(VIDEO) 30 de șoferi, prinși băuți la volan în cadrul operațiunii „Nopți Albe”
Zilnic pe drumurile din ţară viteza şi alcoolul consumat înainte de a urca la volan curmă vieţi omeneşti. Unii şoferi par să uite despre acest lucru şi continuă să-şi pună nu doar viaţa lor în pericol, dar şi a celor din jur.
În cadrul Săptămânii Siguranței Rutiere, Inspectoratul Național de Patrulare a demarat, în toată țara, operațiunea „Nopții Albe”, menită să depisteze şoferii băuţi.
Astfel, în noaptea de 14 spre 15 octombrie curent, echipajele de patrulare au verificat sute de șoferi din toată țara. Ca urmare a acțiunilor polițiștilor, dispozitivele de măsurare a concentrației alcoolului în aerul expirat au arătat rezultate pozitive în cazul a 30 de șoferi, iar un conducător auto a refuzat testarea alcoolscopică.
Conform art.264.1.,al.3 al Codului Penal al RM – ”Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical” se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 650 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.
Totodată, pentru a sensibiliza șoferii în vederea respectării Regulamentului Circulației Rutiere, șoferii băuți la volan au fost conduși în automobilul specializat al Centrului de dirijare operațională a INP, pentru a urmări pe un ecran consecințele consumului de alcool și a altor încălcări. Aceștia au privit secvențe ale accidentelor rutiere comise de șoferii nedisciplinați.
Reiterăm, că respectarea normelor legale este obligația fiecărui cetățean în parte.
Nu urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.