Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Vieru, Eminescu, Zaikin, Cebotari, de…

Vieru, Eminescu, Zaikin, Cebotari, de azi, pe scrisorile noastre

O serie nouă de mărci poştale „Aniversări-Comemorări. Personalităţi ilustre” va fi pusă în circulaţie pe data de 15 ianuarie 2010.

Seria este compusă din 4 mărci poştale şi o coliţă cu o marcă  poştală, care reprezintă 5 personalităţi ilustre.

Coliţa cu marca poştală cu valoarea nominală de 4,50 lei este consacrată poetului naţional Mihai Eminescu la 160 de ani de la naştere.

Mărca poştală cu valoarea nominală de 1,20 lei este consacrată poetului Grigore Vieru (1935- 2009) la 75 de ani de la naştere.

Mărca poştală de 1,20 lei este consacrată principesei şi pedagogului Natalia Dadiani (1865-1903) la 145  ani de la naştere.

Marca poştală cu valoarea nominală de 5,40 lei este consacrată atletului rus, artistului de circ, campionului mondial la lupte greco-romane  Ivan Zaikin (1880-1948) la 130 de ani de la naştere.

Marca poştală cu valoarea nominală de 7 lei este consacrată sopranei lirico-dramatice Maria Cebotari (1910-1949) la 100 de ani de la naştere.

Fiecare marcă  este emisă cu un tiraj de 50 mii exemplare. Coliţa – 15 mii exemplare. În fiecare an Moldova organizează circa 12-15 emisiuni de mărci poştale. Din anul 1991 şi pînă în prezent R. Moldova a emis 715 mărci poştale.