Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE/ Membrii Comisiei Electorale Centrale…

LIVE Membrii Comisiei Electorale Centrale se întrunesc în ședință. Angelica Caraman este propusă la funcția de președintă a Comisiei

Imagine simbol

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) se întrunesc vineri, 17 septembrie, în ședință. Urmează să fie ales noul președinte CEC.

15:25 Membrii CEC au votat desemnat-o pe Angelica Caraman la funcția de președintă CEC.

15:16 Pavel Postica o propune pe Angelica Caraman în funcția de președinte CEC.

15:14 Ordinea de zi a fost aprobată. Pe ordinea de zi, un singur subiect – alegerea președintelui CEC.

15:12 Membrul CEC Pavel Postica propune ca în cadrul ședinței să fie examinat doar primul subiect de pe ordinea de zi – alegerea președintelui CEC, iar subiectele privind alegerea vicepreședintelui și secretarul CEC să fie examinat la următoarea ședință.

Parlamentarii au aprobat în ședința de joi, 17 septembrie, proiectul de hotărâre privind noua componență a Comisiei Electorale Centrale (CEC). Astfel, în calitate de membri ai CEC au fost desemnați 5 din cei 9 membri.

Membrii desemnați de Parlament sunt Alexandr Berlinschii, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco, Alexandru Musteața, iar Pavel Postică este membrul desemnat de către președinta R. Moldova, Maia Sandu. Detalii aici

În cadrul următoarelor ședințe ale Parlamentului urmează să fie aleși alți trei candidați desemnați de opoziția parlamentară. Se întâmplă după ce Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au boicotat ședința de plen după ce trei inițiative nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi incluse în ordinea de zi.

Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani. CEC este constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către preşedintele R. Moldova, ceilalţi 8 membri sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin hotărâre a Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.