Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Zăpadă peste gropi, pietriş peste…

Zăpadă peste gropi, pietriş peste asfalt

Serviciile Primăriei Chişinău au început în această săptămână acoperirea gropilor cu pietriş, având în vedere starea drumurilor din municipiu. În total, timp de două zile au fost acoperite cu pietriş peste 1900 metri pătraţi de drum. Chiar dacă această metodă nu e una rezistentă, este o alternativă pentru a stopa extinderea gropilor şi lichidarea situaţiilor de avarie de pe străzile capitalei, până la demararea lucrărilor de reparaţie a drumurilor. În anul curent, arterele de circulaţie din municipiu au fost mult mai afectate ca în anii trecuţi, ca urmare a condiţiilor meteo din această iarnă. Potrivit specialiştilor, ciclurile dese de îngheţ – dezgheţ sunt foarte periculoase pentru asfalt şi deteriorează drumurile în mod accelerat, anunţă Primăria Chişinău.

 Totodată, în acest moment se efectuează evaluarea stării drumurilor din municipiu, care se va încheia până la 1 martie a.c. În urma rezultatelor, se vor înainta propuneri pentru a stabili priorităţile în acest sens şi, imediat ce va permite vremea, vor demara lucrările de asfaltare şi modernizare a drumurilor.

 Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat anterior că pentru repararea străzilor afectate în iarna curentă, municipalitatea va majora bugetul pentru anul 2010 destinat pentru întreţinerea căilor de comunicaţie. Potrivit primarului Dorin Chirtoacă, starea deplorabile a drumurilor este din cauza subfinanţării Primăriei Chişinău în ultimii ani, inclusiv a sistemului de exploatare şi întreţinere a străzilor.