Vladimir Filat a semnat petiţia
Prim-ministrul Vladimir Filat, însoţit de membri ai Guvernului şi deputaţi în Parlament, a participat la mitingul de comemorare a victimelor evenimentelor din aprilie 2009, organizat la 7 octombrie de către grupul de iniţiativa „Împotriva torturii” şi Asociaţia Hyde Park.
În cadrul acţiunii, Vladimir Filat a discutat cu Victor Boboc, tatăl lui Valeriu Boboc, decedat în urma evenimentelor din 7-8 aprilie, cu tinerii care au fost victime ale torturii, cu părinţii acestora.
Vladimir Filat a promis că acele evenimente de tristă faimă vor fi investigate, iar persoanele vinovate trase la răspundere conform legii.
„Ministerul Afacerilor Interne a demarat o anchetă internă referitor la acele evenimente, iar săptămîna viitoare va fi instituită o Comisie de anchetă în acest sens. Nu sînt judecător să spun cine şi de ce este vinovat – ancheta va stabili foarte clar acest lucru”, a precizat Prim-ministrul.
În cadrul acţiunii, Vladimir Filat a semnat petiţia de condamnare a persoanelor vinovate de torturarea tinerilor arestaţi.