Principală  —  IMPORTANTE   —   BCS are trei reprezentanți în…

BCS are trei reprezentanți în Biroul permanent al Parlamentului. Deputatul Constantin Starîș – noul membru

sursa: bloc.md

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) are trei reprezentanți în Biroul permanent al Parlamentului, după ce vineri, 6 august a fost modificată hotărârea anterioară privind componența numerică și nominală a biroului. Acestuia i s-a alăturat deputatul Constantin Starîș.

Astfel, Biroul permanent al Parlamentului R.Moldova va avea 13 membri, nu 12.

„În ședința următoare vom corecta scăparea legată de numărul membrilor opoziției în Biroul permanent. Vom mărim cu un membru, deci vor fi nu 12, ci 13 membri ai Biroului permanent”, declara președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unui interviu acordat corespondentei Europei Libere Valentina Ursu.

Biroul permanent al Parlamentului a fost constituit pe 29 iulie. În legislatura a XI-a, componența numerică anunțată a Biroului permanent includea 12 membri.

Din Biroul permanent al Parlamentului fac parte preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, vicepreședinții Parlamentului Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea, reprezentanții Fracțiunii PAS Olesea Stamate, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Doina Gherman, Veronica Roșca, Vladimir Bolea, Dan Perciun, reprezentanții Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Bolea și Corneliu Furculiță, Constantin Starîș și reprezentantul Fracțiunii Partidului ”Șor”, Denis Ulanov.   

În noul Parlament de la Chișinău, PAS deține 63 de mandate – majoritatea absolută, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) deține 32 de mandate, iar Partidul Politic „ȘOR” – 6 mandate.