• DOC/ Colegiul Disciplinar, despre relaţia de rudenie dintre un judecător şi un avocat

    DOC/ Colegiul Disciplinar, despre relaţia de rudenie dintre un judecător şi un avocat
    vizualizări
    26 martie 2019 | 09:40

    Plenul Colegiului Disciplinar a decis că judecătorul Igor Mânăscurtă, învinuit de o familie din Chişinău că ar fi examinat un dosar în care era implicat în calitate de reclamant un avocat cu care s-ar afla în relaţii de rudenie, nu a încălcat legislaţia. Membrii Plenului au ajuns la concluzia că, deşi relaţia dintre judecător şi avocat a fost confirmată în înregistrări audio şi video de către mama magistratului, acestea nu pot fi considerate probe, „deoarece sursa şi modalitatea de obţinere a acestora sunt contrare ordinii stabilite într-un stat democratic”.

    În august 2018, ZdG scria că familia Gociu din Chişinău a reuşit să obţină confirmarea unei relaţii de rudenie dintre judecătorul Igor Mânăscurtă de la Curtea de Apel (CA) Chişinău, promovat în 2017 de la Judecătoria Chişinău, oficiul Ciocana şi Vladimir Volcov, un avocat cu o vastă experienţă în domeniu. Menţionam atunci că relaţia de rudenie a fost confirmată de mama judecătorului, care, într-un dialog înregistrat de familia Gociu, a oferit detalii despre relaţia „secretă” dintre judecător şi avocat.

    „E cumnatul nostru, dar trăieşte în Chişinău. Fratele soţului meu o ţine pe sora lui. Volodea e în Chişinău. E un avocat foarte bun… Noi suntem rude apropiate”, le-a spus Iulia Mânăscurtă, mama judecătorului, fiind înregistrată audio, iar ulterior şi video de către familia Gociu, care a fost implicată într-un litigiu cu avocatul Vladimir Volcov, examinat de către judecătorul Igor Mânăscurtă.

    Vladimir Volcov

    Iniţial, Colegiul Disciplinar a decis că în acţiunile judecătorului Mânăscurtă nu există încălcări ale legislaţiei. Ulterior, familia Gociu a contestat decizia. La 15 februarie 2019, Plenul Colegiului Disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, repetat, sesizarea depusă de familia Gociu. Dacă anterior, membrii Colegiul Disciplinar nu făceau referire la discuţiile dintre familia Gociu şi mama judecătorului, în hotărârea din luna februarie, membrii Plenului Colegiului au dat o apreciere acestor probe.

    Judecătorul a prezentat certificate de stare civilă

    În hotărârea Plenului Colegiului Disciplinar din 15 februarie 2019 se menţionează că au fost audiați cetăţenii Vasile şi Daniel Gociu, autorii sesizării.

    Aceştia au relatat cu lux de amănunte cum au desfăşurat o investigaţie a gradului de rudenie al judecătorului Igor Mânăscurtă, în acest scop deplasându-se la domiciliul mamei acestuia, unde i-au adresat un şir de întrebări cu scopul de a afla informaţiile dorite, înregistrând discuţia avută cu aceasta. În rezultatul discuţiilor, autorul sesizării şi reprezentantul său au făcut concluzii că judecătorul este rudă apropiată cu Volcov Vladimir. Prelungindu-şi activitatea de investigaţie, autorul sesizării şi reprezentantul său, declară că au contactat-o telefonic pe fiica lui Volcov Vladimir, căreia, de asemenea, i-au solicitat informaţii despre gradul de rudenie al judecătorului Igor Mânăscurtă cu tatăl ei, Volcov Vladimir şi în rezultat au obţinut informaţia că aceştia sunt rude. Ulterior, petiţionarul a stabilit că fiica lui Volcov Vladimir a absolvit facultatea de drept al USM în acelaşi an cu Vladislav Clima, care este fiul lnspectorului-judecător principal al Inspecţiei judiciare Nicolae Clima, care la rândul său a avut-o în calitate de asistent judiciar pe judecătorul Ala Malîi, precum şi faptul că judecătorii Clima Vladislav, Malîi Ala şi Mînăscurtă Igor anterior au activat în aceeaşi instanţă de judecată”, se menţionează în hotărâre.

    Igor Mânăscurtă a fost promovat la Curtea de Apel Chișinău în anul 2017. La scurt timp, a fost ales membru al Colegiului Disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, entitate abilitată să examineze abaterile magistraților

    În şedinţa Plenului Colegiului Disciplinar a fost audiat şi judecătorul Igor Mânăscurtă. Deşi acesta a susţinut informaţiile indicate în notele informative prezentate anterior Inspecţiei Judiciare precum că „nu este rudă şi nici afin cu avocatul Volcov Vladimir”, a admis, totuşi, legături dintre familia sa şi familia Volcov.

    Acesta „a prezentat în acest sens certificate de stare civilă, care reflectă faptul, că încă în anul 1991, fratele tatălui său a divorţat de sora lui Volcov Vladimir, astfel că acesta nu-i este nici rudă şi nici afin. Tatăl său şi fratele acestuia sunt deja decedaţi de mai mult timp, iar cu avocatul Volcov nu întreţine careva legături. Consideră, că aşa-zisele „probe” acumulate de către petiţionar şi reprezentantul acestuia nu pot fi acceptate, deoarece au fost obţinute prin manipulare, dat fiind faptul că petiţionarii au indus-o în eroare pe mama sa, care este de vârstă înaintată şi este bolnavă, neprezentându-se, nu au oferit informaţii cu privire la scopul intervievării acesteia. Mai mult, ea n-a dat acceptul să fie înregistrată. Cât despre înregistrarea audio cu pretinsa Vera Volcov, această înregistrare, în general, nu poate fi acceptată, deoarece nu este stabilit că se discută anume cu numita Vera Volcov”, se precizează în hotărârea Plenului Colegiului, cu referire la poziţia judecătorului Igor Mânăscurtă.

    Colegiul a constatat „aplicarea unor procedee de manipulare”

    Analizând materialele cauzei în raport cu argumentele indicate în sesizare Plenul Colegiului Disciplinar a conchis că Inspecţia Judiciară şi Completul de admisibilitate au dat „o apreciere justă circumstanţelor cauzei şi corect au ajuns la concluzia că argumentele invocate în sesizarea cetăţeanului Gociu Vasile în privinţa acţiunilor judecătorilor Malîi Ala, Mânăscurtă Igor şi Clima Vladislav de la CA Chişinău, nu întrunesc elementele abaterilor disciplinare prevăzute la art. 4 al Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor”.

    „Autorul sesizării a prezentat probe, care nu pot fi acceptate de către Colegiul Disciplinar, fiind inadmisibile, deoarece sursa şi modalitatea de obţinere a acestora sunt contrare ordinii stabilite într-un stat democratic. Cu referire la aceste probe, Colegiul Disciplinar menţionează acel fapt că, inclusiv şi în mass-media a fost clar indicat că informaţiile şi interviurile prezentate de către autorul sesizării au fost înfăptuite fără ca petiţionarii să se fi prezentat persoanelor intervievate, precum şi sub pretextul că petiţionarii intenţionează sâ încheie contracte de asistenţa juridică, Colegiul constatând clar aplicarea unor procedee de manipulare, inducere în eroare a intervievatului în scopul obţinerii informaţiilor dorite”, argumentează membrii Plenului Colegiului Disciplinar.

    Mai mult, aceste probe au fost însoţite de comentarii şi aprecieri proprii ale autorului sesizării şi reprezentantului acestuia, precum şi de concluzii subiective cu privire la relaţiile de rudenie dintre judecătorul vizat şi reclamant. Totodată Colegiul Disciplinar constată că din documentele oficiale, prezentate de către judecătorul Mânăscurtă şi examinate de către Colegiu, se atestă lipsa pretinselor legături de rudenie şi de afinitate între judecător şi reclamantul Volcov Vladimir. Faptul că aceştia s-au cunoscut sau se cunosc l-ar obligă pe judecătorul Mânăscurtă să-şi declare abţinere de la judecarea cauzei numai în cazul când judecătorul consideră că există careva circumstanţe ce ar condiţiona incompatibilitatea sa”, susţin membrii Plenului Colegiului Disciplinar. Astfel, aceştia au conchis că „argumentele invocate de autorul sesizării în cadrul examinării procedurii disciplinare sunt neîntemeiate”.

    Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Vânzări de bunuri de stat pe timp de pandemie. Peste 300 de milioane de lei obținuți pentru 2 terenuri ale Armatei și 2 întreprinderi de stat

    Agenția Proprietăți Publice a Guvernului anunță vânzări record de peste 300 de milioane a unor bunuri de stat. Este vorba despre 2 terenuri care au aparținut cândva armatei, situate pe strada Vasile Lupu, dar ș…
    Vânzări de bunuri de stat pe timp de pandemie. Peste 300 de milioane de lei obținuți pentru 2 terenuri ale Armatei și 2 întreprinderi de stat

    DOC/ Motivarea scoaterii de sub urmărire penală a unui judecător din dosarul „Laundromat”. „Nu există o confirmare juridică a faptului că ordonanța judecătorească este contrară legii”

    Procuratura Anticorupție a decis să-i scoată de sub urmărire penală pe judecătorii anchetați pentru complicitate la spălarea de bani în dosarul „Laundromat”. Ordonanțe în privința acestora au fost emise încă în…
    DOC/ Motivarea scoaterii de sub urmărire penală a unui judecător din dosarul „Laundromat”. „Nu există o confirmare juridică a faptului că ordonanța judecătorească este contrară legii”

    LIVE/ 833 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova

    Alte 833 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi, 21 octombrie, în Republica Moldova. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 68 791 cazuri. Total teste efectuate –…
    LIVE/ 833 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova

    Exporturile R. Moldova pe timp de pandemie. Produse alimentare, animale vii și echipamente pentru transport, în topul clasamentului

    Exporturile Republicii Moldova, în primele opt luni ale anului, au ajuns la 1,5 miliarde de dolari americani, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2019 cu 13,6%. În acelaşi timp, i…
    Exporturile R. Moldova pe timp de pandemie. Produse alimentare, animale vii și echipamente pentru transport, în topul clasamentului

    VIDEO/ Ședință la Guvern: 4 bunuri ale statului, vândute la licitație cu strigare; un secretar general adjunct al Guvernului – eliberat din funcție

    Cabinetul de miniștri se întrunește miercuri, 21 octombrie, în ședință de lucru. Pe ordinea de zi au fost incluse 18 subiecte. LIVE TEXT: 18:17 Ședința s-a încheiat. 18:17 Guvernul a aprobat proiectul cu privir…
    VIDEO/ Ședință la Guvern: 4 bunuri ale statului, vândute la licitație cu strigare; un secretar general adjunct al Guvernului – eliberat din funcție

    Cum votăm la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Reguli de urmat în secțiile de vot în contextul pandemiei de Covid-19

    Cetăţenii cu drept de vot care se vor prezenta duminică, 1 noiembrie, la urne, pentru alegerea președintelui R. Moldova, trebuie să respecte anumite reguli de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-…
    Cum votăm la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Reguli de urmat în secțiile de vot în contextul pandemiei de Covid-19