Principală  —  IMPORTANTE   —   Alți 4 882 de angajați…

Alți 4 882 de angajați din sistemul medical care s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă vor primi indemnizația unică de 16 mii de lei

Foto: World Health Organization in Moldova

Ministerul Finanțelor va aloca 89 de milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru acordarea indemnizațiilor unice în sumă de 16 mii de lei personalului medical, dar și altor angajați care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat în ședința Guvernului din 14 decembrie.

De indemnizația unică, în valoare de 16 mii lei, vor beneficia 5 563 de persoane, dintre care 4 882 sunt personal medical ai instituțiilor medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituțiilor medico-sanitare din subordinea Ministerului Sănătății și autorităților publice locale, iar 681 sunt angajați din instituții bugetare. 

Pe parcursul anului 2021 s-au acumulat restanțe din cauza lipsei banilor în Fondul de intervenție. După rectificarea bugetară Fondul de intervenție a fost suplinit, a declarat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.

Indemnizația unică în mărime de 16 mii de lei a fost stabilită prin Legea cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative din 21 mai 2020. Potrivit legii, indemnizația unică este destinată angajaților infectați cu COVID-19 ai Agenției Naționale de Sănătate Publică, ai instituțiilor/subdiviziunilor medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală primară. Totodată, indemnizația a fost stabilită și pentru angajații altor instituții bugetare și instituții medico-sanitare publice care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

CITIȚI ȘI: