Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Victimele represiunilor politice vor primi…

Victimele represiunilor politice vor primi compensaţii

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței Guvernului, decizia privind alocarea din bugetul de stat a peste 544 de mii de lei, pentru recuperarea valorii bunurilor confiscate, naționalizate sau scoase în orice alt mod din posesia victimelor represiunilor politice, prin achitarea de compensaţii.

Astfel, Ministerul Finanțelor, în baza deciziilor comisiilor speciale prezentate de autoritățile administrației publice centrale, din contul bugetului de stat, va aloca mijloace financiare bugetelor unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi (Consiliului raional Ocnița, Strășeni și Taraclia). În total, vor fi oferite compensații pentru 7 victime ale represiunilor politice.

Dacă valoarea bunurilor nu depășește 200 de mii de lei, plata compensației poate fi eșalonată pe o perioadă de până la 3 ani, iar dacă suma este mai mare, perioada va fi de până la 5 ani.

Menționăm că în bugetul de stat pentru anul 2014 pentru acoperirea cheltuielilor în scopul dat sunt prevăzuți 20,5 mil.de lei.