Principală  —  IMPORTANTE   —   Primul deputat BCS care scapă…

Primul deputat BCS care scapă de amenda de 9000 de lei pentru că a purtat panglica „Sf. Gheorghe” interzisă prin lege

Colaj ZdG

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Eduard Smirnov, scapă de amenda primită pentru purtarea la 9 mai 2022 a panglicii negru-oranj, interzisă pe teritoriu R. Moldova ca simbol al agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Socialistul a contestat la Judecătoria Chișinău procesul-verbal prin care a fost amendat cu 9.000 de lei, iar printr-o hotărâre recentă instanța a anulat procesul și decizia de sancționare emisă în baza acestuia, ca fiind întocmite cu încălcarea procedurii. 

Procesul-verbal prin care Eduard Smirnov a fost amendat cu 9.000 de lei a fost întocmit la 24 iunie 2022. La data de 27 iulie 2022 Smirnov a contestat actul în instanța de judecată. 

În motivarea contestației el califică acțiunile agentului constatator drept „abuzive și constituie o ingerință” în activitatea deputatului întrucât sancțiunea a fost aplicată fără „a fi încuviințată ridicarea imunității parlamentare”. 

Smirnov a mai precizat că „în ziua de 9 mai 2022 nu a utilizat în public atribute (benzi și/sau panglice colorate/de conștientizare (banda bicoloră negru-portocaliu) general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, ci a purtat „Panglica „Sfântului” Gheorghe”, care este de mai mult timp asociată cu Ziua Victoriei”. 

Smirnov consideră că „prin tragerea la răspundere contravențională pentru fapta imputată generează ingerință nejustificată din punct de vedere constituțional în drepturile fundamentale care garantează libertatea opiniei și a exprimării, iar cu titlu complementar în drepturile care statuează expres faptul că nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului”. 

Foto: ZdG

„Libertatea opiniei, adică libertatea omului de a-și formula o părere proprie despre fapte și lucruri, este o parte componentă a libertăţii conștiinţei, ambele constituind activitatea lăuntrică a individului. Libertatea exprimării însă reprezintă faza exterioară a comportamentului acestuia”, se arată în motivare. 

Hotărârea emisă de judecătorul Dorin Munteanu de la Judecătoria Chișinău poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chişinău în termen de 15 zile.

17 deputați din Parlamentul R. Moldova, care au ignorat prevederile legale și au purtat panglica bicoloră negru-oranj la manifestațiile organizate de 9 mai 2022 în centrul Capitalei, au fost amendați de Poliție cu câte 9 mii de lei.

Conform datelor furnizate Ziarului de Gardă de Inspectoratul Național de Securitate Publică, opt dintre cei 17 deputați au achitat amenzile aplicate, iar 9 au contestat deciziile constatatorilor în instanța de judecată. 

Eduard Smirnov este primul deputat în privința căruia o instanță judecătorească a emis o hotărâre privind contestația. Prima ședință de judecată în dosarul acestuia a avut loc la 20 octombrie 2022. Au urmat alte trei ședințe în lunile februarie, martie și mai curent, iar la mijlocul lunii mai a fost pronunțată hotărârea.

Pe 20 aprilie 2022, pe teritoriul R. Moldova a fost interzisă purtarea panglicii negru-oranj și simbolurile „V” și „Z”, care reprezintă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. 

Persoanele fizice care nu respectă interdicția riscă amenzi până la 9.000 de lei sau muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. Persoanele cu funcție de răspundere riscă o amendă până la 18.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendate cu până la 30.000 de lei.