Principală  —  IMPORTANTE   —   A fost adoptată o declarație…

A fost adoptată o declarație comună a trilateralei România-Moldova-Ucraina: „Așteptăm cu nerăbdare decizia de a începe negocierile de aderare la UE ale Ucrainei și R. Moldova”

Sursa foto: Nicu Popescu/ Telegram

România, Moldova și Ucraina așteaptă „cu nerăbdare” decizia de a începe negocierile de aderare la UE ale Ucrainei și R. Moldova „încă în cursul acestui an”, se arată în declarația trilateralei București-Kiev-Chișinău, reunită joi la București. Este pentru prima oară când Kievul vorbește despre aderarea la UE la comun a Ucrainei și Moldovei, notează presa de peste Prut.

Declarația, semnată de miniștrii de Externe și ai Apărării din cele trei țări, subliniază „importanța deciziei istorice a Consiliului European din 23 iunie 2022 de a acorda R. Moldova și Ucrainei statutul de candidat la aderarea la UE”.

„Am agreat să accelerăm eforturile pentru ca cele două state să devină membri cu drepturi depline ai UE. Așteptăm cu nerăbdare evaluarea Comisiei Europene asupra progreselor înregistrate de cele două state și decizia de a începe negocierile de aderare la UE ale Ucrainei și Republicii Moldova încă în cursul acestui an”, se arată în declarație.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că România va continua să fie solidară cu Ucraina şi cu R. Moldova atât timp cât va fi necesar, scrie Agerpres.

„Nici Ucraina, nici R. Moldova nu sunt singure, dimpotrivă suntem solidari, răspundem concret, răspundem concertat, coordonat, atât individual, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, iar România va continua să fie solidară cu Ucraina şi cu R. Moldova atât timp cât va fi necesar”, a spus Aurescu, după Trilaterala România – Ucraina – R. Moldova, axată pe teme de securitate.

El a subliniat că România, ca pilon de stabilitate şi ca furnizor de securitate în regiune, va continua cu responsabilitate să asigure acest rol în sprijinul statelor care sunt vulnerabile în regiune la presiunile Rusiei.

Bogdan Aurescu a reiterat că România condamnă „ferm” atrocităţile comise de Rusia în Ucraina, evidenţiind necesitatea ca toţi cei responsabili să fie traşi la răspundere în conformitate cu dreptul internaţional şi pe baza instrumentelor de drept internaţional.

La trilaterală au participat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, adjuncta ministrului ucrainean de Externe, Emine Dzhaparova, ministrul Apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, ministrul de Externe al R. Moldova, Nicu Popescu, şi ministrul Apărării al R. Moldova, Anatolie Nosatîi, care au semnat o declaraţie comună.

„Declaraţia se concentrează pe dezvoltarea relaţiilor puternice între cele trei ţări în domenii extrem de relevante, atât în domeniul politic, cât şi în cel economic, de infrastructură, apărare, securitate, cultură şi consemnează faptul evident că avem viziuni similare cu privire la o Mare Neagră care să fie stabilă şi sigură. Ne exprimăm, de asemenea, dorinţa să se întărească cooperarea noastră inclusiv în ceea ce priveşte combaterea efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cât şi în ceea ce priveşte combaterea propagandei ruseşti, a dezinformării şi în ceea ce priveşte întărirea rezilienţei noastre. Acest document subliniază angajamentul pentru suveranitatea, integritatea teritorială, independenţa Republicii Moldova şi Ucrainei în graniţele recunoscute la nivel internaţional, reiterează faptul că Marea Neagră reprezintă o regiune importantă de interes strategic pentru securitatea nu doar a regiunii, ci şi a spaţiului euro-atlantic în ansamblul său”, a explicat Aurescu.

Ministrul de Externe al României a spus că în document se subliniază importanţa ca în acest an atât Ucraina, cât şi R. Moldova să obţină deschiderea negocierilor de aderare pentru a ajunge state membre ale Uniunii Europene cu drepturi depline şi sprijinul pentru formula de pace propusă de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

„Subliniem încă o dată cât de important este ca toţi cei care au comis crime internaţionale în Ucraina să fie traşi la răspundere şi ne reiterăm angajamentul ca această cooperare trilaterală să fie întărită în continuare la fel ca şi coordonarea noastră în acest format”, a adăugat Aurescu.

El a precizat că următoarea reuniune trilaterală, care va avea loc în lunile următoare, se va concentra pe aspecte legate de infrastructură şi de cooperare în domeniul energiei.