Principală  —  IMPORTANTE   —   Ordinea de zi a primei…

Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern „se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie”, susține candidata desemnată la funcția de premier Natalia Gavrilița

sursa: captură Moldova 1

Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern „se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie”, a declarat candidata desemnată la funcția de premier Natalia Gavrilița, în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, de la Moldova 1.

„Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern cu siguranță se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie. Neapărat vom merge cu un val întreg de numiri, pentru ca să facem instituțiile funcționale. Noi suntem încrezători și hotărâți să schimbăm instituțiile statului, astfel încât ele să lucreze pentru oameni”, a menționat Natalia Gavrilița.

Marți, 3 august a fost făcută publică lista membrilor în Guvernul candidatei desemnată la funcția de premier Natalia Gavriliţa. R. Moldova ar urma să aibă 13 ministere, în loc de 9, cum este acum.

Echipa guvernamentală:

Viceprim-miniștri pentru Reintegrare: Vladislav Kulminski
Viceprim-ministru pentru Digitalizare: Iurie Țurcanu

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene: Nicu Popescu (fost ministru de Externe în Guvernul Sandu)

Ministerul Afacerilor Interne: Ana Revenco (consiliera președintei R. Moldova în domeniul apărării și securității naționale, Secretar al Consiliului Suprem de Securitate)

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare: Viorel Gherciu
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: Andrei Spânu
Ministerul Mediului: Iuliana Cantaragiu
Ministerul Apărării: Anatolie Nosatâi (fost șef al Direcției operații al Marelui Stat Major al Armatei Naționale)

Ministerul Economiei: Sergiu Gaibu
Ministerul Educaţiei și Cercetării: Anatolie Topală (secretarul general al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării)
Ministerul Culturii: Sergiu Prodan
Ministerul Finanţelor: Dumitru Budianschi
Ministerul Justiţiei: Sergiu Litvinenco (deputat PAS)
Ministerul Sănătății: Ala Nemerenco (consiliera preşedintei R.Moldova în domeniul sănătății)
Ministerul Muncii și Protecției Sociale: Marcel Spătari

Pe 30 iulie, Natalia Gavrilița a fost desemnată pentru a treia oară la funcția de premier de către președinta R. Moldova, Maia Sandu. Guvernul Gavrilița va cere, vineri, 6 august votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a listei Guvernului.