Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Veniturile versus cheltuielile din bugetul…

Veniturile versus cheltuielile din bugetul municipal Chișinău

Proiectul bugetului municipal pentru anul 2015 a fost definitivat şi înaintat spre examinare şi aprobare Consiliului Municipal Chişinău.

Potrivit unei dispoziţii a primarului general Dorin Chirtoacă, în anul viitor în buget sunt preconizate venituri în sumă de 2 839 156 000 de lei. În acelaşi timp, sunt prevăzute cheltuieli de 3 138 546 000 de lei. Astfel, cheltuielile depăşesc veniturile cu 293 390 000 de lei.

Autorii proiectului de buget propun drept sursă de acoperire a deficitului bugetar mijloacele financiare preconizate a fi obţinute din vânzarea sau privatizarea bunurilor proprietate publică, în sumă totală de 57.272.000 de lei şi sursele externe de finanţare, în sumă de 281.430.000 de lei.

Pentru rambursarea împrumuturilor externe, în bugetul municipal Chişinău pe anul 2015 se prevăd mijloace financiare în sumă de 39 311 700 de lei.