Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacția democratului Alexandru Jizdan după…

Reacția democratului Alexandru Jizdan după ce ANI a dispus confiscarea averii lui nejustificate: „S-au admis careva confuzii”

„S-au admis careva confuzii”. Asta spune deputatul democratul Alexandru Jizdan despre decizia reprezentanților Autorității Naționale de Integritate (ANI) de a dispune confiscarea averii lui, calificată de ANI, nejustificată, în mărime de peste 770 de mii de lei.

Într-o postare pe Facebook, deputatul democrat menționează că „nu a avut și nu are ce să ascundă și în perioada activității lui și-a declarat transparent proprietățile și veniturile obținute”.

În acest an am aflat oficial despre unele verificări întreprinse de ANI, inițiate încă din anul 2019 și țin să menționez că s-au admis careva confuzii. Vă comunic că nu am avut și nu am ce să ascund și în perioada activității mi-am declarat transparent proprietățile și veniturile obținute. Din cauză că ofițerul ANI nu a ținut cont de informațiile pe care le-am oferit în timpul verificărilor, iar dovezile și declarațiile făcute de mine cu scopul de a exclude neclaritățile apărute nu au fost luate în calcul, am să punctez aici câteva detalii importante, pe care cetățenii trebuie să le cunoască.

Referitor la suma de bani despre care informează ANI că nu are dovada provenienței. Acești bani sunt venituri acumulate din vinderea unei proprietăți de familie (un teren agricol al părinților mei) și au fost transferați oficial în perioada studiilor feciorului meu de peste hotare, timp de 4 ani.

Acele pretinse imobile deținute în afara Republicii Moldova, sunt 3 apartamente luate în chirie în perioada acestor studii. Respectiv, este absurd să-mi fie atribuite mie sau familiei mele în acest context.

Despre faptul că nu am declarat o construcție din localitatea Molovata pot să vă zic că terenul și casa de vară construită acolo au fost declarate oficial, iar problema de fapt ar fi în 28 de m care există în actele de vânzare-cumpărare, dar care fizic nu sunt. (păcat că și acest lucru a fost interpretat de ANI).

Cât despre suma de 53 de mii lei, bani care nu au fost incluși în declarația de venit de acum 4 ani, vreau să reiterez ceea ce am comunicat și angajaților ANI. Acești bani sunt veniturile soției mele din activitatea didactică, care din greșeală nu a fost indicată la momentul depunerii. Am prezentat toate informațiile și detaliile necesare care explică fiecare întrebare pe care a avut-o această instituție cu drept de a verifica, dar mă conving că nu s-a luat în calcul nimic absolut, fapt care îmi pare absolut incorect. Din această cauză, este absolut necesar ca instanța de judecată să verifice toate detaliile și să se expună pe marginea acestui caz în care sunt vizat și care mai degrabă seamănă cu „intenții politice”, scrie Jizdan pe Facebook.

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încheiat procedura de control a averii în privința deputatului Partidului Democrat din Moldova (PDM) Alexandru Jizdan. În urma controlului, ANI anunță că a dispus confiscarea averii nejustificate în mărime de peste 770 de mii de lei și a sesizat Procuratura Generală (PG) pe aspectul falsului în declarații.

Potrivit ANI, inspectorul de integritate a efectuat controlul pentru perioada 2016-2019, care a fost extins și pe numele membrilor familiei acestuia. În cadrul controlului s-a constatat că deputatul a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea datelor eronate în declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anii 2016-2019.

Astfel, potrivit ANI, Alexandru Jizdan a omis să includă informațiile despre veniturile salariale și alocațiile nominale în sumă totală de peste 53 de mii de lei, construcția accesorie din localitatea Molovata, raionul Dubăsari, trei bunuri imobile deținute cu drept de folosință de unul dintre copii, situat într-un oraș din sudul Olandei, inclusiv un apartament.