VIDEO/ Consilierul fără licență al președintelui

Serghei Mișin, consilierul președintelui pentru relații interetnice, a fost lipsit de licența de avocat, iar Centrul Național Anticorupție a pornit un dosar penal după ce o fostă clientă a semnalat că pe parcursul a doi ani și jumătate acesta ar fi mințit-o despre existența unui litigiu în instanță și despre pronunțarea unor hotărâri judecătorești în favoarea sa.

La 4 ianuarie 2019, Serghei Mișin a fost numit de președintele Igor Dodon consilier pentru relații interetnice. Doctorul în drept ajunge într-o funcție publică la două luni după ce Centrul Național Anticorupție (CNA) demarează o anchetă care investighează serviciile juridice acordate fostei sale cliente, Elena Lipcan, iar Comisia pentru Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților din R. Moldova (UAM) îi anulează licența de avocat pentru abatere disciplinară gravă în cazul acordării serviciilor juridice clientei respective.

Elena Lipcan

După ce familia sa a investit 2 000 euro și 3 600 de dolari în construcția unui bloc locativ, iar compania nu și-a onorat obligațiile, Elena Lipcan a obținut de la administratorul firmei Compromis SRL, Alexandru Ciuvalschii, scrisori de garanție prin care acesta se angaja să întoarcă banii până la 30 iulie 2013.

Pentru că în următorii ani nu a obținut banii, iar la 1 decembrie 2016 era ultimul termen în care se putea adresa în instanță, Elena Lipcan a apelat la avocatul Serghei Mișin, ale cărui sfaturi juridice erau difuzate în cadrul unei emisiuni tv.

Elena Lipcan susține că Serghei Mișin a asigurat-o că a depus cererea de chemare în judecată la timp și că prezența sa nu a fost necesară.

„Pe parcursul anilor 2016, 2017 și 2018, Serghei Mișin mă informa permanent despre cum evoluează treburile noastre. Și eu, inclusiv, mă interesam. El mi-a spus că cererea de chemare în judecată a fost depusă la timp. Din cuvintele lui Mișin, noi am obținut câștig de cauză în prima instanță, dar cealaltă parte ar fi depus o contestație la Curtea de Apel. Ulterior, Mișin m-a informat că am câștigat la Curtea de Apel. Mai departe, cealaltă parte pe dosar ar fi depus recurs la Curtea Supremă de Justiție. Noi câștigăm judecata. Mai exact, Curtea Supremă nu acceptă în examinare apelul care a fost declarat și lasă în vigoare deciziile celor două instanțe anterioare, Judecătoria Botanica și Curtea de Apel, în favoarea noastră. Acest lucru se întâmpla în ianuarie 2018”, explică Elena Lipcan, care precizează că avocatul insista permanent despre faptul că este vorba despre un caz de rutină și că prezența acesteia în ședințe nu era necesară.

Cu deplină încredere în avocat, cunoscut în spațiul public, Elena Lipcan susține că Serghei Mișin nu i-a prezentat nicio decizie a instanței care ar fi confirmat informațiile pe care i le comunica permanent.

După ce a informat-o că a obținut câștig de cauză la CSJ în litigiul cu datornicul său, precizează Elena Lipcan, avocatul urma să o anunțe despre revenirea dosarului pe masa primei instanțe. Ulterior, judecătorii din prima instanță trebuiau să transmită hotărârea privind încasarea datoriei, spre executare unui executor judecătoresc.

„Au trecut trei luni, dosarul nostru nu se întoarce nicidecum în prima instanță. Am început să-mi fac griji, să mă neliniștesc, tot timpul adresându-mă către Mișin cu întrebarea: ce se întâmplă? (…) Când eu am propus ca personal să merg la judecător ca să primesc în mâini foaia de executare, chiar a doua zi Mișin mă anunță că el deja a fost la judecător, a luat foaia de executare și a transmis-o executorului judecătoresc”, explică Elena Lipcan.

Temerile Elenei Lipcan, precum că avocatul ar minți-o în privința dosarului, având în vedere că nu i-ar fi prezentat niciodată un act judecătoresc, s-au adeverit atunci când, după ce Serghei Mișin ar fi amânat repetat întâlnirile cu executorul judecătoresc, aceasta a mers personal la executor.

„Am ieșit de la el (executor judecătoresc – n.r.) într-o stare de șoc. El mi-a spus că niciun Serghei Mișin nu i-a transmis vreun dosar de executare pe cauza meu și el pentru prima dată aude despre aceasta. Când am ieșit de la executorul judecătoresc, am înțeles că presupunerile mele despre neîncredere, care deja apăreau, sunt întemeiate”, povestește femeia.

Ulterior, Elena Lipcan a obținut de la sediul Botanica al Judecătoriei Chișinău, de la Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție confirmarea precum că nu a existat vreo acțiune înaintată de Elena Lipcan privind încasarea datoriei de la administratorul „Compromis” SRL.

El continua să insiste că a făcut o muncă colosală, dar niciun act care ar fi confirmat că a făcut măcar ceva nu era”, precizează Elena Lipcan.

Versiunea invocată de avocat, pe care a expus-o și într-un răspuns, solicitat de Elena Lipcan, este că cineva dintre angajații Curții Supreme de Justiție ar fi șters dosarul din Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor și pe acest fapt ar fi fost dispusă o anchetă de serviciu.

Până la acest moment, un rezultat al acestei anchete de serviciu nu este. Nu este nimic”, afirmă femeia.

În lipsa altor argumente, Serghei Mișin a returnat Elenei Lipcan onorariul de 15 mii de lei care i-a fost achitat.

„Astfel, acesta a încercat măcar cumva să se reabiliteze. Dar, drept rezultat al faptului că a întors banii, termenul de contestare a actelor mele nu s-a reîntors. Apare o singură întrebare: de ce a făcut acest lucru? Scuzați, dar apare un singur răspuns: practic, el a făcut jocul datornicului meu prin faptul că nu a depus cerere de chemare în judecată”, se arată convinsă Elena Lipcan.

UAM anulează licența de avocat

„Pentru familia noastră, 140 de mii de lei sunt bani foarte mari. Cred că și pentru orice familie”, argumentează Elena Lipcan.

În iunie 2018, aceasta decide să solicite ajutor președintelui Igor Dodon, pe motiv că doctorul în drept constituțional Serghei Mișin ocupa la acel moment funcția de membru al Comisiei pentru control public din cadrul Consiliului societății civile pe lângă Președintele Republicii Moldova și era jurist al Partidului Socialiștilor din R. Moldova.

La 5 iulie 2018, Președenția R. Moldova a informat-o pe Elena Lipcan că scrisoarea sa a fost remisă, după competență, Uniunii Avocaților din R. Moldova, care urma să elucideze circumstanțele expuse în scrisoare.

La rândul ei, Comisia pentru Etică și Disciplină a constatat în acțiunile avocatului Mișin abatere disciplinară și a demarat o procedură disciplinară. Nici la ședința ordinară din 3 octombrie 2018, nici la cea extraordinară din 30 octombrie 2018 Serghei Mișin nu s-a prezentat, deși a fost informat. Respectiv, în unanimitate, cei 11 membri ai Comisiei pentru Etică și Disciplină au decis să anuleze licența de avocat a lui Serghei Mișin, după ce au studiat argumentele Elenei Lipcan.

„Pentru o abatere disciplinară gravă, se poate de retras licența. Dl Mișin o mințea, practic, pe doamnă. Eu am rămas surprins de acesstă chestie (…) Păi bine, au mai fost, să zicem cazuri, dar chiar cu așa tupeu n-am avut, vă spun sincer”, susține Vitalie Tăbîrță, președintele Comisiei pentru Etică și Disciplină.

După ce hotărârea de anulare a licenței a fost aprobată de Ministerul Justiției, Serghei Mișin a adresat o cerere prin care a cerut Comisiei să-și anuleze decizia. Colegiul a refuzat, iar în prezent, susține Vitalie Tăbîrță, nu există informații despre faptul adresării, deja consilierului președintelui, în instanța de judecată.

Vitalie Tăbîrță

În 2016, dl Mișin, pentru un caz analogic, a fost sancționat disciplinar cu amendă de trei mii de lei, pe care, până la urmă, nici nu a achitat-o. Și au mai fost niște plângeri la adresa dlui în Comisie, dar din unele motive, că petiționarii nu erau de aici, de pe loc, și nu puteam să concretizăm niște momente, au fost respinse”, adaugă Vitalie Tăbîrță.

CNA desfășoară urmărirea penală

Între timp, la 5 octombrie 2018, Centrul Național Anticorupție a pornit o cauză penală în cadrul căreia elucidează plângerea Elenei Lipcan pe numele fostului avocat și la care este anexată conversația prin mesaje dintre avocat și clientă, care denotă că Serghei Mișin o asigura pe Elena Lipcan că gestionează dosarul și că deciziile sunt în favoarea lor.

Argumentele fostului avocat

Contactat, Serghei Mișin a invocat că este ocupat și nu se poate întâlni cu noi. În discuția telefonică, acesta a negat că ar fi prestat servicii de avocat Elenei Lipcan, chiar dacă există un contract pe care l-a semnat, și a declarat că nu cunoaște despre o anchetă la CNA.

Serghei Mișin

S.M.: -Eu nu am prestat servicii de avocat. Eu doar am oferit consultații.

R.: -Subiectul ăsta este anchetă penală astăzi la Centrul Național Anticorupție. Ați fost audiat pe dosar?

S.M.: -Nu, nu am fost audiat. Nu este careva anchetă, din câte eu știu.

R.: -Dar există și o decizie a Uniunii Avocaților.

S.M.: -Eu nu am știut că există plângere și este așa decizie.

R.: -De ce i-ați fi întors banii unui client căruia i-ați prestat servicii?

S.M.: -Pentru că eu nu vreau să mă bag și nu vreau să mă ocup de acest dosar.

Apelurile și mesajele către purtătoarea de cuvânt a Președinției, cu solicitarea de a oferi un comentariu al președintelui la subiect, au rămas fără răspuns.

Elena Lipcan nu este singura persoană care a avut de suferit după serviciile prestate de Serghei Mișin în calitate de avocat. Antreprenorul Victor Doncilă susține că avocatul Serghei Mișin a fost contractat ca să-l reprezinte în cadrul unei ședințe de judecată la care instanța urma să pronunțe o încheiere care viza suma de 2 milioane de lei. Serghei Mișin însă nu s-a prezentat în ședință, fără a explica motivele.

Victor Doncilă

„Am apelat la dânsul pentru lămuriri. El a început să-mi spună diferite basme, că dna Traciuc, dna judecător, nu este la curent cu o altă careva decizie, niște situații de basm”, susține antreprenorul Victor Doncilă

La apelurile și mesajele ulterioare, susține antreprenorul, avocatul nu a mai răspuns, și nici nu a întors avansul de o mie de dolari.

Victor Doncilă face public ultimul mesaj exediat avocatului: Serghei, bună ziua! Tu beneficiezi de un statut înalt și ai imaginea unui profesionist și a unui om cumsecade. Cu toate că pierd mai mult de 100 de mii de euro, oricum nu vreau să cred că ești un escroc. De ce ți-ar trebui ca istoria să devină publică? Întoarce, cel puțin, banii”.

Please follow and like us:

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *