VIDEO Mama care și-a ucis pruncul

— Nu, așa ceva nu se poate de făcut—

„Mi-o fost frică, m-am temut. Ce eram să fac? Am așteptat până s-a pornit nașterea. M-am dus la veceu și acolo l-am scăpat. Pe urmă mi-o părut rău!”

---

Despre astfel de tragedii nu se vorbește decât în termeni de „terifiant” sau „șocant”. Poliția spune că sunt mai degrabă cazuri singulare și nu un fenomen larg răspândit. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale afirmă că nu deține date despre pruncucidere și lăsarea în primejdie a nou-născuților soldată cu deces și nici nu are un mecanism specific de intervenție în astfel de cazuri. Între timp, autoritățile locale din localitățile în care s-au întâmplat tragediile semnalează că, de fapt, acestea denotă despre grave probleme ale societății.

Iar probleme există, chiar dacă, potrivit statisticilor, în ultimii cinci ani au existat zece cazuri de pruncucidere și zece cazuri de abandon al copiilor în situații de primejdie.

Dincolo de judecata în instanță, femeile sunt supuse și unei judecăți din partea societății, iar pronunțarea unei sentințe nu înseamnă și rezolvarea cazului.

„Așa o zis, așa am făcut. Pe urmă mi-o părut rău”

(numele marcate cu (*) sunt modificate pentru protejarea identității persoanelor)

Maria* are 40 de ani și patru copii. Cel mai mic are cinci luni. Femeia însă a născut cinci copii. Acum trei ani, după ce a ascuns de familie și de „gura satului” că este însărcinată, a născut în veceul din gospodăria soacrei sale, a pus pruncul într-un sac și l-a aruncat în groapă. Era o fetiță. Moartea a survenit după câteva ore, prin asfixie.

Femeia a fost judecată pentru pruncucidere, fiind condamnată la trei ani și patru luni de închisoare, cu suspendarea pedepsei pentru doi ani, pentru că și-a recunoscut vina.

În spatele acestui caz, care figurează în statistica oamenilor legii la categoria „infracțiuni mai puțin grave”, există o poveste despre o familie social-vulnerabilă în situație de risc, despre consum de alcool, despre trei copii lăsați în grija rudelor și o femeie care „și-a refăcut viața”, având un alt copil în brațe.

Se întâmpla în 2017, într-o după amiază de aprilie, într-un sat din Telenești. Maria locuia în casa soacrei și creștea trei copii, doi băieți gemeni și o fată, de 11 și, respectiv, 9 ani. De câțiva ani, soțul era plecat peste hotare, fără a da vreo veste. La acel moment, potrivit datelor din dosar și potrivit declarațiilor autorităților locale, femeia „consuma alcool”, ducea „o viață amorală” și nu avea grijă de copii, aceștia fiind cel mai des lăsați în grija bunicii. Despre sarcină nu a spus nimănui și nici nu a mers la vreun medic.

În ziua în care a născut în veceu, le-a spus soacrei și vecinelor care au văzut-o plină de sânge că a avut un avort spontan la cinci săptămâni. Chiar dacă a fost chemată ambulanța, femeia a refuzat să fie consultată de specialiști.

„N-am fost vinovată. Am trăit cu un băiat. În timpu’ ista (perioada sarcinii, n.r.) băiatul acesta s-a dus peste hotare. A zis să nu avortez, să țin copilul, pentru că o să ne ducem peste hotare. Eu l-am ținut. El s-a dus. A dispărut din viața mea. A spus că o să se întoarcă să mă ia și pe mine. Mie mi-o fost foarte greu. Copilul în mine nu se mișca. Soțul era de trei ani peste hotare. N-am putut să-l aștept. Trebuia să-mi refac viața, că era greu. În timpul ista eu tăiam lemne, tot lucrul de bărbat îl făceam eu. De la ridicăturile celea, se vede, a avut naștere spontană. Ce era să fac? Am așteptat până s-a pornit nașterea. M-am dus la veceu și acolo l-am scăpat”, povestește femeia, pe care am găsit-o într-o localitate vecină a satului în care a avut loc tragedia.

— Apele se duceau. În timpul ista, matca (uter, n.r.) era deschisă din cale-afară și atunci a căzut.

— De ce n-ați spus la cineva despre ce s-a întâmplat?

— Mi-o fost frică, m-am temut.

Abia a doua zi soacra sa a observat în veceu sânge și un sac de culoare albă. A chemat poliția.

— Am avut „sudurile” (judecata, n.r.)… Am trecut cum am putut. A fost și dureros pentru mine, că așa s-a întâmplat, mă rog, ce să facem?
— Cine era alături, cine v-a susținut, ajutat, în acea perioadă?
— Nu era nimeni. Era soacra, dar n-a vrut să mă susțină, s-a dus și a chemat poliția. Și au fost acolo întrebări neplăcute.

Întrebată de ce pe parcursul sarcinii nu a fost niciodată la medic, femeia zice că tatăl copilului i-ar fi spus să nu meargă, pentru că, oricum, aveau să plece peste hotare: „Așa o zis, așa am făcut. Pe urmă mi-o părut rău. Mi-o părut rău pentru ce s-a întâmplat. Asta-i toată întrebarea”.

„Nu, așa ceva nu se poate de făcut”

După tragedie, soțul a revenit acasă. Soții au divorțat, iar instanța a stabilit locul de trai al copiilor cu tatăl. Maria s-a mutat cu traiul în satul vecin, acolo unde astăzi locuiește în concubinaj, din care a mai născut un copil. Autoritatea locală susţine că cei doi concubini consumă alcool, se află în relații ostile cu vecinii și au grijă de copil „în limita posibilităților”, fiind un caz de familie social-vulnerabilă. Primara spune că autoritatea locală are atribuții limitate, iar în cazul unei decizii de scoatere a copilului din familie nu știu cum ar proceda, pentru că nu există centre de plasament unde ar putea să-l plaseze.

Între timp, la sfârșit de ianuarie curent, fostul soț al Mariei și tatăl celor trei copii ai lor a decedat, fiind bătut în timpul unui conflict care a avut loc de Sfântul Vasile. Cei doi băieți au fost luați, pentru o perioadă, la Chișinău de fratele soțului decedat. Acesta are grijă și de fiica Mariei, care locuiește în familia acestuia încă înainte de a se întâmpla tragedia.

„M-a rugat frumos să-i dau fata la Chișinău, să învețe. I-am dat-o, dar nu i-am dat-o pe toată viața. I-am dat-o pe un timp oarecare”, afirmă Maria, care spune că nu va accepta ca rudele soțului să oficializeze tutela asupra copiilor.

„Copiii am să-i aduc să trăiască aici. Categoric nu-i las la neamurile lor. Aștept să iasă din școală și îi aduc aici”, spune categoric femeia.

Întrebată de ce până în prezent nu a luat la ea cei trei copii, femeia se justifică prin faptul că fostul cumnat i-ar fi spus că a fost decăzută din drepturi părintești. Autoritățile locale însă neagă acest lucru și declară că femeia a fost chemată la primărie de mai multe ori pentru a semna actele privind acordarea alocației sociale, după decesul tatălui copiilor, pe numele rudelor care îi întrețin.

„Nu i-am vizitat. Ei au fost la mine. Eu nu mă pot duce nicăieri cu copil mic. Cu copilul de cinci luni nu ies pe frig. Mă duc la control și înapoi acasă. Băieților, când vin la mine, le dau bani, câte 400 de lei, când și cum am putere, dar dacă o să-i iau, o să am grijă mai mult de dânșii”, susține Maria.

— Până la urmă, din ce cauză ați procedat la uciderea pruncului?
— Din cauza fostului concubin.
— Consumul de alcool nu era o problemă?
— Nu. Nu toată vremea. Atunci mai serveam, dar nu toată vremea. Atunci era o doamnă care pe mine mă apăsa. Mai mult se băga fosta soacră în viața mea.

Am rugat-o pe Maria, după experiența prin care a trecut, să ne zică ce le-ar spune femeilor care, poate, se află, la fel ca ea acum trei ani, în fața unor decizii care le-ar putea schimba pentru totdeauna viața.

„Nu, așa ceva nu se poate de făcut. Totuși, vreau să vă spun că îmi pare rău pentru ceea ce mi s-a întâmplat. Nu m-am așteptat că așa ceva o să fie.”

Maria

„A fost pusă eticheta de criminală, atâta tot”

Asistenta socială din localitatea în care a avut loc tragedia a fost, practic, singura persoană care a monitorizat cazul și după cele întâmplate. Am întrebat-o pe aceasta dacă consideră că, odată cu pronunțarea unei sentințe, poate fi considerat încheiat cazul acestei pruncucideri.

— Nu. Am considerat că măcar un an trebuia să execute, să înțeleagă că fapta ei este gravă. Nu știu dacă acel copil avea sau nu să trăiască, dar ea a săvârșit un omor… E o pedeapsă ușoară. Mie, ca și specialist, mi s-a părut o sentință din care ea nu o să ia aminte nimic.
— Cum ar fi trebuit rezolvat cazul, după părerea dvs.?
— Poate că ar fi indicate niște ore la dispensarul narcologic, să nu mai consume băuturi alcoolice. Acolo sunt și psihologi. Poate ea și-ar da seama de gravitatea situației în care se află și atunci poate că s-ar întoarce să aibă grijă de copii.

Doar că asemenea servicii nu i-au fost acordate Mariei, care a fost consultată de un psiholog numai în perioada anchetei, în calitate de bănuită: „Noi nu avem psihologi specializați în domeniu, nici poliția nu are. Ea a fost tratată pe cauză nu ca fiind victimă, dar ca asasin într-un fel. Nu s-a discutat prea mult”.

Asistenta socială recunoaște că ar fi admis anumite lacune în gestionarea cazului, dar susţine că posibilitățile și capacitățile unui asistent social sunt limitate, iar prioritățile acestuia sunt siguranța copiilor și mai puțin reabilitarea condamnatei, care, simultan, este victimă a anumitor circumstanțe.

„Am lacunele mele în rezolvarea cazului, deoarece, fiind chemată de anchetator, de două-trei ori am povestit circumstanțele cazului, dar să discut cu Maria*, să-mi spună ea ce s-a întâmplat, poate într-o discuție de la o femeie la o femeie, poate și ca psiholog, nu am făcut. Stau și mă gândesc, poate n-am procedat corect. Noi am discutat de ce și pentru ce a făcut asta. I s-a pus eticheta de criminală. Atât. Nu s-a intrat în sufletul ei, pentru a înțelege de ce a ajuns să facă un asemenea pas. Noi nu ne-am întrebat: de ce? A fost discuția despre cauze, motive. Atât. Principala mea problemă a fost siguranța copiilor, eu de asta m-am ocupat după tragedie”, recunoaște asistenta socială.

În acest caz, dar și în multe altele pe care le are în gestiune, activând într-o comunitate rurală, afirmă asistenta socială, se simte lipsa unui psiholog.

„Ar fi bine să avem un psiholog. Dacă ar fi, ar lucra cu asemenea persoane și nu s-ar ajunge la astfel de cazuri, la mortalitate infantilă. Eu, care gestionez și cazuri de violență domestică, acolo unde este vorba și despre copii, chiar simt lipsa unui psiholog. Suntem doar noi, asistenții sociali: ne ducem, vedem, discutăm. Avem și noi cursuri de psihologie, dar nu suntem atât de specializați, discutăm atât cât ne permit cunoștințele”, punctează asistenta socială.

„Un astfel de caz se întâmplă din anumite motive. Aici aș putea nominaliza drept motiv care provoacă astfel de cazuri faptul că familiile sunt despărțite, unul dintre părinți este plecat peste hotare. De cele mai multe ori sunt plecați tații, iar mamele rămân cu copiii. O altă problemă este că mamele rămase acasă nu întotdeauna îşi pot găsi un loc de muncă în comunitate”, consideră primara din aceeași localitate unde s-a întâmplat tragedia, reiterând necesitatea unui psiholog în comunitate sau, cel puțin, în școală.

„E nevoie de programe sociale mult mai ample, care ar putea integra persoanele respective, să le dea o mână de ajutor. Fiecare în viață are urcușuri și coborâșuri, important e ca, atunci când simțim că ne fuge pământul de sub picioare, să ne adresăm undeva. În astfel de cazuri trebuie să cunoaștem unde ar putea să ne ducem ca cineva să ne asculte, să ne dea un sfat”, consideră primara.

„Am avut un singur caz și noi n-am putut să-l ducem la bun sfârşit”

Necesitatea unui psiholog a fost enunțată de autorități și într-o altă localitate, din raionul Fălești, în care a avut loc un caz de pruncucidere.

„Sentimentele de frustrare și rușine suportate în legătură cu sarcina, vârsta tânără și faptul că era a doua sarcină în afara căsătoriei, lipsa unui sprijin din partea familiei, a persoanei cu care a conceput copilul sau a altor persoane”, sunt motivele dintr-o sentință pronunţată în 2019 pe numele altei mame, de 18 ani, care și-a omorât copilul.

Ana* avea deja un copil. Locuia cu bunica și își făcea studiile la Bălți, mama sa fiind plecată de mai mult timp în Federația Rusă. Nu a spus nimănui despre cea de-a doua sarcină, la fel în afara căsătoriei. Nici bunica, nici sora mai mare, care locuia în aceeași gospodărie, nu au observat graviditatea Anei.

Într-o după amiază de noiembrie 2018, rudele au observat că tânăra e palidă și se simte rău. Aceasta le-a spus că ar fi din cauza menstruației, dar odată fiind chemată ambulanța, tânăra a recunoscut că a născut, dar nu le-a spus medicilor unde s-a întâmplat. Medicul a îndemnat rudele să verifice veceul.

„Astfel, s-a stabilit în veceu sânge, iar în extrasele fecale se observa o mânuță și capul fătului”, se spune în decizia instanței, care punctează că tânăra a născut în termen o fetiță și că la acel moment „avea capacitatea de a-și da seama de acțiunile sale”, „acționând cu discernământ”.

Tânăra şi-a recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală. Acest lucru a redus din pedeapsă, iar pentru că nu avea împlinită vârsta de 21 de ani, instanța a mai scăzut din termen, fiind condamnată la un an de închisoare, cu suspendarea executării sentinței pentru un an.

Ana a revenit acasă și a refuzat orice servicii de consiliere, susţine asistenta socială din localitate, care mai spune că orice încercări de comunicare s-au soldat cu o atitudine ostilă și cu respingerea ajutorului.

Asistenta socială afirmă că „lumea mai consideră un lucru rușinos” adresarea la un specialist. Tânăra a refuzat ajutorul, rămânând de una singură în fața unei tragedii care o va marca toată viața, în situația în care, într-un moment dificil din viață, nu a văzut în familie vreun sprijin și i-a fost frică de reacția acesteia la vestea că ar mai aștepta un copil.

Am fost în localitatea în care locuiește tânăra și am încercat să discutăm despre motive și despre procesul de reabilitare. Tânăra a refuzat să discute, iar, ulterior, mama acesteia a revenit cu un apel telefonic pentru a solicita să nu-i „stricăm viața fetei”.

„Atitudinea pe care ați auzit-o la telefon, a fost și cea resimțită de noi”, precizează asistenta socială, care insistă că este necesar un psiholog în toate instituțiile de învățământ pentru a ajuta, mai ales, tinerii ai căror părinți sunt plecați și care nu au o relație apropiată cu aceștia.

„Un psiholog în școală, care ar ajuta copiii să depășească situațiile mai dificile din viața lor, ar prinde bine. La noi în gimnaziu nu se permite angajarea unui psiholog, pentru că nu avem un număr suficient de copii. Dar durerea nu vine doar din școală, vine de acasă, acolo unde copilul caută alinare și nu o găsește în mătușă, în bunică. La școală, dacă s-ar proceda conform Legii nr. 143, și fiecare pedagog, fiecare diriginte ar observa dintr-un alt punct de vedere copilul, atunci am putea face mai mult, să prevenim anumite situații. Atunci când se pune pe umărul asistentului social: tu fă evaluarea, tu fă monitorizarea, tu fă prevenirea, nu iese nimic, nu se reușește, pentru că hârtia prevalează. Pentru toate acțiunile e nevoie de hârtie. Am avut un singur caz și nu am putut să-l ducem la bun sfârşit, pentru că mama e considerată și ea victimă. Înseamnă că nu am lucrat bine. Fiecare dintre noi, un pedagog, un asistent social, un medic, e și un pic de psiholog, dar nu ajută întru totul ca persoana să depășească o anumită situație”, constată asistenta socială.

Copilul nu plângea, dar se mișca

O poveste trasă la indigo a avut loc într-un alt sat din Fălești. Acolo, o tânără de 19 ani, acasă doar cu frații mai mici, în timp ce mama era plecată periodic la muncă în Federația Rusă, a născut într-un sarai, a pus copilul într-o ladă, l-a astupat cu pene și a închis capacul, ceea ce a însemnat o moarte inevitabilă. Doar pentru că se simțea rău, a doua zi, a mers la spital, iar medicii a constat că aceasta născuse. Dacă inițial a negat, ulterior a recunoscut în fața oamenilor legii ce a făcut cu pruncul. Tânăra a fost pedepsită, de asemenea, cu închisoare cu suspendare, iar în dosar figurează motive deja cunoscute: „frustrare, rușine, lipsa sprijinului moral al familiei”. Astăzi, ea este plecată peste hotare, la muncă. Între timp, a mai născut un copil care, la scurt timp după naștere, a decedat.

Am mers și în altă localitate, din raionul Leova, în care o mamă singură, Victoria*, cu un alt copil în brațe, fără vreun sprijin al familiei și cu multe probleme în față, a luat o decizie greu de imaginat, după ce și-a ascuns sarcina.

A născut în baia unui restaurant, a învelit pruncul într-un șorț și cu niște cârpe murdare, i-a pus în gură bucăți de hârtie igienică și l-a aruncat într-un tufiș din spatele clădirii.

La spital, acolo unde medicul a constatat că motivul stării sale de rău a fost nașterea, femeia nu a recunoscut din prima. Ulterior, însă, le-a spus polițiștilor solicitați la spital că a născut un copil mort, pe care l-a aruncat într-un bazin din curtea restaurantului.

În timp ce salvatorii au pompat apa din fântâna de canalizare, pentru a identifica corpul pruncului, acesta se zbătea între viață și moarte la o distanță de doar câteva zeci de metri.

După 15 ore de căutare fără succes, unul dintre polițiști a observat la zece metri de gardul restaurantului, în direcția gunoiștii, niște crengi proaspăt rupte și frunze ofilite. Copilul nu plângea, dar se mișca. Polițistul l-a luat în brațe și, în doar trei minute, era deja la spital. Pruncul a fost salvat.

A treia zi, mama a semnat un act de refuz al copilului, dar, după discuții îndelungate cu un psihiatru, și-a acceptat pruncul.

Ulterior, Victoria a revenit acasă, cu doi copii, cu mai multe probleme, dar și cu certitudinea că acestea sunt cele mai importante persoane din viața sa. Instanța i-a dat doi ani de închisoare cu suspendare.

Reporter: — Care au fost motivele care atunci pe dvs v-au făcut să luați această decizie?

Victoria: — Doamnă, eu vreau să vă spun un lucru, că nu vreau să-mi mai amintesc.

Reporter: — Cum s-a schimbat viața dvs după?

Victoria: — Cred că spre bine. De mine au fost aproape rudele. M-au ajutat foarte mult și am depășit. În rest, totu-i bine.

Reporter: — Dar până a se întâmpla? N-ați spus la nimeni că sunteți însărcinată. Atunci unde erau rudele? Sau de ce v-ați temut?

Victoria: — Pur și simplu așa a fost o situație în care nu puteam să le spun.

Astăzi, familia locuiește modest, într-o casă veche și fără comodități, iar Victoria lucrează, de cele mai multe ori la muncă sezonieră, în câmp, pentru a le asigura copiilor un trai decent.

Asistentul social din localitate, primul care, acum cinci ani, a mers la spital cu lucruri necesare pentru nou-născut și cel care i-a ales numele pruncului, a ajutat femeia, pe când copilul avea un an, să-l înregistreze la grădiniță, pentru ca Victoria să poată munci.

„Avea să nască, să fie totul bine, să nu ajungem pe ușile pe care am ajuns”

Un „final fericit”, spun autoritățile, este și al Vioricăi*, tânăra de 18 ani care, acum patru ani, și-a aruncat pruncul într-un tomberon de la Buiucani, după ce l-a născut într-un apartament pe care-l închiria și a pus copilul într-o pungă de plastic, învelindu-l în niște haine. Tânăra și-a recunoscut vina și a luat copilul acasă, într-un sat din raionul Florești. Dosarul penal pentru pruncucidere a fost încetat în baza Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25 de ani de la proclamarea Independenței R. Moldova.

• 

• 

Am găsit-o pe Viorica pe o rețea socială și am discutat despre caz. De vreun an, tânăra este plecată la muncă în Italia, copilul fiind în grija bunicii. Acasă vine odată în câteva luni și spune că nu are nevoie de niciun ajutor.

Pe bunică am găsit-o acasă, în Florești, cu lacrimi în ochi. Femeia afirmă că și după aproape patru ani, fiica sa nu i-a spus motivele din care a procedat astfel, dar dă asigurări că aveau o relație obișnuită dintre copil și părinte.

— Nu a fost deloc acasă în perioada sarcinii?
— A fost.
— Nu se vedea burta?
— Întotdeauna era în haină largă. Încă mi-a zis o femeie din sat, dar eu m-am contrat. Eu o întrebam, iar ea îmi spunea: „Ce, eu nu știu ce-i cu mine?” Pe urmă, s-a dus la Chișinău.
— Ce v-a spus după ce cazul a devenit public?
— A început a plânge. A plâns și nu a mai spus nimic.
— După ce s-au întâmplat toate, poate ați vorbit cu ea, ce i-ați spus? Ați încercat să aflați ce s-a întâmplat în viața ei?
— Nu-mi spune nimic. Amuș fata o să împlinească patru ani și ea tot nu-mi spune.
— Dar acum, dacă erați în aceeași situație și aflați că fiica este însărcinată, ce avea să-i spuneți?
— Ce avea să-i spunem? N-aveam să facem nimic. Avea să nască, să fie totul bine, să nu ajungem pe ușile pe care am ajuns.

„Între timp, am văzut că atitudinea mamei față de copil s-a schimbat. Regretă mult cele întâmplate. După o perioadă, nu o mai întâlneam, o întâlneam pe bunică, ducând fetița la grădiniță. Mi-a spus că mama este plecată peste hotare”, povestește asistenta socială din localitate, care mai afirmă că, timp de un an de la întoarcerea tinerei în casa părintească, a monitorizat cazul.

Aceasta consideră că un psiholog ar fi ajutat-o pe tânără să depășească problemele din acea perioadă, iar plasarea imediată a acesteia într-un centru maternal din Chișinău, unde a primit asistența necesară, a fost foarte utilă.

Sunt câteva centre maternale și acelea suprasolicitate

„În brațele mamei” este una dintre puținele organizații din țară care acordă servicii pentru femeile aflate în dificultate și în fața unor decizii care pentru totdeauna le împart viața în „până” și „după”.

• 

• 

Centrul, situat în Chișinău, există din donații și anual găzduiește până la zece cupluri mamă-copil. Aici pot veni femeile aflate în ultimul trimestru de sarcină și se pot afla timp de până la un an. În această perioadă, ele beneficiază de asistență psihologică specializată, juridică, sprijin spiritual și serviciile unui asistent social care facilitează calea spre reintegrarea cuplului în societate.

Ludmila Șchiopu este psihologa care pe tot parcursul aflării femeilor în centrul maternal le ajută să depășească problemele cu care se confruntă.

„Pentru majoritatea femeilor este un șoc dacă aceasta se întâmplă în afara căsătoriei, din considerentul că este un lucru care, de fapt, le pune într-o situație de risc, deoarece nu există acea susținere, suport a celei de-a doua persoane. Prin urmare, ea este pusă în situația ca să rezolve de una singură problema de a întreține, de a decide, în general, dacă o să trăiască sau nu acest copil. În cazurile pe care le avem și le analizăm, foarte multe tinere aud drept răspuns de la partener la anunțul că sunt însărcinate că „e treaba ta și să te descurci cum vrei” și dispar după ce aud noutatea. Atunci apare această deznădejde peste mame, majoritatea dintre ele venind din familii vulnerabile, care nu le mai susțin de mult timp sau care susțin că de fapt aceasta este o problemă pentru familie. Ele sunt lăsate singure. Le vine foarte greu să se mobilizeze, să-și adune toată motivația, toate forțele ca să păstreze această sarcină și s-ar putea ca unele dintre ele să recurgă la întreruperea sarcinii”, susţine psihologa, care vede în acest fenomen în creștere problemele întregii societăți.

„Avem o țară în care mulți părinți sunt plecați peste hotare, avem multe familii în care de fapt părinții sunt preocupați de problemele lor și nu au timp sau dorință să stabilească relații cu propriii copii. Există mulți copii care încearcă să se afirme, neștiind de fapt cum să o facă în mod decent, frumos, sigur pentru ei”, susține Ludmila Șchiopu, reiterând necesitatea unui psiholog în școală și în comunitate, mai ales în comunitățile rurale, unde femeile nu știu unde s-ar putea adresa și nici nu cunosc despre existența centrelor maternale.

Tatiana Negru, asistentă socială la centrul maternal „În brațele mamei”, spune că în fiecare caz în parte este adoptată o anumită strategie de ajutorare a femeii care a ajuns în instituție.

„Există un traseu. Atunci când ajunge gravida, avem o anumită abordare, de pregătire de naștere. Am avut situații în care gravida își dorea abandonul, pentru că a ajuns la un termen la care nu mai putea avorta. Echipa s-a implicat. A făcut-o mai emotivă față de un prunc neputincios, care are nevoie, de fapt, de brațele mamei, de căldura mamei, de afecțiune, astfel dezvoltându-se mai integru. Până la urmă, a refuzat să abandoneze și a acceptat copilașul. A văzut alți copii, cum mamele au grijă de ei. Acesta a fost un obiectiv al nostru, de a o sensibiliza”, spune Tatiana Negru.

Nu este un fenomen răspândit, mai degrabă ar fi cazuri singulare

Dincolo de aceste centre, fenomenul pruncuciderii și lăsării în primejdie a nou-născuților este văzut drept niște cazuri singulare care țin de atenția poliției, a procuraturii, a direcțiilor locale de protecție a copilului, dacă pruncul rămâne în viață.

Ghenadie Butuc, șef-adjunct al Direcției exercitarea urmăririi penale pe cazuri excepționale a Direcției generale urmărire penală a Inspectoratului General al Poliției, spune că, în 2015, nu a existat niciun caz de pruncucidere, infracțiune prevăzută de art. 147, Cod Penal, în 2016 s-au înregistrat două cazuri, în 2017 – trei cazuri, în 2018 – trei cazuri, iar 2019 – două cazuri. Din cele 10 cazuri, patru dosare au fost deferite instanței, în celelalte cazuri urmărirea penală fiind clasată sau suspendată. Tot 10 cazuri au fost documentate în ultimii cinci ani pe faptul punerii în primejdie a copiilor, infracțiune prevăzută de art. 163, Cod Penal.

Pruncuciderea și punerea în primejdie sunt considerate infracțiuni „mai puțin grave”. În cazul pruncuciderii, persoana riscă o pedeapsă de până la cinci ani, iar în cazul punerii în primejdie – o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani sau de până la patru ani, dacă s-a soldat cu decesul copilului.

Ghenadie Butuc susţine că organul de urmărire penală își exercită strict atribuțiile prevăzute de legislația procesual-penală, care presupune doar expertiza psihiatrico-psihologică, care stabilește dacă mama a avut sau nu discernământ la momentul comiterii infracțiunii și dacă diminuarea acestuia este o consecință cauzată de naștere. Acesta spune că, la solicitarea femeii bănuite sau a avocatului, la audieri poate fi invitat și un psiholog, în rest poliția nu este abilitată să acorde anumite servicii sau să monitorizeze finalitatea cazurilor. Nici Procuratura Generală nu are alte date decât cele furnizate de Inspectoratul General al Poliției, se arată într-un răspuns oficial al instituției.

Astăzi, în penitenciarele din R. Moldova pentru săvârșirea unei pruncucideri îşi execută pedeapsa doar o singură femeie. Aceasta ispășește o pedeapsă de 12 ani de închisoare după ce a născut în veceu, a aruncat copilul în groapă și l-a ascuns în masele fecale cu ajutorul unei greble.

Spre deosebire de celelalte cazuri, în care femeile au fost acuzate de pruncucidere, infracțiune care presupune și aplicarea unor pedepse non privative de libertate, în cazul respectiv acțiunilor femeii au fost calificate drept omor intenționat.

Procurorul Marin Tomac de la Procuratura Drochia a fost cel care a demonstrat că femeia a săvârșit un omor intenționat și nu pruncucidere.

„Cu toate că victima infracțiunii date este un copil nou-născut, nu a putut fi aplicată răspunderea inculpatei în baza art. 147 CP (pruncuciderea) din motivul că semnul obligatoriu al laturei subiective a pruncuciderii este starea emoțională specială în care se afla făptuitoarea, și anume starea de tulburare fizică sau psihică cu diminuarea discernământului cauzată de naștere. Iar rezultatul expertizelor psihiatrice judiciare și psihologo-judiciare, deci au fost efectuate două expertize separate, ne-au demonstrat lipsa acestei stări emoționale specifice la inculpată.

Inculpata a ascuns graviditatea, nu s-a pus la evidența medicilor, nu a comunicat despre nașterea produsă, probe ce demonstrează că inculpata a acționat cu intenția de a ucide copilul nou-născut”, explică procurorul Marin Tomac.

Prin intermediul Administrației Naționale a Penitenciarelor i-am solicitat femeii o întrevedere în Penitenciarul de la Rusca, acolo unde se află din 2016, aceasta însă a răspuns prin refuz, precizând că nu-și dorește să „retrăiască acele momente”.

Am discutat însă cu psihologul instituției penitenciare, Sergiu Bacalîm, cel care spune că deținuta personal s-a adresat după ajutor.

„Deținuta s-a adresat personal. Am discutat. Ea a povestit totul cum s-a întâmplat. Ea a recunoscut că într-o oarecare măsură nu a fost corectă, că-i pare rău de cele întâmplate. Ea se implică activ în activități, este angajată în câmpul muncii, dă dovadă de corijare”, susține psihologul.

Reporter: — Au trecut cinci ani de când deținuta se află în penitenciar. Ați reușit sau a reușit dumneaei în această perioadă să depășească momentul, să aibă această perioadă de reabilitare psihologică pentru o eventuală revenire în societate?

Sergiu Bacalîm: — Ne vedem practic zilnic cu deținuta. Eu consider, evident, că progrese sunt, succese în lucru cu deținuta sunt. Evident că pentru fiecare mamă este o tragedie în suflet oricum, dar rezultate pozitive sunt.

Cazurile de pruncucidere sunt abordate individual doar la nivelul direcțiilor locale de asistență socială. Statul nu are un mecanism specific de gestionare a acestora și nici politici care s-ar axa pe reabilitarea femeilor care ajung să fie în același timp și infractoare, și victime.

O discuție la subiect cu reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a eșuat, după ce am fost informați că nicio subdiviziune nu are tangență cu acest subiect. Între timp, doar asistenții sociali sunt cei care, pe termen lung, pot asista aceste cazuri, în baza propriilor cunoștințe, abilități și competențe. Psihologii, necesari în comunitate, mai sunt un lux și în instituțiile de învățământ, deși încă din 2010 autoritățile anunțau despre implementarea unui proiect de asigurare a fiecărei instituții cu psihologi.

Psihologa Zinaida Gribincea vorbește despre importanța abordării individuale a fiecărui caz, dar și despre necesitatea unor servicii de asistență psihologică de lungă durată, deoarece pronunțarea unui verdict în instanță este doar prima etapă a rezolvării unei astfel de tragedii.

— Poate fi considerat epuizat un caz de pruncucidere sau abandon, imediat după naștere, odată cu dictarea unei sentințe de către instanța de judecată?

— Cred că nu… Pronunțarea unei sentințe de către instanța de judecată, reflectă constatarea săvârșirii unei fapte de acest gen și, respectiv, pronunțarea unui verdict cu privire la ispășirea unei pedepse. Aceasta este, însă, prima etapă, după care urmează cea mai dificilă – lupta cu sine însuși pe tot parcursul vieții.  

— Cât de important este ca femeia să fie privită și percepută nu doar drept infractor, dar și drept victimă?

— Societatea condamnă, oricum, asemenea fapte, indiferent de circumstanțele în care se produc, deși aceastea contează pentru a înțelege gestul femeii. Fiecare caz de abandon are propria poveste, în care mamele procedează în așa mod sub influența diferitor factori, precum: prezența unor afecțiuni psihice, violența exercitată asupra femeii o lungă perioadă de timp, de către soț sau concubin, absența suportului familiei, mai ales, în cazul adolescentelor care aduc pe lume un copil în afara căsătoriei, sarcina apăruta în rezultatul unui viol sau a unei relații incestuoase, etc.

— De ce este importantă consilierea psihologică a femeii pentru o perioadă mai lungă de timp după tragedie?

— Dacă luăm în calcul, de exemplu, cazul în care femeia care comite fapta respectivă are o depresie sau psihoză postnatală, aceasta necesită asistență psihiatrică și terapie medicamentoasă, cât și psihoterapie. de lungă durată. Indeferent de contextul în care se produce abandonul sau, și mai grav, pruncuciderea, aceste fapte provoacă traume profunde, conștientizate sau nu, în timp real, care nu pot fi reolvate fără asistență calificată de specialitate. 

— Din experiența dvs.de psiholog, care sunt motivele care determină femeile/tinerele să-și abandoneze copiii în situații de primejdie după naștere?

— Deși există cazuri când femeile comit aceste fapte, fiind în depresie sau psihoză postnatală, totuși, majoritatea acestora sunt sănătoase psihic, au familie și copii. Uneori, este primul născut, însă, în virtutea circumstanțelor, femeile realizează că n-au surse de existență pentru a-l crește și nu beneficiază de atenția și suportul tatălui copilului. Alteori, cauza abandonului poate fi o sarcină neplanificată, nedorită, marcată și de absența instinctului matern. Am întâlnit cazuri în care femeii îi este mai ușor să abandoneze copilul imediat după naștere, decât să recunoască în fața apropiaților că este din nou însărcinată. 

— Ar trebui să existe un mecanism/serviciu de stat care să ofere asistență pihologică pe toată perioada de recuperare a femeii?

— Da, desigur! Consider că este foarte important ca aceste mecanisme să funcționeze nu doar în perioada de recuperare a femeilor după naștere, dar și în scop  profilactic, atunci când sunt evidente cazurile de risc. Fiecare femeie necesită o abordare individuală, astfel, pe parcursul monitorizării sacinii, trebuie să fie evaluată și starea psiho-emoțională a viitoarei mame, pentru a evita, astfel, situațiile cu final tragic.