Principală  —  IMPORTANTE   —   Prezidențiale/ Mai multe state UE…

Prezidențiale Mai multe state UE au transmis un mesaj către autoritățile R. Moldova

Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia au subliniat, într-o declarație comună, importanța viitoarelor alegeri prezidențiale de la 1 noiembrie 2020.

Mesajul integral:

„Miza este foarte mare pentru cetățenii Republicii Moldova în ceea ce privește respectarea standardelor democratice și consolidarea statul de drept, în conformitate cu angajamentele țării în temeiul Acordului de asociere ca cadru al relațiilor sale cu UE.

Desfășurarea alegerilor într-o manieră credibilă, incluzivă și transparentă, în acord cu standardele internaționale, este un test crucial pentru respectarea valorilor care stau chiar la baza relației noastre. Acest lucru este, de asemenea, esențial pentru dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova ca țară democratică și pentru consolidarea încrederii cetățenilor săi în instituțiile de stat.

Solicităm autorităților Republicii Moldova să pună în aplicare pe deplin și fără întârziere recomandările Comisiei de la Veneția și rapoartele finale ale OSCE / ODIHR, inter alia, pentru a garanta transparența finanțării partidelor și a campaniilor.

Toți cetățenii ar trebui să poată să-și exercite dreptul de vot în condiții de siguranță, în pofida pandemiei de coronavirus.

Încurajăm toți actorii politici și instituțiile statului să contribuie la un proces electoral exemplar, pe care cetățenii Republicii Moldova îl merită, fără practicile flagrante din trecut, cum ar fi cumpărarea voturilor, utilizarea abuzivă a resurselor administrative, presiunea asupra liderilor locali și a funcționarilor publici. Este esențial ca tuturor candidaților să li se asigure condiții de concurență egale, care să se extindă la toate aspectele relevante, de la înregistrare, finanțare publică, la acces egal la mass-media cu prezentări corecte și imparțiale.

Autoritățile au datoria față de cetățenii lor să fie proactive, transparente și eficiente, inclusiv și atunci când tratează plângeri sau dispute electorale.În cele din urmă, facem apel la autoritățile Republicii Moldova pentru a facilita munca nestingherită a observatorilor electorali internaționali și interni, în beneficiul unor alegeri bine documentate și credibile. Este deosebit de important să se asigure siguranța alegătorilor și a observatorilor cu privire la pandemia de Coronavirus prin măsuri adecvate de atenuare.

Statele semnatare ale prezentei declarații subliniază sprijinul lor atât pentru Republica Moldova, cât și pentru cetățenii săi în eforturile lor de a consolida instituțiile democratice, precum și pentru ca oamenii din Republica Moldova să își exprime voința în alegeri libere și corecte”.

Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie, iar campania electorală începe la 2 octombrie.