Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacții la nivel înalt după…

Reacții la nivel înalt după „vacanțele de lux ale președintelui”

„Vacanțele de lux ale președintelui” din Maldive, Seychelles sau din vila luxoasă a familiei fostului procuror general al Rusiei, Iurii Chayka, vor fi investigate de Procuratura Generală, Autoritatea Națională de Integritate și Serviciul Fiscal de Stat, după ce mai mulți politicieni au anunțat că au sesizat aceste instituții în urma anchetei publicate de ZdG, care dezvăluia câteva dintre vacanțele din ultimul deceniu ale politicianului.

Joi, 16 ianuarie, după apariția, în ZdG, a articolului „Vacanțele de lux ale președintelui”, Igor Dodon a declarat că „fiecare moldovean are fotografii de la odihnă”, iar cheltuielile sale nu au depășit „niciodată” veniturile. Totodată, el a menționat că fotografiile ar fi apărut în contextul unor „supărări și frustrări” ale unui fost coleg de facultate și că „e urât” că acesta „a scos chestiile personale și le-a făcut publice”.

În seara zilei de miercuri, 15 ianuarie 2020, după mai multe încercări de a obține o reacție de la șeful statului cu referire la vacanțele politicianului Igor Dodon, ZdG a primit un comentariu de la Biroul de Presă al Președinției. Publicăm, mai jos, declarația integrală a Biroului de Presă al Președinției.

Președinția: Vacanțe plătite de prieteni sau de rude apropiate

Dacă deschideți paginile de Facebook sau Instagram ale multor familii de moldoveni, inclusiv ale politicienilor din R. Moldova, o sa găsiți ușor multe „probe”, cum le denumiți dvs, că anual merg în vacanțe cu familiile spre destinații mai apropiate sau mai îndepărtate. Chiar dacă se face o referire la un înalt funcționar public, dreptul său la viața privată nu poate fi încălcat prin insinuări manipulatoare și utilizarea unor informații false, cum ar fi prezentarea unor tarife de pe diferite site-uri, pe care acesta nu le-a achitat în realitate.

Familia președintelui R. Moldova a avut vacanțe nu doar în ultimii 10 ani, dar chiar în ultimii 20. O parte din aceste vacanțe au fost achitate din veniturile legale obținute de familia prezidențială, iar altele nu au presupus costuri pentru că s-au desfășurat la invitația unor rude sau prieteni apropiați, care și-au asumat cheltuielile logistice.

Familia prezidențială nu a achitat cazarea în vacanța din 2018 (din vila și hotelul familiei Chayka, care deținea pe atunci funcția de procuror general al Rusiei, n.r.). Costurile au fost suportate de una dintre rudele apropiate ale domnului președinte. Prin urmare, insinuarea dvs. are ca efect inducerea în eroare a opiniei publice.

Absolut toate vacanțele care au presupus costuri de cazare au fost achitate din veniturile legale obținute de familia prezidențială.

În toți acești ani, de când este implicat în politică, cheltuielile și veniturile domnului președinte au fost monitorizate de organele responsabile și nu au fost depistate încălcări ale legislației.

Grigoriev: „Este necesar, domnule Dodon, să trageți concluzii”

Cu o reacție după publicarea articolului a venit și Igor Grigoriev, cel cu care Igor Dodon s-a odihnit în Maldive sau Seychelles și pe care președintele l-a acuzat că ar fi contribuit la publicarea fotografiilor.

„ZdG este unica echipă jurnalistică și unicii jurnaliști, care nu s-au vândut nici unuia dintre așa-zişii politicieni moldoveni pentru tușoncă și vișinată sau bani, căci sunt și de aceștia. ZdG este o sursă din care se inspiră foarte mulți cetățeni din necăjita R.M. Ceea ce faceți o faceți corect – puneți persoanele publice la respect, inclusiv și pe mine. Eu am greșit mult, lucru pe care îl regret și-mi cer scuze, ceea ce am și făcut-o anterior public nu o singură dată”, a scris Grigoriev, pe Facebook.

„Cât ține de declarațiile domnului Dodon, că eu mă simt frustrat și supărat…, pot să spun cu certitudine că sunt supărat numai pe mine, iar ceea ce apare despre el și anturajul său arată cât de tare sunt supărați și indignați cetățenii R. Moldova pentru toate acțiunile politice pe care le face el, Igor Dodon, ca persoană publică, politician și cetățean. Este necesar, domnule Dodon, să trageți concluzii, poate să vă cereți scuze de la cetățenii acestei țări, cred că aveți pentru ce! Iar ceea ce ține de mine, declar oficial că nu mai am nimic cu politica și viața publică din R. Moldova. Așteptăm cu nerăbdare redobândirea cetățeniei românești (dosar depus pe 01.02.2018), ca să ne simțim și noi cetățeni liberi ai României și Uniunii Europene. Și dacă domnul Dodon la acel moment va fi încă Președinte al R. Moldova, atunci o să depun cerere de renunțare la cetățenia R. Moldova. Sincer, scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi, dar aceasta este realitatea și, cu părere de rău, tragedia R. Moldova”, a precizat Igor Grigoriev, familia căruia a primit mai multe amenințări după publicarea articolului din ZdG,.

Sandu: „Sunt niște explicații ridicole”

După publicarea anchetei, Maia Sandu, președinta PAS, a anunțat că partidul va face o sesizare la PG, pentru a cerceta sursa banilor președintelui Igor Dodon. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe AZI” de la TVR MOLDOVA. Sandu a menționat că Igor Dodon a lucrat toată viața în instituții de stat și este greu de imaginat cum din salariile de la stat, președintele poate să își permită cheltuielile pe care le face.

„Nu e vorba numai de vacanțe, pe acestea le-a reflectat ZdG. Sunt multe alte cheltuieli care, cu siguranță, depășesc veniturile legale ale președintelui. Încercăm, din sursele care există, să calculăm potențialele cheltuieli și vom transmite la procuratură acest document, care deja ar fi trebuit să se sesizeze pe acest subiect”, a precizat lidera PAS. „Vacanțele președintelui sunt achitate de tot felul de prieteni, la care nimeni nu poate să ajungă ca să înțeleagă de ce fac astfel de gesturi. Sunt niște explicații ridicole, care denotă lipsă de respect față de oameni”, a accentuat Maia Sandu.

Slusari: „Aici e, fără să discutăm mult, fără să ghicim ceva, îmbogățire ilicită”

Deputatul Alexandru Slusari, tot el, vicepreședintele PPDA, a precizat că acțiunile președintelui ar urma să fie investigate sub aspectul îmbogățirii ilicite. „Aici e, fără să discutăm mult, fără să ghicim ceva, îmbogățire ilicită, articolul 330/2. Eu nu văd nicio diferență dintre Igor Dodon și Sternioală sau Druță (judecători – n.r.) care acum sunt acuzați de îmbogățire ilicită. În mod normal, imediat după acest reportaj sau după informațiile plasate de Ziarul de Gardă, procurorul general sau alți procurori trebuiau să se autosesizeze și să pornească un dosar penal pentru îmbogățire ilicită. Altceva nici nu am ce adăuga”, a punctat Slusari la emisiunea Politica Nataliei Morari de la TV8.

În aceeași zi, liderul PPDA, Andrei Năstase a anunțat că formațiunea sa va depune un denunț penal pe numele președintelui. „Prieteni, pe parcursul zilei de azi am lucrat la un document, un denunț penal în care cer Procurorului General urmărirea penală a președintelui Dodon sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupție și îmbogățire ilicită”, preciza Năstase, îndemnând oamenii să se adreseze la sediul partidului pentru a semna documentul.

Marți, 21 ianuarie, Alexandru Slusari a adăugat că denunțul la Procuratură pe numele lui Igor Dodon a fost deja semnat de aproape două mii de persoane. Slusari a anunțat că a expediat și un demers în adresa altor două instituții de stat. „Am expediat către Autoritatea Națională de Integritate și Serviciul Fiscal de Stat un demers, în care cer autosesizarea acestor instituții și verificarea cheltuielilor lui Igor Dodon pentru toate vacanțele de lux, raportate la declarațiile de venit ale familiei acestuia. Să fie aplicate metodele indirecte de estimare a veniturilor, prevăzute de Codul fiscal și să fie constatate circumstanțele evaziunii fiscale de proporții deosebite”, scrie Slusari.