Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ UPDATE. Prima zi a…

VIDEO UPDATE. Prima zi a negocierilor de la „casa pescarului”, dintre Rusia și Ucraina, în Belarus, s-a încheiat. Părțile se întorc în capitalele celor două țări, iar ulterior vor relua discuțiile

Oficialii din Rusia şi Ucraina au încheiat luni, 28 februarie, negocierile şi se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări suplimentare înainte de o a doua rundă de negocieri, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Mihail Podolyak.

Delegația ucraineană a ajuns duminică în Belarus pentru a participa la negocieri cu reprezentanții Federației Ruse. Acest lucru a fost raportat de serviciul de presă al Președinției Ucrainei.

Negocierile dintre reprezentanții Ucrainei și Rusiei au loc în regiunea Gomel din Belarus. Din motive de securitate, locul întâlnirii nu a fost dezvăluit.

Organizatorii discuțiilor spun că negocierile au loc la „casa pescarului”, fără a dezvălui locația exactă.

Publicitate
Publicitate

UPDATE 18:25 Cele două delegațiile se întorc în capitalele țărilor (Kiev și Moscova) pentru consultări suplimentare. Potrivit Șefului Oficiului președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak, în prima zi de negocieri, cele două părți au stabilit subiectele prioritare.

Delegația ucraineană a cerut în cadrul discuțiilor cu Rusia, susținute în Belarus, ca Rusia să-și retragă toate trupele din Ucraina, inclusiv din Crimeea și anumite districte din regiunile Donețk și Lugansk, transmite Ukrinform.net.

„Astăzi a avut loc prima rundă de negocieri. Principalul subiect de discuții a fost încetarea atacurilor militare în Ucraina. Părțile au stabilit o listă de subiecte importante, unele dintre ele având și soluții care vor putea fi ulterior implementate”, a declarat șeful Oficiului președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak.

La rândul său, reprezentantul Rusiei Vladimir Medinsky a spus că au fost găsite puncte la discuții asupra cărora ar putea fi adoptate poziții comune. Potrivit acestuia, următoarea întâlnire va avea loc la granița belarusă-poloneză în zilele următoare.

UPDATE 18:05 Negocierile dintre cele două părți au luat sfârșit.

UPDATE 16:43 Potrivit Șefului Oficiului președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak, în câteva minute va începe cea de-a treia rundă de negocieri.

UPDATE 16:37 Canalul de Telegram Nexta anunță că negocierile de la casa pescarului dintre Rusia și Ucraina cu privire la încetarea acțiunilor militare nu s-au încheiat. Cele două delegații au luat o pauză.

UPDATE 15:42 Ucraina anunță că negocierile s-au încheiat. Detalii în curând.

UPDATE 15:00 Negocierile dintre Ucraina și Rusia durează de mai bine de două ore.

UPDATE 14:55 Delegația ucraineană cere retragerea tuturor trupelor ruse la discuții, inclusiv din Crimeea și Donbass. Asta a cerut Oleksiy Arestovych, consilierul președintelui Zelensky, la discuțiile cu Moscova.

UPDATE 13:15 Roman Abramovici ar fi fost rugat de ucraineni să ajute la facilitarea negocierilor din Belarus. Proprietarul clubului de fotbal Chelsea ar fi mers în Belarus, pentru a participa la discuții, potrivit informațiilor transmise de publicația The Jarusalem Post.

UPDATE 12:55 Toți jurnaliștii au fost expulzați din sală.

UPDATE 12:50 Șeful Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Belarus Makei s-a adresat ambelor delegații. În sală este prezent și secretarul de presă al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Belarus Glaz.

Canalul belarus de stat, Belta, a transmis VIDEO înainte de startul discuțiilor:

După cum s-a raportat, cu o zi înainte, Alexander Lukașenko l-a sunat pe omologul său ucrainean Vladimir Zelensky. Politicienii au fost de acord ca delegația ucraineană să se întâlnească cu cea rusă, fără condiții prealabile, la granița ucraineană-belarusă de lângă râul Pripyat.

Publicitate
Publicitate