Principală  —  IMPORTANTE   —   Ce au solicitat reprezentanții Federației…

Ce au solicitat reprezentanții Federației Ruse și partea ucraineană în prima zi a negocierilor din Belarus

În cadrul negocierilor din Belarus, partea ucraineană a cerut Rusiei încetarea focului și retragerea forțelor rusești de pe teritoriul Ucrainei. Următoarea rundă de negocieri ar urma să aibă loc miercuri, 2 martie, scrie unian.net.

Conform presei ucrainene, care citează surse diplomatice, în prima zi a negocierilor din Belarus, reprezentanții Federației Ruse ar fi cerut:

  • statutul de neutralitate al Ucrainei, stabilit la nivel parlamentar prin referendum;
  • recunoașterea de către Ucraina a regiunilor separatiste din Donețk și Lugansk, pe care Rusia le numește „LDNR” (republici populare Doneţk şi Lugansk);
  • „denazificarea”;
  • Crimeea, a cărei returnare este cerută de Ucraina, ar trebui să fie cuprinsă între paranteze în viitorul acord.

Luni, 29 februarie, a avut loc prima rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia, însă fără rezultate vizibile. Negocierile dintre reprezentanții Ucrainei și Rusiei au avut loc în regiunea Gomel din Belarus. Din motive de securitate, locul întâlnirii nu a fost dezvăluit. Organizatorii discuțiilor au anunțat că negocierile au avut loc la „casa pescarului”, fără a dezvălui locația exactă.

Marți, a șasea zi a invaziei ruse, Ucraina rezistă atacurilor trupelor ruse, pe mai multe fronturi. În noaptea de luni spre marți, trupele ruse au bombardat mai multe regiuni ale Ucrainei și au efectuat mai multe operațiuni de desant aerian. În același timp, Curtea Penală Internațională de la Haga, Țările de Jos, va deschide o anchetă cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia cât mai „rapid posibil”.