Vicedirectorul SIS, Valentin Dediu, în locul directorului Gheorghe Mihai
La tribuna Parlamentului a ieşit vicedirectorul SIS, Valentin Dediu, deşi fusese anunţat că raportul va fi prezentat de directorul SIS, Gheorghe Mihai. Dediu spune că au fost stabilite circumstanţele în care s-au produs evenimentele. El spune că s-a stabilit cum a evoluat „masa critică”, în aprilie 2009. Au fost sau nu manifestaţiile din aprilie 2009 o tentativă de lovitură de stat? – Dediu spune că aceasta e principala întrebare la care ar trebui de identificat răspunsuri.
El recunoaşte că unele persoane s-au aflat în vizorul SIS, la fel ca şi principalii concurenţi electorali din opoziţia guvernării de atunci.