Adresarea președintei R. Moldova, Maia Sandu, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: „Moldovenii se unesc, pregătiți să-și reconstruiască țara. Sunt onorată că am fost aleasă președinte al acestei țări” – Ziarul de Gardă
  • Adresarea președintei R. Moldova, Maia Sandu, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: „Moldovenii se unesc, pregătiți să-și reconstruiască țara. Sunt onorată că am fost aleasă președinte al acestei țări”

    Adresarea președintei R. Moldova, Maia Sandu,  în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: „Moldovenii se unesc, pregătiți să-și reconstruiască țara. Sunt onorată că am fost aleasă președinte al acestei țări”
    de
    19 aprilie 2021 | 17:57

    Președinte R. Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită la Strasburg, a avut luni, 19 aprilie, o adresare în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), sesiunea de primăvară.

    În adresare, șefa statului a vorbit despre principalele priorități ale R. Moldova pentru perioada următoare, despre obiective pe care trebuie să le îndeplinească R. Moldova și a mulțumit Consiliului Europei pentru suport și cooperare.

    Adresarea integrală:

    „Vă mulțumesc pentru invitația de a mă adresa astăzi aici, la Palatul Europei. Mă bucur că vă pot întâlni în persoană și îi salut călduros pe participanții și delegații Adunării Parlamentare care s-au alăturat online.

    Mă aflu astăzi aici în semn de recunoștință pentru rolul Consiliului Europei în stabilirea și susținerea valorilor și standardelor care definesc în prezent națiunile europene, în promovarea stabilității și democrației, precum și în crearea unui spațiu de dialog pe continent.

    Moldova este o țară europeană mică, cu oameni buni și muncitori, care își vor sărbători 30 de ani de independență în luna august a acestui an. O țară care are toate ingredientele necesare pentru a reuși. Sunt onorată că am fost aleasă Președinte al acestei țări. Într-adevăr, alegerile prezidențiale recente au unit toți moldovenii, de toate etniile, în jurul unui demers major pentru un guvern responsabil, receptiv, care urmează interesul național, nu interesele personale.

    Acest obiectiv comun a creat un val fără precedent de unitate și hotărâre și anume acesta este mesajul meu astăzi – voința de a reforma țara vine de la cetățenii moldoveni. Moldoveni de diferite vârste, cu diferite preferințe politice s-au solidarizat ca o națiune unită pentru a cere transformări interne cuprinzătoare, și anume o luptă serioasă împotriva corupției, reforma justiției și un guvern curat care lucrează pentru oameni. Vin cu acest mesaj către toți moldovenii – voi face ce mi-ați solicitat să fac. Voi ați generat impulsul pentru reforme și acest impuls trebuie susținut de acțiuni reale. Cuvintele și promisiunile, documentele frumoase de care au avut parte deseori moldovenii nu sunt suficiente.

    Cu 30 de ani în urmă, Moldova a ales să-și construiască propria democrație. Am adoptat o Constituție, am votat legi și am creat instituții inspirate din cele mai bune practici europene și internaționale. Am făcut multe lucruri corect, însă prea multe dintre ele au rămas doar pe hârtie. În pofida reformelor prelungite, în pofida adoptării unei legislații tot mai sofisticate, multe dintre instituțiile noastre rămân vulnerabile în fața unor influențe nefaste și susceptibile la abuz.

    Instituțiile statului sunt, de prea multe ori, incapabile să ofere servicii publice esențiale. Economia suferă din cauza de monopolurilor. Unii cetățeni pierd încrederea în ziua de mâine și aleg să plece din țară în căutarea unui viitor mai bun.

    Oamenii au votat pentru o schimbare serioasă. Dar ce anume înseamnă schimbarea pentru moldoveni? Înseamnă că moldovenii vor justiție. Vrem standarde de viață mai bune, acces la servicii de sănătate și educație de calitate, infrastructură mai bună. Vrem o țară cu o economie reală, unde investițiile străine și cele interne sunt în siguranță, unde există locuri de muncă pentru toți. Vrem ca cetățenii noștri să aleagă să se întoarcă și să trăiască în Moldova – nu pentru că trebuie, ci pentru că vor.

    Schimbarea înseamnă ca moldovenii să aibă încredere în țara lor. Viziunea oamenilor pentru un viitor mai bun are la bază câteva elemente-cheie: o luptă autentică împotriva corupției, legi funcționale și un sistem judecătoresc responsabil și independent, condiții bune pentru afaceri, un mediu mai bun, infrastructură dezvoltată și sisteme de sănătate și educație de calitate. Acestea sunt prioritățile mele strategice.

    Prima prioritate este să oprim corupția generalizată. Corupția frânează democrația, erodează sectorul public și întreprinderile de stat. Funcționarii publici nu sunt trași la răspundere pentru acțiunile lor. Iar cei care trebuie să oprească abuzurile – judecătorii, procurorii, funcționarii din instituțiile de drept – sunt de multe ori cei care comit infracțiunile. Drept urmare, vedem o neîncredere în continuă creștere dintre stat și societate.

    Conform evaluărilor internaționale, Moldova generează fluxuri financiare ilegale de aproape 1 miliard de dolari pe an din cauza corupției, contrabandei și spălării banilor. Este o sumă imensă pentru Moldova. Doar o parte din acești bani ar fi suficientă pentru a dubla salariile profesorilor sau pentru a repara majoritatea drumurilor din țară.

    Moldovenii sunt oameni muncitori. Banii pe care cetățenii îi câștigă ar trebui să fie direcționați în beneficiul tuturor, nu pentru palatele funcționarilor corupți. Provocarea de bază în Moldova acum este să creăm un stat democratic și funcțional, unde fiecare știe că este răsplătit pentru munca depusă atât la nivel personal, cât și pentru bunăstarea tuturor. Cetățenii Republicii Moldova m-au ales Președinte, oferindu-mi un mandat puternic pentru lupta împotriva corupției și pentru a face posibile transformări interne fundamentale – aceasta este prima și cea mai importantă prioritate a mea.

    Acest obiectiv nu poate fi îndeplinit doar de o instituție, oricât de hotărâtă ar fi. Trebuie să existe un sentiment comun al direcției în ce privește lupta anticorupție în Președinție, Parlament și Guvern.

    Alegerile parlamentare anticipate, care vor avea loc în curând în Moldova, vor deschide posibilitatea schimbării personajelor politice care conduc țara. Alegerile viitoare ne vor oferi o șansă unică de a urma o agendă de reforme serioase, de a păși din nou pe calea spre democrație și de a restabili încrederea dintre oameni și stat.

    În al doilea rând, trebuie să facem îmbunătățiri în sectorul justiției. Este fundamentul necesar pentru a crește investițiile în economia Moldovei, locale și internaționale, și pentru a consolida eficiența sectorului public. Toți în Moldova trebuie să fie tratați egal. Pentru prea multă vreme, cei puțini au avut totul de pe urma statului, iar cei mulți au avut foarte puțin. Un om de afaceri care toată viața a construit o afacere puternică și care își vede munca de-o viață preluată de demnitari de la nivel înalt, doar pentru că aceștia își doreau profiturile generate de afacere. Instanțe de judecată care oferă sentințe în favoarea celor cu putere și bani și care tratează nedrept oamenii fără relații; sau care protejează un funcționar corupt ce înstrăinează un bun public prin companii afiliate în văzul tuturor. Judecători care închid ochii la cazuri de corupție flagrantă și absolvă de orice răspundere criminali poziționați în funcții înalte.

    Trebuie să schimbăm această situație. Acel om de afaceri este coloana vertebrală a creșterii economice în Moldova și această persoană trebuie să beneficieze de același tratament ca și funcționarii cu putere de la nivel național sau regional. Toți oamenii din Moldova trebuie să știe că statul și sistemul său judiciar îi va trata echitabil. Acesta este scopul reformelor din sectorul justiției care va crește încrederea cetățenilor în instituțiile publice.

    În al treilea rând, un stat mai puțin corupt și cu un sistem judecătoresc imparțial, independent va crea o temelie puternică pentru o economie funcțională și pentru creștere economică. Acest lucru va genera, la rândul său, venituri la buget pentru reconstrucția infrastructurii distruse în Moldova. Însă cel mai important, aceste venituri naționale care vor fi reîntoarse de la rețelele criminale regionale și funcționarii corupți vor permite unui guvern mai curat să facă ce trebuia să facă în acești 30 de ani de independență – să investească masiv în resursa națională de bază a Moldovei, capitalul său uman. Trebuie să creștem semnificativ investițiile în sisteme de sănătate bune și în educație de calitate și să asigurăm o protecție socială bună pentru cetățenii moldoveni.

    Aceasta este, în câteva cuvinte, viziunea pentru țară și programul de reforme dorite de toți moldovenii, indiferent dacă vorbesc româna, ucraineana, rusa, găgăuza sau bulgara. Acesta este țelul comun și agenda de bază care au unit toți moldovenii.

    Doamnelor și domnilor,

    În această sală au fost rostite multe discursuri – vizionare, inspiraționale, cu mesaje de speranță, unitate, pace și progres. Astăzi vin în fața dumneavoastră cu un mesaj diferit. Cetățenii moldoveni vor ca Președinția să-și unească forțele cu un nou parlament și cu un nou guvern pentru a curăța țara de viciile care o împiedică să se dezvolte – și vă solicit sprijinul în acest demers. Iar de această dată, politicienii moldoveni nu trebuie să-și dezamăgească poporul.

    Restabilirea încrederii dintre stat și cetățeni nu este o sarcină ușoară, dar trebuie îndeplinită drept condiție esențială pentru o națiune mai fericită, mai prosperă.

    Chiar dacă neîncrederea este un fenomen global acum – agravat de pandemie și de interpretări concurente – cheia pentru restabilirea coeziunii în societatea noastră este în Moldova. Prin lupta împotriva corupției, reforma justiției, instituirea unui simț al responsabilității în sectorul public și investițiile în sănătate, educație și protecție socială putem să reconectăm instituțiile noastre la cetățeni.

    Puterea instituțiilor nu rezidă doar în cuvintele înscrise în lege – cuvinte ce descriu atribuțiile și competențele lor instituționale. Puterea rezidă în conștiinciozitatea cu care angajații acestor instituții aleg să-și fac lucrul în fiecare zi. Ea rezidă în calitatea serviciului prestat cetățeanului. În profesionalismul funcționarului de la ghișeu. În claritatea procedurilor. În comportamentul polițistului de patrulare pe traseu. În apăsarea cu care un procuror se încăpățânează să apere bunul public de acțiunile vreunui demnitar lipsit de integritate. În tăria cu care un judecător alege să nu răspundă la telefon, știind că ar putea fi rugat de cineva influent să intervină pe un dosar.

    Funcționarii trebuie să știe – ei sunt în slujba oamenilor.

    Ce ne-am propus să facem necesită curaj și eforturi continue, susținute. Imboldul pentru reforme trebuie să vină în continuare de la oameni, indiferent de obstacolele care apar pe drum. Și există multe obstacole. Forțele corupte vor riposta, deoarece au de pierdut nu doar veniturile ilegale, ci și libertatea. Însă oamenii sunt hotărâți să lupte pentru schimbare și mizează pe sprijinul partenerilor noștri din Consiliul Europei.

    În ultimii 26 de ani, Consiliul Europei a avut un rol crucial în a ajuta Moldova să treacă la un sistem de guvernare mai democratic. Consiliul Europei și instituțiile sale – Adunarea Parlamentară, Comitetul de Miniștri, Comisia de la Veneția, Congresul Autorităților Locale și Regionale și altele – au fost alături de Moldova și în vremuri bune, și în vremuri grele. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul oferit țării noastre în perioadele dificile.

    Doamnelor și domnilor,

    Am pus la baza mesajului meu de astăzi restabilirea încrederii cetățenilor în stat și lupta împotriva corupției, deoarece acestea sunt esențiale pentru asigurarea stabilității și securității în regiunea noastră. Corupția este o problemă de securitate și nu se oprește la frontierele Republicii Moldova. Contrabanda, spălarea de bani, amenințările hibride reprezintă amenințări transnaționale. Vedem că multe țări în Europa de Est se confruntă, de asemenea, cu un stat de drept slab și cu instituții slabe. Acest lucru crește insecuritatea noastră comună în regiune.

    Înțeleg că există o doză de oboseală în Europa față de transformările democratice prea lungi.

    Cetățenii noștri, la fel, au obosit să tot audă despre reformele care nu se mai sfârșesc și tentativele eșuate de a face viața mai bună pentru toți. Transformările autentice necesită o puternică voință politică. Și această voință politică pentru reformă este prezentă astăzi în Moldova. Dacă plantăm semințele, vom putea asigura un viitor mai bun copiilor noștri. Și ne vom putea concentra pe lucrurile care contează cu adevărat pentru viitorul nostru: creșterea rezistenței la schimbările climatice și de mediu, sprijinirea transformării digitale, consolidarea conectivității și promovarea unor societăți echitabile și incluzive – prioritățile noastre europene comune.

    Astăzi țara mea are nevoie de ajutor. Cetățenii moldoveni sunt hotărâți să o repună pe drumul cel bun, așa încât statul să lucreze pentru ei. Cetățenii moldoveni își doresc să poată spune cu mândrie, din nou – „Aceasta este țara noastră!”.

    Pare dificil. Însă moldovenii, ca popor, pot și au făcut lucruri imposibile. Chiar dacă suntem o democrație tânără și fragilă, am fost mereu o națiune diversă, deschisă, inventivă și corectă. În pofida regreselor anterioare, ne putem schimba destinul și putem face din țara noastră o țară prosperă.

    Unde este voință populară, urmează mereu și schimbarea. Unde este voință politică, urmează și reforma autentică. A venit vremea ca moldovenii să aibă o viață demnă acasă. Și vom reuși acest lucru împreună – ca națiune, ca țară. Și ca familie de națiuni, unite în dorința noastră de a avea democrație și stat de drept, în cadrul acestui for european important – Consiliul Europei.

    Vă mulțumesc”, a menționat Maia Sandu, în plenul APCE.

    Președinta R. Moldova, Maia Sandu, se aflĂ în perioada 19 – 22 aprilie, într-o vizită la Strasbourg unde participă la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Ziua Ușilor Deschise la Ziarul de Gardă – eveniment OFFLINE

    Ești în căutarea unui loc de muncă în jurnalism? Ai vrea să muncești într-o redacție, dar ai anumite îndoieli? ZdG poate să răspundă la întrebări sau chiar poate deveni angajatorul tău…
    Ziua Ușilor Deschise la Ziarul de Gardă – eveniment OFFLINE

    Numărul dozelor de vaccin împotriva COVID-19 administrate în ultimele 24 de ore

    2236 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în ultimele 24 de ore, anunță reprezentanții Ministerului Sănătății. Potrivit autorităților din sănătate, 1 581 de persoane au fost vaccinate cu pr…
    Numărul dozelor de vaccin împotriva COVID-19 administrate în ultimele 24 de ore

    Autoritățile din Sănătate anunță numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19

    Reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) anunță despre confirmarea a 1031 de cazuri noi de infectare cu Covid-19, în R. Moldova. Din numărul total de infectări, 869 de cazuri au fost înregistrate în rândul pe…
    Autoritățile din Sănătate anunță numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19

    Ziua Mondială a Monitorizării Apei: 44% din populația R. Moldova nu are acces la apă potabilă sigură

    În cea de-a 3-a sâmbătă a lunii septembrie este marcată Ziua Mondială a Monitorizării Apei. Potrivit Centrului Hidrologic, aproximativ 44% din populația R. Moldova nu are acces la apă potabilă sigură. Cea mai g…
    Ziua Mondială a Monitorizării Apei: 44% din populația R. Moldova nu are acces la apă potabilă sigură