Principală  —  IMPORTANTE   —   Comisia juridică, numiri și imunități…

Comisia juridică, numiri și imunități s-a întrunit în ședință. Vor fi examinate cererile privind ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov

Comisia juridică, numiri și imunități s-a întrunit la 20 martie în ședință la Parlament. Pe agendă sunt incluse cererile procurorului general, Alexandr Stoianoglo, privind ridicarii imunității parlamentare a doi deputați din Partidul Șor – Petru Jardan și Denis Ulanov, cercetați în dosarul „fraudei bancare” pentru escrocherie și spălare de bani.

Procuratura Generală anunța într-un comunicat, că în privința unuia dintre deputații pentru care a cerut ridicarea imunității parlamentare „procurorii au acumulat probe pertinente și concludente de implicare în frauda bancară, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul „escrocheriei” și „spălării de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale”.

Celălalt deputat, potrivit materialelor urmăririi penale, „ar fi comis „abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionării”.

La ultima ședință a Parlamenului, Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, anunța că săptămâna viitoare se va lua decizia referitor la data ședinței când se va vota pro sau contra ridicării imunității.