„Dosarele Siberiei”. „Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați”

„Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați” este afirmația cu care pleci acasă după ce asiști la spectacolul „Dosarele Siberiei” de la Teatrul Mihai Eminescu. Și este o afirmație la care te gândești toată seara. Mărturiile de acolo despre deportările și umilințele la care au fost supuși basarabenii în anii ’40 îți trezesc diverse sentimente: de la ură și neputință la un sentiment de mândrie, că acest petic de pământ a avut oameni curajoși, care nu s-au temut să spună adevărul, chiar și cu prețul propriei libertăți.

Spectacolul „Dosarele Siberiei – Cifrele au suflet” în regia lui Petru Hadârcă redă și comemorează tentativele de exterminare a românilor din spațiul pruto-nistrean în perioada ocupației sovietice a Basarabiei (1940, 1944-1991) prin foamete organizată și deportări sistematice. El descrie o parte a istoriei pe care trebuie să o cunoască fiecare dintre noi, de la mic la mare. Fără a ne cunoaște istoria, nu vom putem merge mai departe. E un spectacol care, chiar dacă nu este recomandat copiilor de până la 16 ani, redă un adevăr pe care trebuie să-l cunoaștem toți, mai devreme sau mai târziu.

Chiar dacă mărturiile despre deportările și batjocura la care au fost supuși basarabenii de către auto-intitulații „eliberatori” sovietici sunt disponibile inclusiv în formate video sau în cărți, ceea ce o să vedeți pe scenă o să vă copleșească. O să aveți senzația că trăiți alături de eroii acelor zile, iar când o să reveniți la realitate, o să vă bucurați că trăiți în anul 2022, iar toate problemele pe care crezi că le ai o să ți se pare atât de mici pe lângă teroarea acelor vremuri.

Cu siguranță, urmărind spectacolul, nu ai cum să nu faci o analogie cu zilele în care trăim. Acum rușii nu ne pot deporta (cel puțin, așa credem), deși au alte arme pe care le folosesc, cu brio, împotriva basarabenilor: de la armata din regiunea transnistreană la șantajul energetic. Iar în tot acest război nedeclarat, la fel ca și atunci, rușii sunt ajutați de semeni de-ai noștri. Atunci, oameni, pe care-i considerai prieteni, te „vindeau” pentru o bucată de pământ sau pentru iluzia unui trai mai bun. Acum, acești oameni nu au dispărut dintre noi. Ei se numesc politicieni și ne demonstrează, de fiecare dată când au ocazia, cui slujesc. Iar cel mai trist și umilitor e că unii dintre ei sunt, de fapt, copiii sau nepoții unor deportați care au simțit pe propria lor piele teroarea acelor timpuri.

Spectacolul „Dosarele Siberiei” a avut premiera pe 7 iulie 2019, dată la care este consemnat cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia. El poate fi urmărit însă și în această perioadă, pe scena Teatrului Mihai Eminescu. Următoarea reprezentație este programată pentru duminică, 20 februarie, ora 18.00. Biletele pot fi procurate inclusiv online, pe site-ul instituției teatrale. Nu uitați însă că orice spectacol începe cu prezentarea certificatului de vaccinare.

Regizorul Petru Hadârcă, despre „Dosarele Siberiei”: „Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11 899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”.

Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul și mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole și filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunț la unele idei pe care le-aș fi vizualizat scenic, dacă m-aș fi oprit la soarta unei singure familii. Totuși, de această dată am optat în favoarea cantității materialului documentar și a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizația de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”. Spectacolul durează 2 ore și 15 minute. Vi se pare mult pentru ceea ce au pătimit? Vă așteptăm la teatru, fiecare spectator este o inimă și o conștiință aprinsă în amintirea sufletelor inocente chinuite în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic”.