Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Vladimir Voronin nu mai vrea…

Vladimir Voronin nu mai vrea republică prezidenţială

Vladimir Voronin a declarat că de la opoziţie nu a parvenit nicio condiţie. „Noi le propunem o conlucrare normală în Parlament, le propunem să alegem preşedintele R. Moldova, le propunem să consolidăm societatea”, a spus Voronin despre propunerile pe care PCRM le face opoziţiei.

„Noi pe parcursul timpului de după alegeri am încercat de mai multe ori să avem consultaţii cu aceste fracţiuni şi nu am reuşit. Chiar am delegat şi trei persoane din fracţiunea noastră: Postoico, Ţurcan şi Tcaciuc pentru a petrece consultaţii cu aceste fracţiuni. Ei fug de aceste consultatţii. Promit „da,da” şi la urmă se dezic de a petrece aceste consultaţii. Se vede că influenţarea de la cei care o au este cu mult mai puternică decât dorinţa de a echilibra situaţia din ţara noastră şi în Parlamentul R. Moldova”, declară actualul preşedinte a Parlamentului, Vladimir Voronin.

Voronin a negat orice acuzaţie că s-ar fi făcut presiuni asupra opoziţiei ca să obţină votul de care au nevoie pentru a se alege preşedintele. „Nu s-au făcut niciun fel de presiuni. Vom încerca să mai negociăm şi în această săptămână. Dumneavoastră aţi observat că noi am repartizat cinstit toate funcţiile în Parlamentul – conform proporţiei de 60 la 40. Funcţia de vicespicher este încă vacantă”, a mai spus Vladimir Voronin.

„Nu cred că cineva poate să propună o candidatură mai bună, „ţari” (n.r. regi) de aceştia apar întotdeauna. Am impresia că opoziţia încearcă să devină kamikadze. Ei doresc alegeri anticipate cu mâinele noastre. Să înţelegeţi tactica lor: ei vor ca noi să îi împingem la alegeri anticipate şi nu invers. Dar noi nu dorim categoric alegeri anticipate sau repetate. Noi am fi putut să punem la vot şi astăzi şi să avem acelaşi rezultat 60 la 0, mai târziu să emit decretele respective şi mergem la alegeri. Dar eu nu doresc acest lucru, nu doreşte populaţia, nu doreşte nimeni”, a mai spus Voronin.

Întrebat deste o potenţială trecere la republică prezedenţială, Vladimir Voronin a explicat că are un pachet de propuneri care indică cum ar putea fi îmbunătăţit regimul parlamentar. „Am fost unul din coautorii Constituţiei atunci când s-a trecut de la republică prezidenţială la cea parlamentară. Şi am în continuare pachetul de propuneri cum ar putea fi îmbunătăţit regimul parlamentar. Cum să creăm un regim cu adevărat parlamentar, de asta nu voi susţine întoarcerea la regim prezidenţial”, a explicat Voronin.