Voronin refuzat de studenţii din Bălţi
Conducerea Universităţii „A.Russo” din Bălţi a refuzat să ia parte la parada organizată de Hramul oraşului. Rectorul Gheorghe Popa a explicat că decizia a fost luată la şedinţa rectoratului pentru care s-a votat unanim, scrie SP.
„Noi nu suntem împotriva participării studenţilor la sărbătoare, dar considerăm că a fost organizat în format socialist. Mai mult de atât, oaspeţii care au salutat de la tribună s-au discreditat şi manifestă o nostalgie după vremurile trecute”, a explicat Gheorghe Popa.
Oaspetele manifestaţiei a fost ex-preşedintele Vladimir Voronin. Niciun reprezentant al actualei conduceri nu a fost prezent la manifestaţie. Primarul interimar Octavian Mahu a precizat că „autorităţile locale decid pe cine vor să vadă la asemenea evenimente, la fel ca şi cetăţenii, iar primăria nu a trimis invitaţii nimănui. La zi de naştere nu se invită, vine cine vrea. La fel s-a întâmplat şi la noi”.
Cât priveşte boicotul universităţii, Octavian Mahu a menţionat că nici reprezentanţii ministerui educaţiei nu au binevoit să participe, făcând aluzie la o decizie politică venită de la Chişinău.
http://esp.md/