Vor putea vota chiar dacă buletinele sunt expirate
Moldovenii cu buletine de identitate și pașapoarte cu termen de valabilitate expirat vor putea vota la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Decizia a fost luată de către Comisia Electorală în cadrul unei ședințe care s-a desfășurat la 18 noiembrie curent.
În prezent sunt peste 155 de mii de moldoveni care au buletinele de identitate expirate, în timp ce numărul cetățenilor cu pașapoarte expirate este de peste 241 de mii. În același timp, mai avem cetățeni care așa și nu și-au perfectat acte de identitate noi și dețin pașapoarte de tip sovietic, acte inexistente deja în R. Moldova.
Potrivit datelor oferite de către ÎS Registru, pentru CEC, 18.009 cetățeni au aceste acte. Dintre aceștia, 5.752 sunt domiciliați în regiunea transnistreană, iar alte 8.873 de persoane au trecut deja de vârsta de 60 de ani și nu au mai efectuat plăți sociale în ultimii 3 ani.
Astfel, autoritățile consideră că aceste persoane au plecat peste hotare sau au decedat. Astfel, din cifra totată, doar 3.384 de cetățeni mai au pașapoarte de tip sovietic și îi îndeamnă să meargă la oficiile de pașapoarte pentru a-și perfecta buletine de identitate gratuit.