Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Voronin nu mai conduce, dar…

Voronin nu mai conduce, dar rămâne factor de dezbinare politică

Astăzi, în cadrul primei şedinţe a Parlamentului ales la 29 iulie, Vladimir Voronin a stat în sală ca un deputat de rând. Deşi are experienţă de zeci de ani în calitate de conducător de instituţii publice, acesta şi-a permis să vorbească neregulamentar, să comenteze fără să iasă sau să fie invitat la microfon, iar unii jurnalişti spun că chiar a înjurat când părăsea sala legislativului. Toţi deputaţii comunişti l-au ascultat şi l-au urmat în tăcere.

Astăzi, prima şedinţă parlamentară, a fost prezidată, conform prevederilor legale, de cel mai în vârstă deputat, Ivan Kalin. Deşi şi-a înscris în CV că este „agronom, dr. în economie, politolog, diplomat”, fiind şi deputat comunist pentru mai multe legislaturi la rând, Ivan Kalin (titrat de unele media româneşti ca Ioan Călin) a făcut faţă cu greu sarcinii de a conduce şedinţa, articulând anevoios frazele şi mai ales, dovedind o cunoaştere precară a regulamentului parlamentar. Ivan Kalin este născut în 1935 şi dacă nu ar fi fost acum în Parlament, poziţia de preşedinte al primei adunări ar fi fost disputată de Vladimir Voronin şi alţi doi deputaţi comunişti: Alla Mironic şi Anton Miron, toţi trei fiind născuţi în 1941.

Deoarece Voronin nu a condus şedinţa, el a demonstrat astăzi din nou că vrea să conducă, comentând neregulamentar declaraţiile liderilor fracţiunilor liberale, aruncând fraze fără să iasă la microfon. Iar atunci când Ivan Kalin a anunţat o întrerupere a şedinţei, toţi deputaţii comunişti au rămas pe locuri, aşteptând să urmeze doar după ce va ieşi Voronin. Acesta a ieşit vorbind ceva, jurnaliştii care se aflau în preajmă spun că el a rostit înjurături în adresa membrilor Alianţei pentru Integrare Europeană, care au rămas în sală să conitnue şedinţa. Voronin a fost urmat de Mark Tkaciuk, de Eduard Muşuc şi de Zinaida Grecianîi şi de ceilalţi comunişti.