în căutare interstatală și internațională.

La 15 noiembrie 2019, Instanța de judecată din Tver, Moscova, a emis un nou mandat de arestare pe numele fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, în absența acestuia. Potrivit presei ruse, mandatul a fost emis în dosarul în care Plahotniuc este suspectat de contrabadă cu droguri.