Principală  —  IMPORTANTE   —   Moțiunea simplă împotriva politicilor în…

Moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul sănătății a fost respinsă de Parlament

Moțiunea simplă împotriva politicilor guvernamentale în domeniul sănătății nu a fost susținută în plenul Parlamentului de la Chișinău. Pentru respingerea moțiunii au votat deputații PSRM și PDM.

După ce ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a prezentat în plenul Parlamentului raportul în legătură cu activitatea și măsurile întreprinse de către minister cu privire la situația epidemiologică privind infecția cu Covid-19 în R. Moldova, s-au incins spiritele în Parlament.

Pe tonuri diferite, unii aducând reproșuri, iar alții doar mulțumiri, deputații au luat-o la întrebări pe ministră.

După mai multe ore de dezbateri și luări de cuvânt ale reprezentanților tuturor fracțiunilor, socialiștii și democrații au votat împotriva moțiunii.

Moțiunea simplă a fost semnată de Grupul parlamentar PRO MOLDOVA și Fracțiunea Partidului Șor. Autorii acesteia au invocat „managementul inadecvat al situației, decizii ilegale și lipsa unei coordonări eficiente a acțiunilor între factorii implicați în gestionarea crizei epidemiologice”.

Conform procedurii legislative, pentru susținerea moțiunii simple au fost necesare majoritatea voturilor deputaților, însă  majoritatea parlamentarilor din cei prezenți în sala de ședințe plenare s-au pronunțat împotriva acesteia.

Textul moțiunii: