Trei zile de falsuri la Moscova – Ziarul de Gardă
  • Trei zile de falsuri la Moscova

    Trei zile de falsuri la Moscova
    de
    28 ianuarie 2017 | 12:02

    În doar trei zile, atât cât a durat vizita delegaţiei conduse de preşedintele R. Moldova la Moscova, Igor Dodon a reuşit să facă declaraţii care conțin falsuri, promisiuni care vin în contradicţie cu strategia de politică externă a statului şi să-şi asume, în numele cetăţenilor, o datorie de 6,5 mlrd USD pentru gazele livrate de concernul rus Gazprom. Însoţit doar de demnitari şi consilieri pro-ruşi, în lipsa vreunui reprezentant al Guvernului, Igor Dodon, spun unii analişti politici, s-a reprezentat pe sine şi partidul din care vine, eventual votanţii săi, dar nu şi statul R. Moldova.

    Revendicările teritoriale la adresa ambilor săi vecini şi aspiraţiile de reorientare strategică, evident, au fost mediatizate pe larg de presă. În timp ce media locală şi cea internaţională au interpretat critic declaraţiile de la Kremlin, „holdingul” socialiştilor a promovat mesajele preşedintelui, fără a le da o apreciere critică. Astfel, posturile Accent TV (beneficiar final al căruia este Vadim Ciubară, despre care presa a scris că ar fi fost consilier al lui Igor Dodon) şi NTV Moldova (fondat de deputatul socialist Corneliu Furculiţă şi administrat de Petru Burduja, consilier municipal PSRM) nu doar că au intervievat analişti politici cu o poziţie pro-rusă şi care i-au atribuit lui Igor Dodon doar merite, dar au şi evitat să reflecte, de exemplu, întrebările incomode care i-au fost adresate preşedintelui de către un student moldovean la MGIMO (Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova).

    Jurnaliştii de la Accent TV spun că agricultorii din nordul ţării îşi leagă speranţa că vor reveni cu produsele lor pe piaţa rusească de vizita lui Igor Dodon la Moscova. Postul respectiv mediatizează un subiect care îl favorizează pe şeful statului, dar nu spune cum anume acesta poate influenţa negocierile pentru anularea embargoului, atunci când tratativele propriu-zise, ca şi în cazul discuţiilor cu Gazprom-ul, sunt purtate la nivel de Comisie interguvernamentală moldo-rusă pentru colaborare economică. În buletinul de ştiri din 18 ianuarie, postul NTV Moldova prezintă susţinerea Partidului Socialiştilor din Moldova (PSRM) faţă de poziţia lui Igor Dodon în rezolvarea problemei transnistrene, dar şi problemele discutate cu Vladimir Putin, dar nu mediatizează reacţiile oficialilor europeni sau ale partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova din ultimii ani. Declaraţiile controversate ale şefului statului, infirmate de experţii economici, referitoare la cifrele de export în UE sau la contractul cu Gazprom, neînţelese şi neacceptate de oficialii europeni, care cunosc că UE a oferit constant susţinere financiară R. Moldova, au fost „aprobate” şi transmise de anumite media în forma convenabilă Preşedinţiei.

    Reflectarea partinică, susţin experţii media, denotă faptul că instituţia audiovizualului nu-şi face munca în conformitate cu obligaţiile sale. Altfel, Consiliul Coordonator al Audiovizualului ar fi trebuit să sancţioneze conţinutul care dezinformează sau prezintă distorsionat realitatea.

    Declaraţiile lui Igor Dodon la Moscova

    • Vladimir Putin i-a dăruit lui Igor Dodon o hartă a Moldovei „istorice”, de până la 1812. (includea o parte din teritoriul actual al României). I. Dodon: „Jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc (…) Dacă Imperiul Rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”.
    • Pe 16 mai 1812, reprezentanţii Imperiilor Rus şi Otoman semnau dubioasa pace de la Bucureşti, care încheia războiul ruso-turc de la 1806-1812 pentru Principatele Române şi, ca rezultat al târgului, Moldova de la est de Prut (redenumită Basarabia) era anexată Rusiei. Răpirea Basarabiei a fost unul dintre proiectele expansioniste ale ţarului Alexandru I şi însemna pentru Rusia un succes. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, evenimentele care s-au produs la 1812 au fost interpretate diferit.
    • „Vrem să fim prieteni cu România, sunt vecinii noştri şi nu avem probleme cu ei, cu excepţia uneia – tentativele lor de a submina statalitatea Moldovei. (…) Dacă nu unificăm naţiunea, atunci ne vom confrunta cu riscul de a ne pierde statalitatea – avem România chiar lângă, dornică să ne absoarbă oricând”. FALS
    • Preşedintele României sau Guvernul de la Bucureşti nu au pus niciodată în discuţie şi nu au purtat tratative cu oficialii de la Chişinău despre o eventuală unire a celor două state. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat chiar că problema unirii poate fi pusă doar după un referendum în care cetăţenii şi-ar exprima o astfel de dorinţă.
    • „Datoria din dreapta Nistrului este de circa 500 mln USD, iar din stânga Nistrului – de circa 6 mld USD. Trebuie să înţelegem că toată această datorie – de peste 6,5 mld USD – este datoria totală a Moldovei”. FALS
    • „Este declaraţia prviată a cetăţeanului Dodon, pentru că în calitate de preşedinte el nu are prerogativa să facă astfel de declaraţii sau să poarte careva negocieri. În orice caz, toate discuţiile se duc la nivelul Ministerului Economiei şi reprezentanţilor MoldovaGaz. Dacă se lanseasă în aşa întevederi, o face pe cont propriu, nu are mandat oficial de a purta şi a reprezenta R. Moldova în acest sens”, explică expertul economic Roman Chirca.
    • „Acest Acord (Acordul de Asociere cu UE) nu a adus niciun beneficiu Moldovei. Doar am pierdut piaţa rusă. Şi asta în timp ce produsele noastre ajung greu pe piaţa din UE”. – FALS
    • „Am convenit că în următoarele săptămâni vom începe consultările pentru ca în următoarele luni să semnăm un asemenea memorandum (de colaborare cu Uniunea Eurasiatică – n.r.). Am discutat şi despre etapa următoare – pregătirea foii de parcurs pentru ca R. Moldova să devină parte a Uniunii Eurasiatice”.
    • I. Dodon (2011): „Cred că este un proiect interesant, care, probabil, are viitor. Dar trebuie să ne punem scopuri pe care noi suntem gata să le îndeplinim. A afirma că Moldova poate deveni membră a Uniunii Vamale Eurasiatice în condiţiile în care nu avem un hotar comun este o utopie. Moldova poate deveni membră a Uniunii Eurasiatice doar după ce vom avea un hotar comun, altfel spus, până Ucraina va deveni membru al Uniunii Eurasiatice. Nu este profesionist să afirmi că o putem face prin intermediul portului Giurgiuleşti”.

    Vlad Ţurcanu, analist politic şi expert media, fost consilier al preşedintelui N. Timofti:

    „Este firesc ca mesajele pe care le transmite acest domn, în calitatea sa de preşedinte al R. Moldova, să fie mediatizate de către toate posturile de televiziune. Vorbim despre instituţia prezidenţială, altceva este consistenţa acestor mesaje, mai curând, fără finalitate, care nu reies din nişte realităţi economice, politice, diplomatice, administrative ale R. Moldova. Atunci când Igor Dodon vorbeşte despre o afiliere la aşa-numita Uniune Eurasiatică, neglijează atât strategia de politică externă a R. Moldova, orientată către Uniunea Europeană, cât şi nişte realităţi economice, în condiţiile în care comerţul nostru exterior este orientat, în bună măsură, către Uniunea Europeană. Problema securităţii spaţiului mediatic este foarte pregnantă în R. Moldova. Anumite ţări din estul Europei şi din vecinătatea noastră iau măsuri împotriva propagandei. Aşa este configuraţia audiovizualului nostru că mesajele lipsite de consistenţă, mesaje false, pot fi transmise către telespectatori, şi ele sunt de natură să influenţeze opţiunile politice ale cetăţenilor. Este firesc, aşadar, ca posturi ruseşti sau afiliate unor structuri ruseşti să transmită mesajele care convin atât lui Igor Dodon, cât şi Federaţiei Ruse.”

    Publicitate
    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.



  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    În ediția ZdG din 10 februarie, găsiți o anchetă despre sediul pe care îl închiriază Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, o clădire luxoasă, cu cinci etaje, aproape de centrul Chișinăului. Astfel,…
    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    După ce Guvernul a decis prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a termenului de schimbare a legitimațiilor de veteran de război de model vechi cu cele de model nou, în R. Moldova continuă procedurile de evalua…
    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Putin ar urma să efectueze prima vizită în afara țării de la declanșarea războiului din Ucraina. Se va întâlni cu președinții Tadjikistanului, Turkmenistanului și Indoneziei

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, urmează să întreprindă o vizită oficială în Tadjikistan, un fost stat sovietic din Asia Centrală, unde se va întâlni cu președintele Emomali Rahmon. Anunțul a fost făcut în…
    Putin ar urma să efectueze prima vizită în afara țării de la declanșarea războiului din Ucraina. Se va întâlni cu președinții Tadjikistanului, Turkmenistanului și Indoneziei

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler