Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Voronin le-a spus studenţilor de…

Voronin le-a spus studenţilor de la ULIM ce regretă

„Vladimir Voronin a regretat faptul că nu s-a reuşit atingerea unui consens politic cu forţele de opoziţie”, se spune într-un comunicat remis de Preşedinţie, care relevă vizita preşedintelui în exerciţiu efectuată astăzi la ULIM.

„Vladimir Voronin a regretat faptul că nu s-a reuşit atingerea unui consens politic cu forţele de opoziţie, menţionînd că această problemă ar putea afecta procesul de aplicare a programului de măsuri anticriză, elaborat de Guvernul ţării în contextul recesiunii globale. În acelaşi timp, şeful statului a ţinut să accentueze că partidul de guvernămînt va depune toate eforturile în vederea menţinerii stabilităţii situaţiei social-economice din ţară, amintind că actuala conducere şi-a demonstrat de mai multe ori capacitatea de depăşire cu succes a unor situaţii complicate.

De asemenea, potrivit Preşedintelui, pentru autorităţile ţării vor rămîne nestrămutate principiile independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale a statului, precum şi obiectivul de edificare a unei Moldove europene cu cetăţeni prosperi”, se spune în comunicatul citat.